Revolut a înregistrat al cincilea an consecutiv de profitabilitate netă, cu un profit înainte de impozitare care a crescut cu 57%, ajungând la 2,3 miliarde de dolari (1,7 miliarde GBP) în 2025. Veniturile grupului au urcat și ele cu 46%, atingând pragul de 6 miliarde de dolari. În acest peisaj, România se consolidează ca o piață cheie, ocupând poziția a treia la nivel global după numărul de utilizatori activi lunar, imediat după Regatul Unit și Franța.

Profitabilitate record și venituri în creștere

Anul 2025 a marcat o performanță financiară solidă pentru fintech-ul global. Marja profitului a ajuns la 38%, în progres față de 35% în anul precedent. Baza de clienți retail a crescut cu 30%, ajungând la 68,3 milioane de utilizatori la nivel mondial, în timp ce numărul clienților business a urcat cu 33%, până la 767.000.

„2025 a fost un alt an important. Am construit o afacere diversificată, rezistentă, profitabilă la scară largă, întărind fundația următoarelor faze de creștere. Pe măsură ce ne  transformăm într-o bancă cu adevărat globală, dovedim că modelul nostru operațional bazat pe tehnologie continuă să stimuleze o expansiune rapidă și o profitabilitate record. După un deceniu de la începutul acestei călătorii, încă suntem la începutul demonstrației noastre despre ce putem realiza în această industrie”, a declarat Nik Storonsky, cofondator și CEO Revolut.

Iar depozitele totale ale clienților au crescut cu 66%, ajungând la o valoare impresionantă de 67,5 miliarde de dolari. Potrivit companiei, nu mai puțin de 11 linii de business diferite au depășit individual venituri de aproximativ 135 de milioane de dolari (100 de milioane GBP).

„Rezultatele noastre din 2025 demonstrează puterea modelului nostru diversificat de business, pe măsură ce continuăm să ne extindem rapid, simultan cu creșterea profitabilității. Marja de profit înainte de impozitare de 38% reflectă disciplina financiară și capacitatea de a scala eficient, continuând în același timp să investim în oameni și infrastructură. Cu 11 linii de produse distincte, fiecare depășind acum 100 de milioane de lire sterline în venituri anuale, afacerea noastră a dobândit rezistența structurală necesară pentru a naviga în orice mediu. Intrăm în al doilea deceniu în forță, pregătiți pentru a continua să concepem viitoarele proiecte care vor redefini sistemul bancar”, a adăugat Victor Stîngă, Chief Financial Officer Revolut.

România, o piață cheie pentru Revolut

Dar cum stau lucrurile pe plan local? Hai să vedem. Baza de clienți retail din România a depășit 4,8 milioane de utilizatori, înregistrând o creștere de 12% și atingând o rată de penetrare de 27% din populația totală cu vârsta peste 6 ani. E drept că, pentru al patrulea an consecutiv, a fost cea mai descărcată aplicație financiară de pe piață.

Primul an complet de activitate a sucursalei locale a Revolut Bank UAB a adus și o creștere de 15% a numărului de clienți care folosesc aplicația ca bancă principală. Depozitele totale deținute de clienții locali (atât persoane fizice, cât și companii) au crescut cu 30% față de anul precedent.

Pe zona de creditare, portofoliul din România a crescut cu 68% în 2025 față de 2024, iar numărul de credite personale acordate a fost cu 44% mai mare. Mai mult, diversificarea ofertei a dus la o creștere de 111% a soldurilor deținute de clienți în conturi de economii și instrumente de investiții.

Revolut Business a înregistrat, si, o creștere puternică, cu o bază de clienți mai mare cu 32% și un volum al tranzacțiilor care s-a dublat practic (plus 126% față de anul precedent). Compania și-a consolidat și echipa locală, cu o creștere de 47% a numărului de angajați, fiind recunoscută în Top 100 Cei Mai Doriți Angajatori din România (studiu realizat de Catalyst în 2025).

Cum folosesc românii aplicația?

V-ați întrebat însă cum folosesc concret românii contul Revolut? Datele arată o medie de 12 plăți cu cardul efectuate lunar per utilizator, cu o pondere covârșitoare a tranzacțiilor locale (78% din total). Interesant este și echilibrul dintre plățile cu carduri fizice (58%) și cele cu carduri virtuale (42%).

Transferurile de bani peer-to-peer între utilizatori au progresat cu 15% ca volum total comparativ cu 2024.

Peste 129 de milioane de astfel de transferuri au fost realizate pe parcursul anului trecut.

Planuri de expansiune globală

Și planurile de viitor nu se opresc aici. Revolut își accelerează transformarea într-o bancă digitală cu adevărat globală. După lansarea operațiunilor în Mexic în ianuarie 2026, luna martie a marcat ieșirea cu succes din faza de mobilizare în Regatul Unit, permițând oferirea de servicii bancare complete celor 13 milioane de clienți de acolo. În aceeași lună, compania a depus oficial cererea de autorizare bancară în SUA.

Pentru a susține această creștere, Revolut s-a angajat să investească 10 miliarde de lire sterline (13 miliarde USD) în următorii cinci ani. Această sumă include crearea a 1.000 de locuri de muncă la noul sediu global din Londra și alocări de capital pentru operațiunile din SUA și Europa de Vest. Obiectivul strategic rămâne atingerea a 100 de milioane de clienți până la mijlocul anului 2027.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
Nik Storonsky profit revolut Revolut revolut romania victor stinga