O declarație neașteptată vine de la vârful sistemului financiar rusesc. Guvernatorul Băncii Centrale, Elvira Nabiullina, a cerut marți autorităților corectitudine în prezentarea datelor economice, un semnal că cifrele oficiale nu mai sunt de încredere nici măcar la Moscova. Apelul său vine în contextul în care agențiile occidentale acuză Kremlinul de manipulare pe scară largă.

„Oamenilor să nu le fie frică să spună adevărul”

Discursul a avut loc la o conferință pe teme bancare. Acolo, Nabiullina a fost tranșantă: „Este foarte important ca oamenilor să nu le fie frică să spună adevărul, să prezinte o imagine veridică, indiferent fie că este bună sau rea, dar o imagine veridică, deoarece calitatea şi fiabilitatea datelor este extrem de importantă în luarea deciziilor”.

Inflația reală, dublă față de cea oficială?

Iar neîncrederea nu e doar o percepție externă. Chiar sondajele lunare ale Băncii Centrale arată că rușii de rând simt altceva în buzunare. V-ați gândit vreodată cum ar fi ca cifrele oficiale să nu aibă nicio legătură cu realitatea? Ei bine, rata inflației observată de populație a fost de 12,9% în aprilie, adică mai mult decât dublu față de nivelul oficial de 6%.

Și nu sunt singurii care spun asta. Thomas Nilsson, șeful Serviciul Militar de Informații și Securitate suedez (MUST), a declarat luna aceasta că inflația reală este aproape de 15%. Potrivit acestuia, Rusia se confruntă cu siguranță cu „o inflație mai mare și un deficit bugetar mai mare” decât raportează oficial.

Gaura din buget, cu 30 miliarde dolari mai mare

Cifrele sunt și mai șocante când vine vorba de buget.

Serviciul Federal de Informații al Germaniei (BND) acuză direct Moscova că ascunde costul real al războiului din Ucraina. Potrivit nemților, în 2025 deficitul bugetar al Rusiei a fost cu 2.360 de miliarde de ruble (adică 30,45 de miliarde de dolari) mai mare decât cifra oficială. Într-o postare pe LinkedIn, BND a informat că sancțiunile occidentale au un „efect clar” asupra economiei ruse. Numai ca, la Kremlin, lucrurile sunt prezentate drept „dificultăți obişnuite” care pot fi remediate.

Cifrele oficiale arată deja sumbru

Chiar și datele pe care Rusia le publică arată o imagine sumbră anul acesta. Economia a înregistrat un declin de 1,8% în primele două luni din 2026, iar deficitul bugetar federal a depășit deja ținta guvernului. În 2025, Rusia a înregistrat un deficit bugetar de 5.600 de miliarde de ruble (aproximativ 72,12 miliarde de dolari), echivalentul a 2,6% din PIB. E drept că situația s-a deteriorat masiv, având în vedere că în 2024 deficitul a fost de doar 1,7%.

Deficitul bugetar consolidat, care include și bugetele regionale, s-a deteriorat și mai mult în 2025, ajungând la 8.300 de miliarde de ruble sau 3,9% din PIB, de 2,6 ori mai mult decât în 2024.

Dincolo de cifre, miza este uriașă. Banca Centrală a Rusiei insistă că furnizarea de date reale este vitală pentru funcționarea pieței de capital, văzută acum ca una dintre puținele surse de finanțare pentru firme, în absența investițiilor occidentale. O sursă apropiată Guvernului rus a declarat pentru Reuters că situația bugetară se deteriorează brusc, iar prețurile la petrol, chiar și după recentele creșteri, sunt încă sub nivelul necesar pentru a echilibra bugetul Rusiei.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
Banca Centrală a Rusiei deficit bugetar rusia economie Rusia Elvira Nabiullina inflație Rusia