În general, în timp ce conflictul juridic dintre Israel și Africa de Sud în legătură cu afirmațiile Pretoriei la Curtea Internațională de Justiție de la Haga, potrivit cărora asaltul militar al Israelului împotriva Fâșiei Gaza echivalează cu o “intenție de genocid” împotriva poporului palestinian, a intensificat diviziunile comunității internaționale cu privire la acest război, UE s-a remarcat prin tăcerea sa.
În cadrul prezentărilor din 11 ianuarie, avocații guvernului Africii de Sud care au prezentat cazul au acuzat Israelul de comiterea unui genocid în Gaza, încălcând Convenția privind genocidul din 1948. Israelul a calificat acuzațiile drept o “calomnie a sângelui”, descriind acțiunile sale militare, care au ucis până în prezent peste 23 000 de persoane în Gaza, drept un act de autoapărare în urma atacurilor teroriste din 7 octombrie ale Hamas, care au ucis aproximativ 1 200 de israelieni și au luat peste 200 de ostatici. Răspunsul militar al Israelului a făcut până acum peste 23.000 de victime.
În opinia unor oficiali UE, aceştea se tem că războiul din Gaza va provoca daune suplimentare relațiilor geopolitice dintre Europa și Africa, care au fost deja tensionate de consecințele invaziei Rusiei în Ucraina. Spre deosebire de Germania, SUA și Regatul Unit, care au respins toate cauza Africii de Sud, UE a păstrat până acum tăcerea în cazul CIJ.
Însă, Namibia a denunțat decizia Germaniei, fostul său conducător colonial, de a “respinge în mod explicit” acuzațiile de genocid, președintele Hage Geingob declarând că Germania nu poate “să-și exprime moral angajamentul față de Convenția ONU împotriva genocidului, inclusiv ispășirea pentru genocidul din Namibia” și să susțină Israelul, ceea ce a intensificat presiunile asupra Bruxelles-ului pentru a nu se implica în acest caz.
În plus, “Guvernul german trebuie încă să ispășească pe deplin genocidul pe care l-a comis pe teritoriul Namibiei”, a adăugat Geingob.
În timpul unei dezbateri în Parlamentul European de marți (16 ianuarie), privind situația umanitară din Gaza, ministrul belgian de externe, Hadja Lahbib, al cărui guvern deține președinția semestrială a Consiliului UE, a refuzat să se pronunțe cu privire la procedurile judiciare.
Astfel, “UE nu poate fi parte sau interveni într-un caz litigios în fața CIJ”, a declarat Lahbib în fața deputaților europeni, adăugând că blocul a fost “ferm angajat ferm față de ordinea internațională bazată pe reguli”.
Numai stânga, plus Slovenia
În contextul politic general, grupul de stânga din Parlament este singura facțiune care susține fără echivoc cazul Africii de Sud. În rezoluțiile privind Gaza care vor fi votate în sesiunea plenară a parlamentului de la Strasbourg din această săptămână, Socialiștii & Democrații, liberalii de la Renew Europe și Verzii “iau act” de acest caz, în timp ce Partidul Popular European de centru-dreapta nu îl menționează.
De altfel, diviziunile UE cu privire la războiul din Gaza nu sunt noi. La summitul lor de dinaintea Crăciunului din decembrie, liderii UE nu au reușit să ajungă la un acord asupra unei abordări comune a războiului.
În afirmaţiile sale, “Se presupune că eu ar trebui să reprezint o poziție comună, dar nu există o poziție comună”, a declarat șeful diplomației europene, Josep Borrell, înainte de summit.
În Europa, Slovenia este în prezent singurul stat UE care a susținut public cazul Africii de Sud.
În viziunea sa, “Este vorba de un spectru foarte larg de presupuse încălcări care au fost comise în regiune timp de decenii și ale căror consecințe îngrozitoare sunt vizibile și astăzi. În lumina evenimentelor recente din Gaza și Cisiordania, Slovenia, fiind una dintre puținele țări din UE, a decis să participe activ și să își prezinte punctul de vedere în aceste proceduri în fața Curții Internaționale de Justiție, căreia i s-a cerut să emită un aviz consultativ”, a declarat Tanja Fajon, ministrul afacerilor externe și europene, în cadrul unei conferințe de presă săptămâna trecută.
De cealată parte, şi în mod similar, puține state africane au făcut declarații publice cu privire la acest caz – deși Organizația pentru Cooperare Islamică, printre ai cărei 57 de membri se numără 26 de state africane, a sprijinit acțiunea Africii de Sud.
Cu toate acestea, grupul BRICS (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud), care s-a extins anul trecut pentru a include Etiopia, Iranul, Egiptul și Emiratele Arabe Unite, este cel care a fost cel mai vocal în a critica răspunsul Israelului la atacurile Hamas.
Deși BRICS nu a susținut în mod oficial și în masă cazul Africii de Sud, în rezumatul președintelui unei reuniuni BRICS din noiembrie privind Orientul Mijlociu, prezidată de președintele sud-african Cyril Ramaphosa, se afirmă că “actele de violență împotriva cetățenilor palestinieni și israelieni au fost condamnate, inclusiv crimele de război, atacurile nediscriminatorii și țintirea infrastructurii civile” și a solicitat “eliberarea imediată și necondiționată a tuturor civililor care sunt ținuți captivi în mod ilegal”.
De asemenea, a condamnat asaltul militar împotriva Gaza, care “constituie încălcări grave ale Convențiilor de la Geneva și crime de război și încălcări ale dreptului internațional umanitar”.
Această declarație a deschis calea pentru ca Africa de Sud să atace Israelul în instanță, mai întâi la CPI și apoi la CIJ.
Deși Congresul Național African din Africa de Sud, aflat la guvernare, în special fostul președinte Nelson Mandela, a avut relații strânse cu Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OLP) și cu liderul de atunci al acesteia, Yasser Arafat, în perioada apartheidului și a luptei de eliberare, cazul a fost luat în serios de Israel, a cărui echipă juridică este condusă de avocatul britanic Martin Shaw și îl include pe fostul șef al Curții Supreme, Aharon Barak.
Între timp, echipa juridică a Africii de Sud, formată din nouă persoane, condusă de John Dugard, expert veteran în drept internațional de la Universitatea Cambridge Don, fost raportor al Națiunilor Unite pentru Palestina, a primit laude pentru calitatea prezentării sale.
Iar profesorul Tim Murithi, de la Universitatea din Cape Town, a descris cazul ca fiind “un test judiciar semnificativ pentru funcționalitatea sistemului multilateral internațional”
Aşadar, deși șansele ca CIJ să constate că Israelul este vinovat de “intenție de genocid” sunt mici, dacă instanța ar fi de acord să acorde “măsuri provizorii” pentru a cere încetarea focului, acest lucru ar avea implicații profunde atât pentru Israel, cât și pentru ceea ce Dugard a numit iluzia unei “ordini globale bazate pe reguli”.
Sursa: euobserver.com
