Deputatul USR Claudiu Năsui lansează un atac dur la adresa Guvernului Bolojan, pe care îl acuză că pregătește naționalizări mascate. Totul printr-un proiect de ordonanță de urgență care ar permite statului să preia acțiuni sau active de la companii private considerate de „interes strategic”.
Liberalism la nivel Călin Georgescu
Unul dintre cei mai vocali critici ai actualei guvernări, Claudiu Năsui, susține că Executivul se pregătește să faciliteze preluarea de companii private de către stat. Comparația pe care o face este, e drept, una extrem de tăioasă: „Liberalismul în actualul guvern este la nivel Călin Georgescu. Nu doar că nu face nicio privatizare, dar guvernul pregătește baza legală să facă naționalizări mai ușor. Pe principiul „problema socialismului este că nu a fost aplicat de cine trebuie, de data asta sigur va ieși bine”.”
Proiectul de act normativ ar ușura naționalizările printr-un drept de preempțiune pe care statul și-l dă singur, totul sub pretextul de a proteja „interesele naționale”.
O idee preluată de la AUR?
Numai că ideea nu pare a fi una originală a actualei guvernări, cel puțin în viziunea deputatului USR. Acesta sugerează că sursa de inspirație ar fi cu totul alta. „Dacă vi se pare că recunoașteți ideea asta de undeva, nu greșiți”, scrie Claudiu Năsui.
El susține că propunerea „era în programul electoral AUR și în multiple declarații ale lui Călin Georgescu”. Iar ironia la adresa susținătorilor acestei viziuni este evidentă: „susținătorii lor ar trebui să fie fericiți. Economia va fi și mai mult de stat”.
Noi vaci de muls pentru partide
Și ce se întâmplă, până la urmă, când statul preia o companie? V-ați gândit vreodată la parcursul ulterior? Năsui pictează un tablou sumbru, bazat pe experiența companiilor de stat deja existente.
„Ce se va întâmpla cu companiile naționalizate, dacă vreodată guvernul acesta sau altul va folosi prevederile OUG-ului guvernului Bolojan? Ce se întâmplă deja cu toate companiile de stat. Vor fi noi vaci de muls pentru partide așa cum sunt și actualele companii de stat. Partidele își vor pune „profesioniștii” de partid în fruntea lor. Vor angaja activ de partid acolo. Vor face afaceri de care nu vom auzi niciodată (pentru că sunt companii și au un grad de transparență mai mică). Adică tot ce se întâmplă deja și azi. Iar pierderile companiilor de stat se vor acoperi din aceleași surse ca și acum: din banii dumneavoastră.”
Amintiri din mandatul de ministru
Deputatul USR nu vorbește doar din teorie, ci aduce în discuție și propria experiență de la conducerea Ministerului Economiei. El afirmă că a simțit direct presiunile pentru astfel de măsuri.
„Știu presiunea care există în statul român profund pentru naționalizări. OUG-ul acesta vine din zona funcționarilor și serviciilor, care prostesc ușor miniștrii. Am simțit această presiune pe pielea mea când încercau să mă forțeze să naționalizez COS Târgoviște. Am refuzat. Și-au găsit foarte prost persoana cu care să facă naționalizări.”
Mai mult, Năsui explică și deznodământul cazului COS Târgoviște, unde a preferat o soluție privată: „Am refuzat și am găsit investitori privați pentru COS Târgoviște care nu doar că au achitat și datoria lăsată de ruși de 40 de milioane de euro pe care băieții voiau să o șteargă cu semnătura mea, dar au și investit bani 100% privați”.
Avertismentul final este tranșant. „Dacă liberalismul mai înseamnă ceva pentru guvernul Bolojan, ar fi bine să nu dea această ordonanță. Dacă e mânat de intenții bune, în țara cu 1.500 de companii de stat, soluția nu sunt noi companii de stat”, a conchis Năsui.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
LylaPărul poate deveni gras la o zi după spălare. Patru obiceiuri care încarcă rădăcinile
Revista IoanaApa din caserolă nu înseamnă automat că mâncarea s-a stricat. Semnele la care să fii atentă
News24Un plin de 50 de litri costă 501 lei în România. Bulgaria și Ungaria sunt mai ieftine
Dolce SportExperimentul lui Gheorghe Hagi, ratat din punct de vedere al rezultatului, iar România rămâne fără punct după 2-4 cu Bosnia
GetPonyUn candidat la redobândirea permisului avea 0,12 mg/L alcool în aerul expirat și a fost sancționat cu 21 de puncte
BravonetFiona, fiica actorului Chad Lowe, a murit la 13 ani. Familia cere intimitate
