Primarii a trei municipii din județul Harghita au depus luni, la București, liste cu peste 10.000 de semnături prin care cer Guvernului să creeze cadrul legal pentru reducerea taxelor locale încă din acest an. Demersul vizează și reintroducerea facilităților fiscale pentru persoanele cu dizabilități.
Potrivit News, edilii din Miercurea Ciuc, Gheorgheni şi Odorheiu Secuiesc au înaintat petițiile direct la Cancelaria premierului. „Primarii a trei municipii din judeţul Harghita – Miercurea-Ciuc, Gheorgheni şi Odorheiu Secuiesc – au predat astăzi, la Bucureşti, la Cancelaria Prim-Ministrului liste cu peste 10.000 de semnături de susţinere a unor petiţii, prin care s-a solicitat să fie creat cadrul legal care să permită autorităţilor locale reducerea taxelor încă din acest an”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Primăria Miercurea Ciuc.
Petiție cu peste 5.000 de semnături, doar în Miercurea Ciuc
Inițiativa a pornit de la Primăria Miercurea-Ciuc, unde peste 5.000 de locuitori au semnat petiția. Aceștia îi solicită premierului Ilie Bolojan să asigure, înainte de adoptarea bugetului de stat pentru anul 2026, o posibilitate legală prin care administrațiile locale să poată reduce taxele chiar în cursul acestui an. O altă cerere importantă vizează reintroducerea facilităţilor fiscale acordate anterior persoanelor cu dizabilităţi.
Demersul a fost lansat de municipalitatea din Miercurea Ciuc în data de 3 februarie, fiind așteptate semnături de susținere din partea tuturor cetățenilor, nu doar de la cei care locuiesc în oraș.
O acțiune comună a celor trei municipii
La inițiativa din Miercurea Ciuc s-au alăturat ulterior și municipiile Gheorgheni şi Odorheiu Secuiesc, fiecare lansând propriile petiții. Poziția comună a celor trei localități din județul Harghita este că trebuie asigurat un cadru juridic care să permită comunităţilor locale să adopte decizii favorabile cetăţenilor.
Listele cu semnăturile colectate au fost predate personal, luni, la Cancelaria Prim-Ministrului de către Korodi Attila, Nagy Zoltán şi Szakács-Paál István.
Un mesaj clar pentru Guvern
Reprezentanții primăriilor consideră că numărul mare de semnături arată o dorință clară a cetățenilor din regiune.
„Cele peste 10.000 de semnături transmit un mesaj clar: locuitorii judeţului Harghita solicită o soluţie legală pentru reducerea taxelor şi reintroducerea facilităţilor fiscale acordate anterior persoanelor cu dizabilităţi”, se mai precizează în comunicatul de presă.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
LylaFemeile ar putea naște cu o persoană de sprijin alături, în maternitățile publice și private
Revista IoanaMamografia poate depista leziuni de câțiva milimetri care permit o operație fără îndepărtarea sânului
News24Bolojan discută cu Radev siguranța navigației în Marea Neagră după noile atacuri asupra navelor
Dolce SportGetafe l-a adus pe Dani Carvajal, dar fostul căpitan de la Real Madrid lipsește din lotul pentru Craiova
GetPonyTesla trece la Assisted Driving după discuțiile cu Germania. Funcțiile din România depind în continuare de aprobări
BravonetBryan Cranston plănuia un prânz cu RJ Mitte cu doar câteva săptămâni înainte de moartea lui
