Ce poți face cu un bean bag când te plictisești – 3 idei, distracție garantată!

Este o zi plictisitoare, în care nimic nu pare să te entuziasmeze. Ai făcut deja toate activitățile posibile și ai rămas în pană de idei. Când credeai că nimic nu te mai poate scoate din monotonie, un bean bag este tot ce ai nevoie pentru a sparge rutina.

Probabil că te întrebi ce poți face nou cu un bean bag. Ei, bine, posibilitățile sunt nenumărate, iar mai jos vei găsi doar câteva idei pe care le poți pune în practică, acasă sau în aer liber!

1. Folosește un bean bag pe post de accesoriu sportiv

Da, ai auzit bine! Deși rolul unui bean bag este, în principal, să faciliteze relaxarea statică, îi poți inversa scopul astăzi, pentru puțină diversitate și distracție.

Dacă ai un fotoliu puf acasă, îl poți folosi drept accesoriu fitness. Îl poți utiliza pe post de suprafață ridicată pentru fandări, te poți întinde pe el și poți face exerciții precum Superman sau chiar exerciții pentru abdomen.

Întinde-te pe saltea, prinde bean bag-ul între gambe sau tălpi, apoi ridică ușor picioarele și lasă-le înapoi spre podea, fără să atingi solul, păstrând abdomenul încordat și spatele lipit pe saltea. Îți vei lucra atât mușchii abdomenului, cât și picioarele!

O altă idee este integrarea fotoliului puf într-un circuit HIIT (interval intens și scurt de antrenament). Fă 5 flotări cu picioarele ridicate pe bean bag, apoi ridică bean bag-ul deasupra capului, lasă-l pe podea și efectuează exercițiul descris mai sus. Este o modalitate nouă și creativă de a face mișcare!

2. Pune bean bag-ul la soare și amenajează-ți propria plajă

Cel mai probabil, obișnuiești să folosești bean bag-ul tău în interior. Ce ar fi dacă, de această dată, l-ai folosi ca element principal în amenajarea propriei tale plaje private? Este o idee excelentă, mai ales dacă ai un bean bag xxl acasă. Dacă nu ai deja unul, îl poți comanda online pe site-ul Fabrica de Pufi.

Scoate fotoliul tău puf pe balcon, acoperă-l cu un prosop pentru plajă și montează o umbrelă în dreptul lui. Nu trebuie să ai una specială; poți folosi una normală, împotriva ploii. Îmbracă-te în costumul de baie, prepară-ți un cocktail Sex on the Beach sau o limonadă, apoi pregătește un recipient tip spray, pe care îl umpli cu apă rece sau la temperatura camerei.

Așează-te confortabil la umbră sau la soare, pune-ți ochelarii, ascultă muzica preferată de vară sau un sunet de fundal cu valurile mării și sunete de pescăruși. Din când în când, pulverizează apă în jurul tău sau chiar pe tine, pentru a te simți exact ca la mare!

P.S.: Nu uita de crema cu SPF. Chiar dacă ești pe balcon, ai nevoie de protecție împotriva ultravioletelor!

3. Ședință foto (semi)profesională

Când nu știi ce să faci, o activitate creativă poate fi o variantă minunată. Când îți pui imaginația la încercare, vei rămâne concentrat pe proiectul respectiv chiar și timp de ore întregi, iar plictiseala va fi alungată în câteva minute.

Așadar, ia-ți bean bag-ul și gândește un cadru perfect pentru o mini-ședință foto, la tine acasă sau în curte. Poți folosi un perete gol, iluminat natural din lateral sau din față, precum și un cadru atent regizat, în care să incluzi, pe lângă fotoliu, ghivece cu plante mari, tablouri sau alte obiecte, în funcție de tematica fotografiilor.

Poți înveli fotoliul puf într-un material catifelat sau satinat, pentru o ședință foto feminină și delicată, sau poți purta o ținută cool și poza în mai multe posturi, pe bean bag. Îți poți coordona culorile hainelor cu nuanța bean bag-ului, astfel încât să creezi contraste sau jocuri interesante de culoare.

Acestea fiind spuse, data viitoare când te plictisești și nu știi ce să faci, optează pentru una dintre ideile de mai sus. Te vei distra pe cinste!

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata