Investigaţia UE, care caută să răspundă preocupărilor că politicile Beijingului favorizează în mod inechitabil furnizorii interni, ar putea fi anunţată săptămâna aceasta şi ar putea avea ca rezultat limitarea accesului Chinei la licitaţiile din blocul comunitar, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Iniţial, investigaţia se va concentra pe informaţiile adunate de la companii şi statele membre, înainte ca autorităţile să înceapă discuţii cu Beijingul privind pieţele deschise şi echitabile, susţin sursele.
Însă, această anchetă ar putea spori tensiunile dintre UE şi China, după ce anul trecut Comisia Europeană a lansat o investigaţie privind subvenţiile pentru vehiculele electrice fabricate în China, care s-ar putea confrunta cu taxe vamale suplimentare din luna iulie.
Concret, va fi prima investigaţie lansată pe baza aşa numitei legislaţii UE din 2022 „Instrumentul internaţional de achiziţii”, menit să promoveze reciprocitatea în accesul la pieţele publice de achiziţii.
Practic, presiunile Beijingului asupra spitalelor interne de a folosi mai multe echipamente locale vin după o decizie a Consiliului de Stat din 2015. În ultimii doi-trei ani, provinciile, inclusiv Anhui, au adoptat noi măsuri care ajută firmele chineze să-şi sporească şansele la aprovizionarea spitalelor, în contextul unui plan mai amplu, numit „Made in China”, menit să sprijine industriile interne în sectoare cheie, până în 2025.
În ultimii ani a sporit concentrarea Beijingului pe achiziţionarea locală de tehnologii medicale, ceea ce a dus de la un deficit comercial de 1,3 miliarde de euro pentru aceste bunuri în 2019 pentru China la un excedent de 5,2 miliarde de euro după doar un an, conform datelor citate într-un raport UE publicat luna aceasta.
De altfel, accesul UE la piaţa achiziţiilor din China a fost mereu un motiv de nemulţumire pentru blocul comunitar, problema fiind discutată în timpul vizitelor de anul trecut la Beijing ale preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi ale comisarului european pentru comerţ, Valdis Dombrovskis.
Sursele susţin că discuţiile din ultimele 12 luni au efecte minime. Şi în situaţia în care se acutizează distorsiunile pe piaţa chineză, iar discriminarea contra firmelor străine se adânceşte, UE trebuie să reacţioneze, adaugă sursele.
În 2022, piaţa chineză de tehnologie medicală era evaluată la 135 miliarde de euro, conform Institutului Merics. Printre marile firme europene care operează în acest sector se află Siemens şi Philips.
În concluzie, dacă investigaţia, care trebuie finalizată în termen de nouă luni, dovedeşte temerile UE privind dispozitivele medicale, blocul comunitar poate adopta măsuri de limitarea a accesului Chinei la achiziţiile publice.
Sursa: www.economica.net
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaVaccinul antigripal este deja în farmacii. Protecția apare după două săptămâni
News24Luca Niculescu se apropie de majoritatea pentru guvern după sprijinul promis de fostele partide de guvernare
Dolce SportTresoldi îi dă trei goluri echipei lui Chivu. Inter pierde cu Brugge și rămâne fără puncte
GetPonyCumpărarea unei mașini în 2026 cere dovada fiscală a ambelor părți. Fără ea, contractul este nul de drept
BravonetRJ Mitte vorbea despre timpul său limitat cu o săptămână înainte să moară la 34 de ani
LylaSuplimentele antiîmbătrânire au dovezi limitate. Ce să verifici înainte să le iei




