Proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice a fost aprobat de Executiv, a anunţat miercuri (10 februarie 2010) premierul Emil Boc, după şedinţa de Guvern. „Această lege este necesară României şi românilor pentru ca pe termen mediu şi lung în această ţară să poată fi plătite pensiile”, a spus Boc. Proiectul de lege va fi trimis Parlamentului spre dezbatere în regim de urgenţă.
„Dacă vom menţine actualul sistem, legal, cu privire la pensii, câţiva ani buni de acum înainte va trebui să împrumutăm cu miliarde de euro bugetul de pensii, astfel încât cu greu să mai poată fi plătite şi nu vom avea garanţia că cei care azi sunt tineri când vor ajunge la vârsta pensionării vor mai putea primi o pensie de la stat.
De aceea, este nevoie de o lege nouă a pensiilor în România, care, pe de o parte, să asigure susţinerea acestui sistem pe termen mediu pe lung şi, în acelaşi timp, să-i asigurăm pe cei care azi contribuie la sistemul de pensii că vor primi o pensie atunci când vor ajunge la vârsta de pensionare”, a spus Emil Boc.
Primul ministru a precizat că, în 2009, bugetul de stat a împrumutat bugetul de pensii cu 1,5 miliarde de euro, iar anul acesta 1,7 miliarde de euro din banii proveniţi din impozite şi taxe se duc la bugetul de pensii, ceea ce reprezintă opt la sută din PIB.
„Dacă perpetuăm acelaşi sistem, vom ajunge în situaţia în care nu vom mai avea bani pentru infrastructură, sănătate şi educaţie, pentru că banii vor merge la bugetul de pensii. Este o urgenţă, o necesitate pentru România să adoptăm o lege care să asigurăm sustenabilitatea sistemului de pensii”, a subliniat Boc.
Şeful Guvernului a explicat că în actualul sistem există câteva abuzuri, respectiv trecerea frauduloasă a pensionarilor de invaliditate, numărul acestora crescând de la 600.000, în 2001, la 900.000, în 2009, adică o majorare cu 50 la sută. Un alt exemplu prezentat de premier se referă la triplarea anuală a numărului de pensionări anticipate.
„Numai în 2009 au fost 115.000 de pensionări anticipate parţial. Dacă toată lumea va utiliza sistemul de pensii anticipate, nu vom mai avea contribuabili la fondul de pensii. Am introdus în proiect un mecanism să disciplinăm, practic, sistemul pensionărilor anticipate”, a spus Boc.
Premierul s-a mai referit şi la raportul „profund inechitabil” existent între cea mai mică pensie şi cea mai mare, respectiv un raport de 1/100. „Cea mai mică pensie este 350 de lei, iar cea mai mare de 37.000 de lei, adică de o sută de ori mai mare”, a subliniat premierul. Potrivit legii actuale, vârsta standard de pensionare ar trebui să fie astăzi de 58,2 ani la femei şi de 63,9 ani la bărbaţi, însă vârsta medie reală este de 54,7 luni, ceea ce înseamnă, în opinia lui Boc, o ieşire anticipată din sistem, prin ocolirea cadrului legal.
Proiectul de act normativ adoptat miercuri de guvern prevede şi principiul contributivităţii, adică ”eliminarea privilegiilor şi a discriminărilor din sistem”. În termen de cinci luni de la intrarea în vigoare a legii, aceste pensii speciale vor fi recalculate pe principiul contributivităţii, a menţionat Boc. „Proiectul vizează recalcularea pensiilor speciale ţinând cont de principiul contributivităţii. În termen de cinci luni de la intrarea în vigoare a legii, acestea vor fi recalculate. Acum, în România, sunt 5,8 milioane de pensionari, din care 180.000 au pensii speciale”, a explicat Boc.
Potrivit acestuia, 85 la sută dintre persoanele care primesc pensii speciale, din armată şi din poliţie, nu vor fi afectate de cuantumul pensiilor. „Pensiile militarilor de până la 30 de milioane de lei vechi nu vor scădea, iar unele, cele de 14 – 15 milioane de lei vechi chiar vor creşte. Doar pentru 15 la sută cu pensii exagerate vor fi scăderi”, a mai spus Boc.
Acesta a precizat că începând de la 30 de milioane de lei vechi, va avea loc o diminuare a pensiei, în funcţie de cuantumul acesteia stabilit în prezent şi de recunoaşterea de către stat a contribuţiei pe care a făcut-o, „în sensul că statul a plătit pentru ei în decursul timpului contribuţia la bugetul asigurărilor sociale”.
„Scăderile de pensii speciale vor avea loc acolo unde pensia a fost stabilită a fi ede 80 la sută din veniturile pe care le-a avut o persoană în ultima lună de activitate la muncă. Şi, aici, a fost o lege discriminatorie. Ai contribuit pentru o pensie de 20 milioane de lei vechi, dar ai pus ca venit în ultima lună 100 de milioane de lei vechi şi, în consecinţă, ai primit o pensie de 80 de milioane de lei vechi.
Diferenţa de 60 milioane, între 20 de milioane cât meritai şi 80 de milioane cât ai primit – aici nu se mai poate continua şi se vor recalcula acele pensii care au la bază nerespectarea acestui principiu al contributivităţii pentru cei 15 la sută din totalul celor care au pensii speciale”, a explicat Emil Boc.
Potrivit acestuia, economiile care rezultă în urma acestor recalculări sunt între 500 şi 800 de milioane de euro. Premierul s-a referit şi la principiul neretroactivităţii unei legi, subliniind că, prin recalculare, nu se încalcă acest principiu. „Acest principiu s-ar afecta dacă am impune oamenilor care primesc aceste pensii speciale să returneze sumele de bani pe care le-au primit în trecut.
Ei nu vor fi obligaţi să returneze sumele primite în trecute, dar pe viitor nu vor mai primi aceleaşi sume de bani şi vor primi pensie exact în măsura contribuţiei pe care au avut-o la bugetul asigurărilor sociale.
Neaplicarea unui astfel de mecanism ar conduce la profunde discriminări între cei care au ieşit la pensie şi cei care vor ieşi la pensie. Ar fi discriminare între unul care ar avea în continuare o pensie calculată ca 80 la sută din ultimul venit şi unul care va ieşi în viitor la pensie, tot din acelaşi sistem, şi care se va raporta la principiul contributivităţii.
Ar însemna o încălcare a principiului constituţional al nediscriminării”, a subliniat Boc. Şeful Executivului a adăugat că miercuri Guvernul a finalizat forma proiectului de lege a pensiilor, însă forma finală a actului normativ va fi dată de Parlament, după dezbaterile ce vor avea loc în cele două Camere. După promulgare şi publicarea în Monitorul Oficial, noua lege a pensiilor va intra în vigoare cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2011.