Specialiștii din România, atrag constant atenţia că în cazul unor variaţii mari şi bruşte de temperatură producțiile agricole, pot fi grav afectate.
Însă, în ultima perioadă, ce se întâmplă când, deocamdată, vorbim doar de vreme prea caldă pentru această perioadă?
În ţara noastră, temperaturile deosebit de ridicate din prima parte a acestei ierni nu reprezintă neapărat un lucru exclusiv negativ pentru anul agricol 2023, cu condiția să se respecte o serie de factori, spun specialiştii în agricultură, conform celor de la „Ziarul de Iași”.
Dar, referitor la pomii fructiferi sau arbuştii ornamentali, lucrurile stau prost, pentru că sunt în pericol să înmugurească prematur.
Căldura reprezintă o problemă
În contextul agricol, la culturile de toamnă situația e alta, pentru că ele profită de temperaturile mai calde, potrivit inginerului Ioan Puiu, titularul disciplinei de fitotehnie (tehnologii de cultură a plantelor) de la Facultatea de Agricultură a Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi (USV).
Astfel, „Nu este grav deoarece în toamnă am avut secetă şi cerealele au răsărit greu şi mulţi fermieri s-au plâns că au intrat nefericit în primele stagii de iarnă. Nu erau răsărite 100%. Însă vremea de acum e un semn bun: au fost ajutate de vremea bună, însă dacă aceasta ţine mult poate fi afectat procesul de călire al cerealelor, dar nu influenţează atât de negativ cum este afectată pomicultura, viticultura sau arbuştii ornamentali”, a explicat Ioan Puiu.
Însă, specialistul a punctat că există însă unele riscuri, mai ales la grâu şi orz, care pot face boli precum făinarea sau pătarea frunzelor, boli care apar la temperaturi mai mari de 7-9 grade.
Faptul că nu se poate interveni pentru tratamente din cauza solului prea moale complică și mai tare lucrurile.
În concluzie, partea bună a acestei ierni ieşite din tipare este că, în multe regiuni au fost, în această perioadă, ploi chiar și de peste 100 de litri pe metru pătrat, care au venit lent, pe parcursul mai multor zile şi s-au infiltrat foarte bine în sol.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce SportEmilian Hulubei estimează circa 500 de litigii în fotbalul românesc de la începutul lui 2026
GetPonyToyota rămâne cea mai valoroasă marcă auto din clasamentul Interbrand 2026, deși valoarea estimată a scăzut cu 19,9% față de 2025
BravonetDelia este anunțată pentru concertul de Revelion din Bistrița. Va cânta cel puțin o oră în Parcul Municipal
LylaCum îți alegi mesele și mișcarea la menopauză fără o dietă drastică
Revista IoanaCum verifici traficul și publicul unui site înainte să plătești pentru un articol
News24CEC Bank nu a obținut oprirea temporară a executării amenzii de 332,98 milioane de lei din dosarul ROBOR