De ce să incluzi crema antirid în rutina ta de îngrijire?

Pielea trece printr-o schimbare continuă și accelerată, de la primele riduri fine și până la cele mai adânci. Deși acest proces este unul natural, firesc, ritmul său poate fi încetinit cu ajutorul științei și tehnologiei. Așadar, crema antirid iți poate fi cea mai bună prietenă și cel mai bun aliat în menținerea unui aspect tânăr cât mai îndelungat.

Cum funcționează crema antirid?

O cremă antirid reprezintă un suport pentru ten și ajută pielea să combată semnele îmbătrânirii. Însă cum funcționează, practic, aceasta, la nivel molecular?

Analizând fiziologia pielii și procesul prin care apar efectiv acele șanțuri în piele, se observă că primele semne ale îmbătrânirii tenului apar chiar după vârsta de 20 de ani. Atât la femei, cât și la bărbați.

Primele riduri apar de regulă în jurul ochilor, sub formă de linii fine, și apoi sub formă de mici șanțuri, în zona gurii, pe frunte și pe gât. Desigur, mai există și riduri de expresie.

Unul din motivele principale pentru care apar ridurile este deshidratarea la nivelul celulelor. Cu cât tenul este mai uscat, cu atât este mai predispus la apariția ridurilor fine.

După vârsta de 30 de ani scade capacitatea pielii de a produce elastină și colagen, două molecule responsabile de fermitatea pielii și a mușchilor feței.

Însă în timp ce domnii își acceptă mai bine ridurile și chiar capătă un farmec aparte în timp ce cutele devin ceva mai adânci, doamnele își doresc să-și mențină acel aspect neted cât mai mult timp.

Pentru asta ai nevoie de o cremă antirid care să includă în compoziția sa atât ingrediente necesare hidratării, în special acid hialuronic, cât și elemente nutritive plus extracte de colagen și elastină.

Dincolo de orice, hidratarea este foarte eficientă pentru a te ajuta să obții acel aspect sănătos și catifelat. Atunci când producția de uleiuri naturale de la nivelul pielii scade, vei observa că aceasta capătă un aspect tern sau chiar nesănătos. În loc să acoperi imperfecțiunile cu un fond de ten, cel mai bine este să folosești o cremă antirid hidratantă.

Însă chiar și cea mai eficientă cremă antirid nu-ți umple ridurile miraculos și nici nu poate anula gravitația. În schimb, prin tehnologia sa specială, ajută pielea să se refacă. Atenție, aceasta trebuie aleasă în funcție de tipul de ten și de vârstă.

Poți găsi astfel de creme și alte tipuri de produse cu efect antirid foarte eficiente de la NovAge, o gamă patentată de cunoscutul brand suedez Oriflame, care cuprinde o serie de produse de îngrijire a pielii, avansate din punct de vedere științific. Acestea sunt concepute special pentru nevoile specifice pielii mature și au la bază extracte unice de celule stem din plante. Practic, acestea contribuie la neutralizarea agresorilor ce cauzează îmbătrânirea pielii. Încearcă și tu setul de îngrijire NovAge Ecollagen pentru riduri fine sau NovAge Time Restore pentru piele matură.

Cum arată un ritual complet de îngrijire în care incluzi crema antirid

  1. Curățarea

Chiar dacă seara te-ai demachiat și ți-ai spălat tenul înainte de a merge la culcare, pe parcursul nopții, funcțiile pielii sunt încă active. Tot se secretă sebum pe care este bine să-l îndepărtezi dimineața. Astfel, pregătești porii pentru a absorbi ingredientele active din crema antirid.

  1. Îngrijirea zonelor sensibile

Ce mai sensibilă zonă a feței și prima unde apar ridurile este cea din jurul ochilor. Pentru aceasta ai nevoie de o cremă antirid specială pentru zona ochilor. Aceasta conține de obicei și o serie de ingrediente pentru cearcănele închise la culoare sau acele pungi pufoase. Crema antirid pentru ochi se aplică înainte de aplicarea cremei hidratante propriu-zise.

  1. Serumurile și vitaminele

Serumurile sunt concepute pentru a hrăni pielea cu vitaminele de care are nevoie pielea. Vitamine precum C sau A ajută și la prevenirea ridurilor și la îmbunătățirea elasticității pielii. Dacă le incluzi în rutina zilnică de îngrijire, lăsați câteva minute la dispoziție să se absoarbă complet deoarece au o textură mai uleioasă.

  1. Hidratarea și crema antirid

În final poți aplica și crema antirid potrivită pentru tipul tău de ten. Aceasta îți va hidrata și energiza pielea pentru o nouă zi. Cele mai multe astfel de creme antirid au un efect de umplere și inclusiv de refacere, având în componența lor acid hialuronic, colagen sau chiar celule stem din plante.

La finalul procesului de îngrijire ești gata pentru a începe să-ți aplici machiajul. Pentru un efect complet, în rutina de înfrumusețare poți adăuga și un fond de ten cu efect antirid așa cum este cel de la Giordani Gold marca Oriflame.

Nu lăsa trecerea anilor să aibă impact asupra încrederii în propria frumusețe. Folosește o cremă antirid și ai grijă zilnic de tenul tău!

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata