Restricţii de circulaţie vor fi instituite pe DN1 şi DN 1B, în judeţul Prahova, începând de luni, 15 septembrie, şi vor rămâne în vigoare până pe 17 octombrie. Lucrările programate vizează reparaţii la rosturile de dilataţie ale unor poduri aflate pe cele două drumuri.
Conform datelor oficiale, pe DN1 restricţiile sunt aplicate pe raza municipiului Câmpina, iar pe DN 1B acestea se vor desfăşura la ieşirea din municipiul Ploieşti. Ambele intervenţii sunt necesare pentru menţinerea în siguranţă a infrastructurii rutiere din zonă.
Restricţii de trafic pe DN1. Vor fi impuse până în octombrie
Potrivit informaţiilor oferite de poliţia judeţeană Prahova, restricţiile de trafic vor fi instituite între 15 septembrie şi 17 octombrie 2025. Acestea vizează drumul naţional 1 (E60), la kilometrul 94+345 metri, în zona municipiului Câmpina, precum şi drumul naţional 1B (E577), la kilometrul 11+295, pe raza municipiului Ploieşti.
Pe aceste două tronsoane sunt prevăzute lucrări pentru repararea şi înlocuirea rosturilor de dilataţie de la poduri, pasaje şi viaducte. Intervenţiile se realizează direct pe partea carosabilă, ceea ce determină închiderea câte unei benzi de circulaţie pe fiecare sens de mers.
Calendarul lucrărilor şi restricţiile temporare
Pe DN 1B lucrările vor fi efectuate la podul de peste râul Teleajen, acestea urmând să înceapă luni, 15 septembrie, de la ora 10:30. În acelaşi timp, pe DN 1, restricţiile de trafic se vor aplica la podul peste râul Prahova, lucrările fiind programate să debuteze în aceeaşi zi, de la ora 12:30.
Pentru siguranţa participanţilor la trafic, în ambele zone se va institui semnalizare rutieră temporară, care să permită desfăşurarea lucrărilor şi dirijarea fluxului de vehicule pe perioada intervenţiilor.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce SportAlexander Zverev a pierdut primul meci ca lider mondial în fața lui Lorenzo Musetti
GetPonyCât plătești anual pentru impozit, RCA și ITP la o mașină pe benzină, diesel, hibridă sau electrică
BravonetCe seriale de comedie poți vedea într-o zi și cât durează fiecare
LylaPrimark a programat deschideri la Bacău pe 17 noiembrie și la București pe 26 noiembrie
Revista IoanaCum verifici o jucărie pentru copil și ce faci dacă bănuiești că are plumb
News24Comisia de Etică a Universității din Iași a hotărât destituirea lectorului Ionuț-Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader