Cine sunt ”marionetele Soros în Parlamentul Uniunii Europene”?

Premierul sloven, Janez Jansa, a făcut acuzații dure la adresa anumitor europarlamentari, stârnind astfel un scandal la nivelul Uniunii Europene, asta în condițiile în care țara sa se află la președinția Consiliului Uniunii Europene.

Astfel, Janez Jansa a distribuit pe joi pe Twitter o fotografie în care mai mulți europarlamentari apar în compania miliardarului american  George Soros. Alături de fotografie, premierul sloven a scris ”marionetele Soros în Parlamentul Uniunii Europene”.

În contextul politic, postarea sa vine într-un moment nepotrivit.  Slovenia se află la președinția Consiliului Uniunii Europene, așadar în țară se află membri ai Comisiei pentru libertăţile civile, justiție, afaceri interne (LIBE) din Parlamentul European. Aceștia evaluază situația statului de drept și libertatea mass-media.

În acest fel, premierul sloven  Janez jansa a pornit un adevărat scandal după ce i-a acuzat pe unii europarlamentari, tot pe Twitter, că sunt părtinitori, întrebând ironic,  cât de des au făcut aceștia vizite unui cancelar german, unui prim-ministru olandez sau unui președinte francez.

Sursa: Capital.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata