Fonduri europene de peste 150.000 de euro pentru dotarea Maternităţii ‘Buna Vestire’ din Galaţi

Ionuţ Pucheanu primarul municipiului Galaţi a semnat un contract de finanţare europeană de peste 150.000 de euro, privind dotarea Maternităţii ‘Buna Vestire’ cu echipamente şi consumabile medicale, în contextul COVID-19, informează, marţi, Biroul de presă al municipalităţii.

În acest sens, proiectul cuprinde două etape: o primă etapă de rambursare a cheltuielilor efectuate în 2020 şi o a doua etapă de achiziţii echipamente şi materiale sanitare în 2021.

-În prima etapă, Primăria municipiului Galaţi a alocat, anul trecut, în cea mai mare proporţie banii necesari pentru compartimentul ATI, având în vedere că unitatea medicală a fost desemnată de la începutul pandemiei ‘Maternitate suport COVID-19 – Pavilion’, acordând asistenţă medicală pacientelor confirmate sau suspecte COVID-19, cât şi celor non-COVID-19.

Astfel, în prima etapă s-au achiziţionat: două paturi ATI, cinci seringi automate (injectomate şi injectomate PCA), monitor funcţii vitale, aspirator mobil, astrup, container monobloc şi consumabile medicale.

-În etapa a doua, unitatea medicală va achiziţiona următoarele echipamente: laringoscop, videolaringoscop, aparat dezinfecţie aer, cardiotocograf, incubator, termometre digitale, sonde aspiraţie. Pe lista pentru consumabile medicale se regăsesc mănuşi chirurgicale, halate, bonete, măşti, combinezoane, ochelari protecţie, cizme.

În contextul financiar-sanitar, valoarea totală a proiectului cu fonduri europene este de 154.792 euro, din care echipamentele medicale reprezintă 66.425 euro, iar consumabilele medicale 88.367 euro.

„Continuăm investiţiile în sănătate, astfel încât Maternitatea de la Galaţi să ofere cele mai bune servicii medicale. Prin departamentul de specialitate al Primăriei am ajutat echipa spitalului să depună cererea de finanţare şi să realizeze toţi paşii necesari semnării contractului. Mai mult, noi avem deja în implementare un proiect cu fonduri europene de 16 milioane de lei pentru modernizarea şi dotarea ambulatoriului, la care se adaugă şi cel aflat în evaluare pentru reabilitare termică a trei pavilioane, în valoare de peste 8 milioane de lei. Totul pentru ca Maternitatea din Galaţi, una dintre cele mai vechi unităţi medicale din ţară, să fie o unitate modernă la standarde europene”, a declarat primarul Ionuţ Pucheanu.

Din punct de vedere al termenelor, proiectul „Creşterea capacităţii de răspuns în timp util şi eficient la criza COVID-19 în cadrul Maternităţii ‘Buna Vestire’ Galaţi şi de gestionare a crizei sanitare cauzată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 prin dotarea cu echipamente şi aparatură medicală” se va încheia la data de 31 ianuarie 2021 şi este finanţat prin Programul Operaţional Infrastructura Mare.

Sursa: agerpres
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata