Există perturbări în rândul militanților ecologici.
Financial Times a dezvăluit săptămâna aceasta că Marea Britanie intenționează să-și elimine tarifele la uleiul de palmier din Malaezia ca preț al aderării la Parteneriatul Trans-Pacific cuprinzător și progresiv, bijuteria din coroana de altfel neimpresionantă a acordurilor comerciale post-Brexit a Marii Britanii.
Uleiul de palmier, care este folosit ca biocombustibil și estimările Fondului Mondial pentru Natură sălbatică se găsește și în aproximativ jumătate din toate produsele ambalate în supermarketuri din lumea bogată, a devenit un test pentru rescrierea regimului comercial mondial pentru a proteja mediul. Experimentul nu produce rezultate încurajatoare. Guvernele lumii bogate, în special UE, se luptă să creeze reglementări ecologice legate de comerț, care să fie previzibile, eficiente și care să respecte legislația internațională.
Uleiul de palmier a devenit faimă, sau notorietate, când a apărut într-o campanie virală Greenpeace cu Rang-tan, un urangutan din desene animate al cărui habitat în pădure a fost distrus de plantațiile de ulei de palmier. Petrolul și produsele sale derivate se confruntă acum cu multiple boicoturi ale consumatorilor și companiilor din lumea bogată și restricții oficiale. UE a împiedicat deja importurile de ulei de palmier pentru biocombustibili în temeiul directivei sale privind energia regenerabilă și introduce o nouă lege dură de defrișare care vizează produsul împreună cu vite, soia, cafea, cacao, lemn și cauciuc.
Pentru Indonezia și Malaezia, cei doi principali producători mondiali de ulei de palmier și ambele foste posesiuni imperiale europene, acesta este neocolonialismul lumii bogate care distruge mijloacele de trai ale micilor proprietari. Declarația anuală filmată a ministerului indonezian al afacerilor externe a prezentat o scurtă scenă a unei cizme cu marca „UE” călcând în picioare o plantație de ulei de palmier. Jakarta și Kuala Lumpur au lansat deja cauze ale Organizației Mondiale a Comerțului împotriva Bruxelles-ului din cauza directivei privind energia regenerabilă, iar problema a pus în pericol acordurile comerciale pe care UE încearcă să le semneze în Asia de Sud-Est.
Unele dintre argumentele producătorilor sunt rezonabile.
Interdicțiile generale asupra importurilor de ulei de palmier nu au niciun sens. WWF subliniază că plantațiile de palmieri au randamente impresionant de mari. Înlocuirea lor cu boabe de soia, nucă de cocos sau floarea soarelui ar necesita de patru până la zece ori mai mult pământ, ceea ce duce la degradarea mediului în altă parte.
Criticile aduse reducerii tarifelor de către Regatul Unit greșesc în mod similar sensul. În principiu, puteți face un argument puternic pentru introducerea de condiții ecologice pentru comerț dacă protejați un bun public (păduri absorbante de carbon și habitate ale vieții sălbatice) și sunt echivalente cu reglementările interne de mediu. Dar tarifele sunt o modalitate proastă de a face acest lucru. Ei nu fac discriminări între producătorii distructivi și cei sustenabili din fiecare țară, nereușind astfel să creeze un stimulent pentru cultivatorii individuali pentru a-și îmbunătăți practicile.
UE spune că încearcă să abordeze această din urmă problemă prin noile sale reguli privind defrișările, care se aplică unei game mult mai largi de derivați ai uleiului de palmier, nu doar biocombustibililor. Acestea stabilesc criterii precise pentru ca produsele să poată fi admise pe piața unică a UE, inclusiv interzicerea celor cultivate pe terenuri care au fost defrișate după 31 decembrie 2020. Acest lucru va necesita eforturi tehnice detaliate care implică geolocalizarea și păstrarea evidenței pentru a dovedi conformitatea și este mult mai dur decât Regimul anti-defrișare din Regatul Unit, care cere doar ca producătorii să respecte legile locale.
Privită de la Kuala Lumpur și Jakarta, UE are întotdeauna un fel de restricție comercială în vigoare – doar rațiunile și instrumentele se schimbă. Există întotdeauna o suspiciune puternică că acțiunile sale sunt conduse de lobby-ul producătorilor europeni de semințe oleaginoase. Pe lângă directiva privind energia din surse regenerabile, Bruxelles-ul a impus și taxe antidumping asupra biomotorinei indoneziene (care ulterior a fost declarată ilegală de un grup al OMC) și, mai recent, asupra altor produse fabricate din ulei de palmier, inclusiv acizi grași.
În ceea ce privește problema conexă a exploatării forestiere, Indonezia a petrecut cinci ani între 2011 și 2016 pentru a conveni asupra unui „acord de parteneriat voluntar” cu UE pentru a certifica că exporturile sale de lemn provin din păduri gestionate durabil. Acum, inițiativa UE de defrișare, care implică inspecții vamale oneroase ale transporturilor, înseamnă începerea unui proces cu totul nou.
Și aici reclamanții au o idee. Reglementările incerte, oneroase și în continuă schimbare acționează ca o barieră comercială neloială, indiferent dacă intenția secretă este sau nu protecționism nefast. Comisia Europeană se pregătește pentru un aval de cazuri OMC privind regulile de defrișare, nu în ultimul rând pentru că Brazilia, care are un istoric de litigii de succes, este și ea afectată. Hotărârile viitoare ale OMC ar putea cel puțin să stabilească dacă reglementările UE sunt proporționale și direcționate. Însă soluționarea diferendelor în cadrul OMC este un proces lent și dureros – cauzele împotriva UE privind biocombustibilii încă nu au dat decizii după ani de litigii – și, între timp, milioane de mijloace de trai sunt afectate.
UE și alte economii bogate nu reușesc să abordeze temerile că acțiunile lor sunt arbitrare și lipsite de bună-credință. Există un argument pentru reglementări de mediu privind comerțul, dar Bruxelles-ul face acest lucru prost în acest moment și aduce întreaga idee în discredit.
Sursa – www.ft.com