Din punct de vedere al dotărilor, contractul include transfer de tehnologie, integrarea lansatoarelor HIMARS cu sistemele de management al luptei TOPAZ de producţie poloneză şi montarea lor pe şasiuri poloneze JELCZ.
În acest sens, acest contract se adaugă celui pentru achiziţia a 18 lansatoare HIMARS semnat în 2019, în valoare de peste 400 de milioane de euro şi din care primele unităţi au fost livrate recent Poloniei.
Astfel, „Împreună cu cele 18 lansatoare comandate în 2019, adică un batalion, armata poloneză va dispune de 500 de lansatoare HIMARS, repartizate în 28 de batalioane”, a spus ministrul polonez al Apărării.
În opinia autorităţilor de la Varşovia, odată ce va fi încheiată integrarea primelor sisteme HIMARS cu sistemul TOPAZ (care coordonează drone, tancuri şi staţii radar), vor putea fi recepţionate şi desfăşurate cele 486 de sisteme, livrarea acestora urmând să înceapă în anul 2025.
Presa poloneză, a scris că anul acesta în luna mai Varşovia a cerut Washingtonului oficial să-i vândă circa 500 de lansatoare HIMARS, dar compania producătoare Lockheed Martin a răspuns că poate onora o comandă doar de aproximativ 200 de unităţi.
În plus, Polonia a anunţat recent că va fi înfiinţat pe teritoriul său un centru logistic de mentenanţă şi reparaţii pentru sistemele HIMARS, centru care va putea fi folosit şi de alte ţări.
Pentru apăratre, ţară vecină şi susţinătoare puternică a Ucrainei în războiul cu Rusia, Polonia va aloca anul acesta Apărării 4% din PIB, adică dublu faţă de procentul de 2% cerut în cadrul NATO.
În viziunea sa, „Ştim că liderii Kremlinului au decis să reconstruiască imperiul rus. Obiectivul nostru este de a crea o situaţie în care o armată poloneză puternică va putea cu adevărat să descurajeze agresorul”, a motivat Mariusz Blaszczak această politică de înarmare.
În contextul înarmării, de când a început războiul în Ucraina, Polonia a încheiat numeroase contracte pentru achiziţii masive de armament, în special cu SUA şi Coreea de Sud. Pentru unul din aceste contracte, Washingtonul a aprobat la sfârşitul lunii august vânzarea a 96 de elicoptere de atac Apache către armata poloneză, contract în valoare de 12 miliarde de dolari.
Contracte majore de achiziţii de armament din SUA au fost semnate pentru 32 de avioane de luptă F-35, 366 de tancuri Abrams şi sisteme antiaeriene Patriot.
Şi din Coreea de Sud armata poloneză va cumpăra circa o mie de tancuri K2, aproximativ 700 de obuziere autopropulsate, 50 de avioane de luptă FA-50 şi 288 de lansatoare multiple de rachete K239.
Aşadar, Polonia a încheiat de asemenea cu filiala britanică a producătorului de armament european MBDA un contract de circa 2,4 miliarde de dolari pentru achiziţia de rachete antiaeriene, plus un contract de circa 1,4 miliarde de euro pentru patru sisteme norvegiene de rachete antinavă Kongsberg.
Sursa: www.economica.net