Termenul limită pentru depunerea Declaraţiei unice este 25 mai

Persoanele fizice care obţin venituri extrasalariale trebuie să depună până marţi, 25 mai, Declaraţia unică aferentă veniturilor realizate în anul 2020 şi/sau estimate pentru 2021, informează consultanţii Deloitte.

Astfel, „Pentru veniturile realizate în anul 2020 şi/sau estimate în cursul acestui an, termenul de depunere a fost stabilit la 25 mai 2021, astfel că cei vizaţi şi-au pregătit sau ar fi trebuit să îşi pregătească până în acest moment documentaţia necesară întocmirii calculului şi completării declaraţiei unice – documentele care atestă veniturile obţinute, dovada plăţii impozitului în statul sursă (acolo unde este cazul), documentele care atestă stabilirea rezidenţei fiscale etc. Şi, pentru a evita aglomeraţia de ultim moment, contribuabilii ar fi trebuit să depună deja acest formular la autorităţile fiscale”, arată Radu Derscariu, director, şi Diana Mihai, consultant senior, Global Employer Services, Deloitte România, într-un material de opinie transmis recent AGERPRES.

Totodată, Declaraţia se completează şi se depune şi de către persoanele fizice care nu realizează venituri şi care optează pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, conform Agenţiei Naţoinale de Administraţie Fiscală (ANAF).

Însă, în cazul contribuabililor care încep o activitate, în cursul anului fiscal sau al celor care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare pentru care impunerea este finală şi care nu au avut, până la acea dată, obligaţia depunerii declaraţiei unice, documentul se depune în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului.

Pe de altă parte, Ministerul Finanţelor a anunţat, la jumătatea lunii mai, că Declaraţia unică precompletată poate fi descărcată prin intermediul Spaţiului Privat Virtual (SPV).

„Rubricile precompletate conţin veniturile realizate pentru anul 2020, impozitul pe venit şi contribuţiile sociale eventual datorate pentru anul 2020, respectiv veniturile estimate pentru anul 2021. Sumele sunt completate în funcţie de datele deja declarate de contribuabil, cum ar fi existenţa unui contract de închiriere, derularea unei activităţi independente sau a unei activităţi agricole. Descărcarea şi transmiterea declaraţiei unice se pot realiza prin intermediul Spaţiului Privat Virtual (SPV – ANAF). Acei contribuabili care nu au depus încă declaraţia unică pentru anul 2020 vor primi, începând de vineri (14 mai, n.r.), declaraţia precompletată. Aceştia vor fi notificaţi despre încărcarea sa în SPV, dacă au acceptat comunicarea prin e-mail de la ANAF atunci când se primesc mesaje noi în portal”, menţionează MF, într-un comunicat transmis AGERPRES în 14 mai.

Astfel, documentul transmis are rol orientativ. Acesta nu garantează nici corectitudinea sumelor, nici faptul că toate veniturile sau obligaţiile fiscale care trebuie declarate se găsesc deja în forma precompletată a declaraţiei unice. Sumele realizate şi obligaţiile fiscale trebuie verificate şi completate de contribuabili în baza datelor efective, cunoscute de aceştia, precizează ANAF.

Concret, MF precizează că neprimirea declaraţiei precompletate în contul SPV nu înseamnă că nu există obligaţia depunerii declaraţiei unice de către contribuabil.

În plus, pentru descărcarea declaraţiei unice precompletate, persoana fizică trebuie să aibă cont în portalul SPV. Tot în cadrul SPV, se pot găsi şi informaţii despre veniturile anilor anteriori, impozitate la sursă, precum cele din salarii, din dividende, din dobânzi sau altele.

Sursa: agerpres
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata