Scumpirile accelerează puternic înainte de Paște. Ouăle vor costa cu aproximativ 10% mai mult săptămâna aceasta, iar prețul fructelor și legumelor va urca cu până la șapte procente. Per total, coșul de cumpărături pentru masa de Sărbători ne costă deja cu 12% mai mult față de anul trecut.
Val de scumpiri în piețe
În piețe, prețurile par să urce de la o zi la alta. Comercianții spun că este un început de an extrem de dificil, iar veștile nu sunt deloc bune pentru consumatori. V-ați făcut deja calculele pentru masa de Paște? Ei bine, s-ar putea să trebuiască să le refaceți.
„Cel mai rău început de an de la revoluție încoace. Per total vom vedea încă o creștere a prețului cărnii de miel spre jumătatea săptămânii celelalte produse vor avea o evoluție crescândă, ca să zic așa, constantă”, a declarat Feliciu Paraschiv, vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Comercianţilor Mici şi Mijlocii din Români.
Și nu sunt doar speculații. Cifrele arată o realitate dură. Nelipsitul cozonac este cu aproape 16% mai scump decât anul trecut. Pe ouă dăm cu 14% mai mult, iar ciocolata, preferata celor mici, a înregistrat o creștere de preț de 30%. Nici carnea de miel nu scapă, fiind cu aproape 9% mai scumpă.
Producătorii, cu spatele la zid
Dincolo de adaosurile practicate de unii comercianți, producătorii sunt cei care resimt cel mai puternic presiunea costurilor. De la energie și carburanți la furaje și forță de muncă, totul s-a scumpit. Iar aceste costuri se văd, până la urmă, direct la raft.
„Automat trebuie să le scumpim. Indiferent că e porc, că e vită, că e oaie. De exemplu, pulpița cu os acum e 46, a fost undeva la 36, 38, 40, a oscilat foarte mult ca și creștere. Mult. Un leu, doi, dar într-un an de zile s-au strans”, a declarat Simona Mandache, producător de carne.
Situația este similară și în sectorul lactatelor, unde creșterile sunt puse pe seama costurilor tot mai mari cu angajații și cu pășunile. E drept că scumpirile nu sunt o noutate, dar ritmul lor pare să se fi accelerat.
„Noi și toți angajații pe care ii avem la strână, îi plătim mai scump. Plus pășunile se adaugă tot mai mult. Plus toate sunt tot mai scumpe de la an în an. Și noi nu ne mai încătrăm, de exemplul, prețul de an 2024, în 2026, toate s au scumpit cu 30%”, a declarat Ioan, producător de lactate.
Ce urmează după Sărbători
Și ce e mai rău abia urmează.
Liberalizarea pieței gazelor pentru firme și scumpirea motorinei se vor simți în prețuri abia după Paște. Reprezentanții patronatelor din industria de panificație acuză lipsa unor măsuri guvernamentale care să limiteze impactul acestor creșteri. Aurel Popescu, președintele Rompan, avertizează că firmele nu mai pot absorbi costurile suplimentare.
„Am înregistrat până acum un 6,5% creștere de costuri faţă de luna trecută. A venit acum de la 1 aprilie și creșterea prețului la gaze, categoric au apărut contracte cu 10-15-20% creștere de preț. Deocamdată, noi nu stim ce se va întâmpla. Nu putem rezista. E clar, dar în niciun caz nu ne putem permite să lucrăm în pierdere”, a declarat Aurel Popescu, preşedinte Rompan.
Așadar, după Sărbători ne putem aștepta la un nou val de scumpiri. Unele estimări indică o creștere medie de 10%. Carnea de pui s-ar putea scumpi cu 5%, pâinea cu până la 10%, iar cafeaua cu 7%. Cele mai afectate vor fi produsele de bază (pâinea, lactatele și carnea), unde costurile cu energia au o pondere ridicată în prețul final.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
BravonetCallum Turner, soțul lui Dua Lipa, a început probele finale pentru James Bond
LylaPoți solicita sprijin prin Programul FIV 2026 și fără căsătorie. Ce condiții trebuie să îndeplinești
Revista IoanaCum verifici o canapea second-hand înainte de plată și unde cauți ploșnițele care pot ajunge în casă
News24Ceasurile se dau înapoi cu o oră pe 25 octombrie 2026. Cum se potrivește ora și ce ajută la adaptarea somnului
Dolce SportAntrenamentele copiilor din Sectorul 1 sunt gratuite în 2026-2027, prin programul „Sport în școli”
GetPonyNissan Kicks este singurul crossover din seria testată care obține calificativul bun la impactul frontal actualizat