Ar trebui ca SUA să apere Taiwanul?

Aceasta nu este o dezbatere abstractă. În weekend, Beijingul a simulat raiduri de bombardament asupra insulei, în timp ce marina sa a înconjurat Taiwanul.

Ca răspuns la escaladarea constantă a presiunii militare chineze asupra insulei, președintele Joe Biden a promis – de patru ori – că SUA vor apăra Taiwanul de un atac al Chinei.

Pentru unii din America, promisiunile lui Biden sunt puțin mai puțin decât o nebunie. Doug Bandow de la Institutul Cato, un think-tank, se plânge că „majoritatea factorilor de decizie (americani) sunt pregătiți să riște sinuciderea națională pentru a proteja Taiwanul”. De ce ar trebui ca America, obosită de război, să amenințe să lupte împotriva Chinei, o altă putere înarmată nuclear, pentru a apăra o insulă de 24 de milioane de locuitori care se află la aproximativ 100 de mile de coasta chineză?

Scepticismul privind apărarea Taiwanului este și mai pronunțat în unele părți ale Europei.

Întorcându-se cu avionul dintr-o vizită în China săptămâna aceasta, președintele Emmanuel Macron a lăsat să se înțeleagă că Franța nu va ridica un deget pentru a proteja insula. Discutând despre Taiwan, el a declarat pentru Politico că „marele risc” pentru Europa este să se lase „prinsă în crize care nu sunt ale noastre”.

În realitate, puțini se așteaptă ca militarii europeni să se implice direct într-un conflict din cauza Taiwanului. Dar atitudinile politicienilor europeni precum Macron contează, deoarece vor afecta calculele chinezești privind costurile economice și diplomatice ale oricărui atac.

Cu siguranță că le-ar face viața mai ușoară europenilor și liderilor americani dacă nu ar avea niciun motiv de îngrijorare cu privire la soarta Taiwanului. Dar realitatea este că o anexare forțată a insulei de către China ar avea consecințe globale profunde, care ar fi rapid resimțite la Paris, precum și la Peoria.

Există trei argumente principale pentru a lua apărarea Taiwanului.

Primul se referă la viitorul libertății politice în lume. Al doilea se referă la echilibrul global al puterii. Al treilea este despre economia mondială. Împreună, acestea reprezintă un argument convingător pentru a ține Taiwanul departe de ghearele Beijingului.

Partidul Comunist Chinez susține că regimul partidului unic este sistemul perfect pentru China. Statele Unite, insistă acesta, ar trebui să înceteze să mai încerce să promoveze valorile liberale, democratice – care nu funcționează bine în Occident și care ar însemna un dezastru pentru o cultură comunitară precum cea chineză. Dar Taiwan, o societate prosperă și înfloritoare, este dovada vie că cultura chineză este complet compatibilă cu democrația. Existența sa menține în viață o viziune alternativă asupra modului în care China însăși ar putea fi condusă într-o zi.

Beijingul a zdrobit deja aspirațiile pentru democrație în Hong Kong.

Dacă lui Xi Jinping i s-ar permite să facă același lucru în Taiwan, autocrația ar fi înrădăcinată în întreaga lume vorbitoare de limbă chineză. Deoarece China este superputerea emergentă a secolului XXI, acest lucru ar avea implicații politice sumbre pentru întreaga lume. Cei care sunt cinici cu privire la promovarea democrației de către SUA s-ar putea bucura și mai puțin de protecția autocrației chineze.

Ideea că China continentală va îmbrățișa într-o zi libertatea politică rămâne o perspectivă îndepărtată. Dar regiunea Indo-Pacific în ansamblu are mai multe democrații înfloritoare, inclusiv Japonia, Coreea de Sud și Australia. Toate acestea depind, într-o anumită măsură, de o garanție de securitate din partea SUA.

Dacă China ar zdrobi autonomia Taiwanului, fie prin invazie, fie prin forțarea insulei într-o uniune politică nedorită, atunci puterea SUA în regiune ar suferi o lovitură uriașă. Confruntate cu perspectiva unei noi puteri hegemonice în Indo-Pacific, țările din regiune ar reacționa. Cele mai multe ar alege să se acomodeze cu Beijingul prin modificarea politicilor lor externe și interne. Dorința de a evita să jignească noul hegemon înțepător ar restrânge rapid libertatea de exprimare și de acțiune a vecinilor Chinei.

Implicațiile dominației chineze în Indo-Pacific ar fi, de asemenea, globale, deoarece regiunea reprezintă aproximativ două treimi din populația mondială și din produsul intern brut. Dacă China ar domina regiunea, ar fi pe cale să înlocuiască SUA ca națiune cea mai puternică din lume. Ideea că Europa nu ar fi afectată de această schimbare a puterii globale este absurdă. Acum, mai mult ca oricând, Europa depinde de disponibilitatea Americii de a înfrunta Rusia, aliatul despotic al Chinei.

Unii ar putea susține că noțiuni abstracte precum „hegemonia” contează prea puțin pentru oamenii obișnuiți. Dar o ciudățenie a dezvoltării economice a Taiwanului înseamnă că controlul asupra insulei ar avea rapid implicații majore pentru standardele de viață din întreaga lume.

Taiwanul produce peste 60 la sută din semiconductorii din lume

Aproximativ 90 la sută din cei mai sofisticați. Gadgeturile care fac ca viața modernă să funcționeze, de la telefoane la mașini și utilaje industriale, funcționează cu cipuri taiwaneze. Dar fabricile care le produc ar putea fi distruse de o invazie.

Dacă fabricile de cipuri din Taiwan ar supraviețui, dar ar cădea sub control chinezesc, implicațiile economice ar fi uriașe. Controlul celor mai avansate semiconductoare din lume ar oferi Beijingului o putere de sufocare asupra economiei mondiale. După cum au descoperit deja SUA, replicarea industriei de semiconductori din Taiwan este mult mai dificilă decât pare.

Toate aceste considerente – economice, strategice, politice – constituie un argument convingător pentru ca SUA și aliații săi să protejeze Taiwanul. Nimeni în deplinătatea facultăților mintale nu dorește un război între America și China. Dar acum, ca și în trecut, este uneori necesar să ne pregătim pentru război – pentru a menține pacea.

 

Sursa – www.ft.com

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
presiuni militare SUA Taiwan