Patria Asset Management, parte a grupului Patria Bank, listează astăzi, 22 februarie, primul ETF sectorial pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București sub tickerul PTENGETF.

Astfel, „Sectorul energetic a fost unul dintre punctele forte ale pieței noastre și a contribuit semnificativ la rezistența bursei românești în fața corecțiilor înregistrate anul trecut de piețele internaționale. Felicităm Patria Asset Management pentru această inițiativă și ne bucurăm că investitorii vor avea la dispoziție un instrument util de diversificare. Investiția într-un ETF este cea mai simplă modalitate pentru investitori de a investi într-un anumit sector pentru a profita de oportunitățile oferite de companiile din acel indice. În același timp, pentru a cumpăra unitățile de fond ale unui ETF sunt necesare sume mai mici decât cele care ar fi necesare pentru a cumpăra direct acțiunile din indicele respectiv și în volume similare, pentru a replica cât mai fidel structura indicelui”, a declarat președintele Bursei de Valori București, Radu Hanga.

ETF Energie Patria-Tradeville a fost lansat la începutul anului 2023 și își propune să reproducă performanța indicelui BET-NG al Bursei de Valori București, dedicat sectorului energetic și utilităților conexe. Fondul va reinvesti dividendele pe care le vor distribui companiile din indicele BET-NG. Componența indicelui BET-NG poate fi consultată aici.

La rânsul său, „Suntem bucuroși să lansăm primul ETF sectorial din România și să oferim un instrument ușor de utilizat pentru a accesa indirect performanța acțiunilor din sectorul energetic. Această evoluție vine în urma succesului înregistrat de celălalt fond listat și administrat de noi, ETF BET Patria – Tradeville, care este inclus în portofoliile unui număr tot mai mare de investitori de la BVB. Vom continua să dezvoltăm gama de produse oferite și să lansăm produse inovatoare și în viitor”, a declarat directorul general al Patria Asset Management, Răzvan Pașol.

Acesta este al doilea ETF disponibil pe Bursa de Valori București, după ETF BET Patria – Tradeville, listat pe Piața Reglementată a Bursei și care urmărește indicele principal al BVB, BET. ETF BET Patria – Tradeville a înregistrat în 2022 o creștere de 54,1% a activelor până la 72,1 milioane RON la 31.12.2022 și o creștere de 65,7% a numărului de investitori până la 7.217 la aceeași dată.

„Inițiativa Patria Asset Management este lăudabilă și sperăm să avem mai multe astfel de produse listate la BVB. Dorim să oferim investitorilor instrumente cât mai diverse prin care aceștia să își structureze portofoliile și să își tranzacționeze ideile de investiții. ETF-urile sunt un instrument foarte răspândit pe piețele internaționale de capital și oferă investitorilor multiple oportunități de a se expune la diverse sectoare sau piețe, fiind utile atât pentru investitorii de retail, cât și pentru cei instituționali. În același timp, ETF-urile dovedesc unul dintre cele mai importante scopuri ale indicilor bursieri, acela de a putea fi investite, de a fi tranzacționate. Investiția într-un ETF este o investiție pasivă și indicată pentru investitorii care nu au timp să studieze și să urmărească toate companiile din indice și care, ori de câte ori au nevoie să își lichideze investiția, pot face acest lucru foarte rapid, vânzând unitățile de fond ale ETF-urilor direct la bursă”, a menționat directorul general al BVB, Adrian Tănase.

ETF BET Patria – Tradeville și ETF Energie Patria – Tradeville sunt administrate de SAI Patria Asset Management și beneficiază de serviciile de furnizor de lichiditate (market maker) ale SSIF TradeVille.

„Încă o dată, la mai bine de 11 ani de la lansarea primului ETF din Europa Centrală și de Est (ETF BET Patria – Tradeville – TVBETETF), TradeVille se află în avangarda tranzacționării online în România, prin contribuția sa la lansarea celui de-al doilea ETF care ne poartă numele. Vorbim acum despre un ETF sectorial, axat pe domeniul energetic, ETF Energie Patria – Tradeville, rezultat în urma colaborării cu Patria Asset Management. Suntem participant autorizat și formator de piață pentru acest produs care este conceput pentru a veni în sprijinul clienților care doresc să investească în sectorul energetic într-o perioadă efervescentă din punct de vedere al perspectivelor și al interesului investitorilor. Fondul va urmări indicele BET-NG și va fi accesibil tuturor clienților cu conturi de tranzacționare la BVB. În plus, acest ETF beneficiază și de comisioane preferențiale la tranzacționarea prin TradeVille”, a declarat Miriam Andrei, CEO TradeVille.

Sursa – www.romaniajournal.ro

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
bursa Energie Patria Tradeville ETF