În afirmaţiile sale, profesorul de viticultură de la Bordeaux Sciences Agro, Cornelis van Leeuwens pune că „Schimbările climatice modifică geografia vinului. Vor exista câştigători şi pierzători”.
În contextul unui studiu, publicat în revista Nature Reviews Earth & Environment, se arată că între 49% şi 70% din actualele regiuni producătoare de vin ar putea să se confrunte cu un risc „substanţial” de pierdere a aptitudinii de a produce vin în mod rentabil, dacă temperaturile globale vor creşte cu mai mult de 2 grade Celsius până la finele acestui secol.
Astfel, „Putem întotdeauna să facem vin aproape peste tot (şi facem acest lucru în climate tropicale, în Tahiti, în India) dar aici vorbim de a face vin de calitate şi în condiţii economice rentabile”, a explicat Cornelis van Leeuwen.
Iar în sens invers, între 11% şi 25% din regiunile unde viile sunt deja implantate ar putea vedea cum producţia lor se ameliorează şi noi regiuni viticole ar putea apărea la latitudini şi altitudini mai ridicate. De exemplu, în sudul Marii Britanii unde cultura viţei de vie este astăzi într-un stadiu embrionar.
La fel ca şi în alte domenii, nivelul încălzirii globale va determina datele problemei. Dacă va rămâne mai mică de 2 grade Celsius la nivel mondial, majoritatea regiunilor producătoare din Europa îşi va păstra aptitudinea de a produce, dar cu preţul unor măsuri de adaptare.
În schimb, „în cele mai severe scenarii de încălzire globală, majoritatea regiunilor mediteraneene ar putea deveni inadaptate climatic la producţia viticolă”, concluzionează autorii studiului.
În acest sens, aproximativ 90% din regiunile viticole tradiţionale din zonele costiere sau de câmpie din Spania, Italia şi Grecia ar fi astfel ameninţate de dispariţie până la finele acestui secol. În alte părţi ale lumii, sudul Californiei riscă o soartă similară.
Însă, în anumite regiuni producătoare, vor fi nevoite să se adapteze, de exemplu prin recurgerea la soiuri care suportă mai bine temperaturile ridicate şi seceta, precum Carignan, Grenache şi Mourvedre (pentru vinurile roşii) sau Chenin şi Xynesteri (pentru vinurile albe).
În contextul climatic viitor, „Tragem un semnal de alarmă faţă de recursul la irigare: este o inadaptare. Viile irigate sunt mai vulnerabile la secetă dacă apa lipseşte. Apa este o resursă limitată şi este o nebunie să o direcţionăm spre vie, care se poate acomoda foarte bine la o cultură uscată”, subliniază Cornelis van Leeuwen.
Sursa: www.economica.net
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24Radu Oprea anunță analiza legislației Apărării după presupusul atac asupra navei Khoryv
Dolce SportArda Guler rămâne la Real Madrid până în 2032, anunță Fabrizio Romano
GetPonyProiectantul A3 Ploiești-Brașov a primit penalități de 4 milioane de lei pentru întârzierea studiului
BravonetPrințul Harry caută împăcarea cu regele Charles și prințul William după șase ani de tensiuni
LylaCum ajungi la psiholog prin CNAS și ce trebuie să știi despre trimiterea eliberată cu cel mult 30 de zile înainte
Revista IoanaCum recuperezi 50 de bani pentru ambalajele SGR în 2026 și ce verifici înainte să le duci la returnare