Reprezentativa de fotbal a Iranului va participa la Cupa Mondială din 2026, organizată în SUA, Canada și Mexic. Hotărârea vine în contextul atacurilor lansate de Statele Unite și Israel asupra teritoriului iranian, evenimente care au dus la decesul liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei.

Inițial, retragerea naționalei de la Teheran din competiție a fost luată serios în calcul. Președintele Federației Iraniene de Fotbal, Mehdi Taj, a oferit o primă reacție sâmbătă, 28 februarie.

Mehdi Taj a declarat: „Cu ce s-a întâmplat astăzi (n.r. sâmbătă, 28 februarie), cu atacul Statelor Unite ale Americii, e improbabil să privim spre Cupa Mondială cu speranță, dar șeful sportului este cel care trebuie să decidă”

În urma acestor prime declarații, Irakul era creditat cu cele mai mari șanse să înlocuiască Iranul în Grupa G. Din această grupă mai fac parte Belgia, Egipt și Noua Zeelandă.

„Iranul va merge la Cupa Mondială, avem dreptul să fim acolo”

Reza Zabib, ambasadorul Iranului în Spania, a infirmat zvonurile privind retragerea echipei naționale. Anunțul oficial din partea șefului sportului de la Teheran urmează să fie publicat.

Zabib a declarat pentru publicația AS.com: „Sunt vremuri foarte dificile. Vom aduce un omagiu celor 100 de fete care au fost ucise. Copii nevinovați care și-au pierdut viața. Iranul va merge la Cupa Mondială, avem dreptul să fim acolo. Nu avem nicio problemă, vom participa”

Meciul Iran – SUA din 2022, difuzat de FIFA în ziua atacurilor

Sâmbătă, 28 februarie, în jurul prânzului, la câteva ore după startul conflictului, canalul FIFA+ a transmis în reluare meciul integral Iran – SUA. Partida de la Campionatul Mondial din Qatar 2022 s-a încheiat cu scorul de 0-1, unicul gol fiind marcat de Pulisic în minutul 36. Utilizatorii de internet au considerat că forul internațional a vrut să transmită un mesaj, acela că Statele Unite se pregătesc de o nouă victorie, transpusă acum într-un conflict militar real.

Jurnalista sportivă Leyla Hamed a comentat decizia de programare a platformei.

Leyla Hamed a transmis: „FIFA+ nu transmite toate meciurile de la Cupa Mondială în ordine, ci alege anumite partide. Și astăzi (n.r. sâmbătă), dintre toate zilele, a ales Iran – SUA. Nu poți să-mi spui că e o coincidență”

În plan militar, cincisprezece avioane americane au părăsit bazele de la Rota și Moron, situate în sudul Spaniei.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
Ali Khamenei cupa mondiala 2026