În contextul auto, cozile de camioane la punctele de trecere a frontierei dintre Polonia şi Ucraina se întind pe mai mulţi kilometri, în condiţiile în care protestele transportatorilor polonezi au intrat în a doua săptămână.
În Slovacia, principalul punct de trecere a frontierei cu Ucraina era şi el blocat marţi, chiar dacă sindicatul transportatorilor rutieri din Slovacia a spus că blocarea drumurilor este rezultatul acţiunii individuale a unui singur camion. Cu toate acestea, sindicatul din Slovacia a avertizat că ar putea să se alăture mişcării de protest declanşată de transportatorii polonezi.
În opinia transportatorilor rutieri din Polonia şi Slovacia , aceştea vor să fie impuse restricţii cu privire la numărul de camioane ucrainene care pot intra în Uniunea Europeană.
Pentru camionagii din Ucraina, ei au fost scutiţi de necesitatea de a obţine permise de trecere a frontierei în UE după declanşarea invaziei ruseşti în Ucraina, în luna februarie 2022. În acest sens, camionagii din Polonia şi Slovacia susţin că această excepţie le afectează afacerile.
Totodată, cozile lungi de la frontieră au afectat miercuri şi Ungaria, principalul punct de trecere a frontierei în Ucraina, de la Zahony, confruntându-se cu lungi cozi de camioane care aşteptau să intre în Ucraina.
Autorităţile şi-au intensificat eforturile pentru a putea permite fluidizarea traficului crescut prin vamă, a anunţat Autoritatea vamală din Ungaria, dar „capacitatea podului peste Tisa şi cea a punctului de trecere a frontierei limitează în mod sever posibilităţile”.
Astfel, portalul de ştiri slovac Dennik N informează că blocajul de la punctul de trecere a frontierei dintre Slovacia şi Ucraina care a început marţi la prânz s-a încheiat la miezul nopţii, dar există în continuare cozi de camioane.
Transportatorii polonezi au început marţi să blocheze şi punctul de trecere a frontierei de la Medyka, împreună cu fermierii, a informat un organizator al protestului.
Ucraina şi Polonia au purtat, săptămâna trecută, discuţii cu privire la blocajele apărute la frontierele lor dar fără niciun progres. Cele două părţi urmează să aibă miercuri discuţii cu Uniunea Europeană.
Duminică, autorităţile ucrainene au anunţat că aproximativ 3.000 de camioane, majoritatea ucrainene, inclusiv unele care transportă carburanţi şi ajutoare umanitare, sunt blocate pe partea poloneză a frontierei.
Sursa: www.economica.net
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24Cabinetul Mureșan are 169 de voturi declarate și are nevoie de 233 pentru învestire
Dolce SportRomânia caută primele puncte cu Bosnia și Herțegovina, sub arbitrajul portughezului Luís Godinho
GetPonyUn pahar de vin cere un interval orientativ de 3,5 ore înainte de condus. Berea și tăria au alte repere
BravonetDupă 40 de ani de carieră, Monica Anghel spune că nu aleargă numai după bani
LylaPoate masca de față cu miere să trateze acneea? Efectul de hidratare este doar temporar
Revista IoanaTufele perene prea dese îți pot da plante noi. Calendarul corect pentru divizare