Președintele Donald Trump l-a invitat oficial pe Nicușor Dan într-o vizită de stat în SUA, potrivit unui anunț recent făcut de Cristian Diaconescu, șeful Cancelariei prezidențiale. Informația vine în contextul consolidării relațiilor bilaterale dintre România și Statele Unite, iar o eventuală întrevedere oficială între cei doi lideri ar putea marca un moment-cheie în politica externă românească. Data întâlnirii urmează să fie stabilită.

Invitația vine la scurt timp după o discuție purtată de cei doi oficiali în cadrul summitului NATO de la Haga. Diaconescu a confirmat că toate instituțiile implicate sunt deja mobilizate pentru a organiza această întâlnire cu caracter strategic.

„Toți cei care au responsabilități pentru organizarea unei astfel de întâlniri extrem de importante se implică. Mă bucur că în egală măsură, conducerea Ministerului de Externe își asumă această responsabilitate, pentru că într-adevăr trebuie să concretizăm o astfel de bilaterală cât mai curând posibil”, a declarat Cristian Diaconescu pentru Digi24.

Când ar putea avea loc vizita și cine se ocupă de agenda diplomatică

Cristian Diaconescu a subliniat faptul că Ministerul de Externe are un rol central în pregătirea întâlnirii, iar stabilirea datei exacte depinde de mai mulți factori, inclusiv de nivelul de acces în structurile de decizie americane.

„Depinde de rapiditatea cu care se stabilește agenda vizitei și nivelul de acces, ținând cont că discutăm de o putere globală (…) Dacă se poate stabili rapid agenda, președintele Trump va fi foarte interesat de un asemenea dialog”, a explicat Diaconescu.

În același timp, oficialul a răspuns și criticilor legate de componența delegației care a participat, alături de Nicușor Dan, la o vizită precedentă în Germania. El a precizat că alegerea membrilor s-a făcut în funcție de prioritățile diplomatice și de domeniile gestionate de fiecare ministru.

Prezența ministrului Economiei, Radu Miruță, și a ministrului Apărării, Ionuț Moșteanu, a fost justificată de relația strategică cu Germania în domeniile economic și militar. De asemenea, participarea primarului Timișoarei, Dominic Fritz, a fost explicată prin legătura istorică a acestuia cu spațiul german.

Oana Țoiu pregătește terenul pentru întâlnirea Trump – Nicușor Dan

Pe lângă această invitație în lucru, ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a confirmat că în luna septembrie va merge în Statele Unite, într-o misiune care are ca scop tocmai organizarea unei întrevederi între Nicușor Dan și Donald Trump. Discuțiile sunt încă în desfășurare, dar planurile sunt deja conturate.

„Cu Marco Rubio am avut aceste discuţii în cadrul Summitului de la Haga (…), am stabilit că această vizită va avea loc. Nu am stabilit final calendarul ei, însă, vom reveni cu datele finale în momentul în care vor fi bătute în cuie (…). Eu ajung în Statele Unite în septembrie – în New York şi Washington, inclusiv cu miza de a pregăti întâlnirea bilaterală dintre Donald Trump şi Nicuşor Dan. (…). Sunt încă în lucru aceste discuţii”, a precizat Oana Ţoiu.

Conform informațiilor publice, cei doi lideri s-au întâlnit deja în cadrul summitului NATO din Haga, la data de 25 iunie. Dialogul, deși scurt, pare să fi pus bazele unui contact direct ce va fi aprofundat în cadrul vizitei oficiale care se prefigurează.

România – SUA: o nouă etapă diplomatică?

O eventuală întrevedere la nivel înalt între Donald Trump și Nicușor Dan ar reprezenta un pas semnificativ în consolidarea relațiilor strategice dintre cele două state. Implicarea directă a Ministerului de Externe și a conducerii administrației prezidențiale sugerează că se pune un accent major pe imaginea externă a României și pe dezvoltarea unor parteneriate pe termen lung.

Totul depinde acum de sincronizarea agendelor și de finalizarea negocierilor privind calendarul vizitei. Dacă întâlnirea va avea loc în toamna acestui an, ea ar putea avea un impact semnificativ atât în plan diplomatic, cât și politic, marcând o apropiere strategică între administrația Trump și actuala conducere de la București.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
Cristian Diaconescu delegație guvernamentală Donald Trump întâlnire Trump Nicușor Dan Marco Rubio Nicuşor Dan Oana Țoiu politica externa relații România SUA summit NATO vizită oficială SUA