ANSVSA a transmis Comisiei Europene planul de acțiune pentru reluarea în siguranță a exporturilor de ovine și caprine. Documentul propune folosirea diferențiată a 1,3 milioane de doze de vaccin obținute gratuit: 1 milion pentru variola ovină și caprină (VOC), iar 300.000 pentru pesta micilor rumegătoare (PMR), în funcție de riscul din fiecare zonă, arată News.ro.

Planul nu redeschide automat exporturile. Aplicarea lui depinde de aprobarea și respectarea unor reguli de control, regionalizare, trasabilitate, monitorizare și vaccinare. ANSVSA urmărește reluarea livrărilor de animale vii, carcase, lapte pasteurizat și produse lactate procesate termic, pe baza certificatelor sanitare agreate.

În Tulcea și Constanța se aplică vaccinarea pentru ambele boli

Strategia separă județele Tulcea și Constanța de restul țării. În această zonă se va folosi schema completă, cu vaccinare împotriva PMR și VOC. De aici vor putea fi exportate animale vii și carcase numai către țări terțe care acceptă importuri din teritorii în care se vaccinează.

În restul țării, vaccinarea va viza exclusiv variola ovină și caprină. Potrivit planului, această delimitare ar permite reluarea exporturilor de animale vii, carcase, lapte pasteurizat și produse lactate procesate termic atât către state membre ale Uniunii Europene, cât și către țări terțe, în baza certificatelor acceptate.

Președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, a explicat că în Dobrogea va fi aplicată schema completă, iar în celelalte zone vaccinarea se va limita la VOC. El a precizat și că, în ultimele săptămâni, nu a fost raportat niciun focar nou de PMR.

Planul a fost modificat după discuțiile cu Comisia Europeană

Documentul a fost consolidat după vizita de lucru din 4 septembrie la sediul Comisiei Europene. La discuțiile tehnice cu reprezentanții Direcției Generale Sănătate și Siguranță Alimentară (DG SANTE) au participat vicepremierul și ministrul interimar al agriculturii, Tánczos Barna, și președintele ANSVSA.

În urma consultărilor, varianta intermediară a planului a fost amendată pentru a include condiții stricte de control, regionalizare și trasabilitate. Strategia de vaccinare a fost elaborată cu sprijinul medicilor epidemiologi și după consultarea organizațiilor crescătorilor.

În paralel, ANSVSA a încheiat negocieri bilaterale cu Arabia Saudită, Iordania, Maroc, Kuweit și Libia. Pentru aceste piețe au fost aprobate noile modele de certificate sanitare veterinare pentru export. O delegație oficială din Libia este așteptată în România în octombrie pentru stabilirea detaliilor logistice ale exporturilor de ovine.

Reluarea exporturilor depinde de aplicarea calendarului

Șeful ANSVSA va prezenta planul la Reuniunea Șefilor Serviciilor Veterinare, programată între 14 și 17 septembrie la Kilkenny, în Irlanda. Autoritatea urmărește și posibilitatea ca reluarea exporturilor să fie devansată față de termenele estimate inițial.

Alexandru Bociu a declarat că reluarea ar putea avea loc mai devreme, dar numai dacă autoritățile, medicii veterinari și asociațiile de crescători respectă monitorizarea și calendarul de vaccinare prevăzute în plan.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
alexandru bociu ANSVSA exporturi de ovine și caprine Tánczos Barna