Leonardo Badea (BNR): Dezvoltarea agriculturii și industriei alimentare ar ameliora semnificativ vulnerabilități importante ale economiei locale evidențiate de pandemia Covid-19

Criza actuală generată de pandemia Covid-19 a clarificat pentru toată lumea, dacă mai avea cineva dubii, necesitatea unei poziții macroeconomice sustenabile, conturată prin politici contra-ciclice și consolidată de existența unor rezerve care să ofere autorităților resursele și spațiul necesar pentru a interveni eficient în vederea ameliorării efectelor negative generate situațiile de criză ce apar inevitabil.

Dintre multe lecții pe care le-am re-învățat, din păcate cu gustul amar al efectelor adverse severe pe care le resimțim în această perioadă, se numără nevoia de a balansa sustenabilitatea structurală a echilibrelor macroeconomice cu dorința (justificată) de creștere accelerată (în vederea recuperării decalajelor de dezvoltare și nivel de trai) precum și importanța securizării (localizării) lanțurilor de aprovizionare în sectoarele strategice.

Mai concret, din păcate România se confruntă astăzi cu o dublă vulnerabilitate generată de niveluri ridicate ale deficitului bugetar și deficitului de cont curent. Acestea nu sunt apărute ca efect al crizei (chiar dacă este firesc că ele au fost amplificate de criză) ci rezidă în deficiențe structurale acumulate în anii anteriori acesteia, ani de creștere economică și prosperitate, în care am fi avut timpul și resursele să le corectăm sau măcar să le ameliorăm, chiar cu costul unei creșteri mai moderate (dar mai sustenabile).

Deficitele de nivel ridicat pot fi menținute în perioade favorabile pentru economie dar devin extrem de greu de perpetuat în perioadele de criză din cauza fenomenului (normal) de creștere a aversiunii la risc în rândul investitorilor externi de care depinde finanțarea acestora. De aceea este lipsit de înțelepciune să nu acționezi împotriva denaturării structurii economiei care conduce la permanentizarea unor deficite mari chiar dacă, pentru moment, acestea pot fi (aparent) susținute.

În cazul României, deficiențele structurale ce generează nivelul ridicat al acestor deficite țin în principal de rigiditatea structurii cheltuielilor bugetare și nivelul redus al veniturilor fiscale ca pondere în PIB, iar din perspectiva poziției externe, dependența ridicată a economiei de importuri (ceea ce induce aproape automat și vulnerabilitatea lanțurilor de aprovizionare).

Aceste vulnerabilități nu au fost generate de criza pandemică actuală, pentru că erau preexistente și ar fi cauzat efecte negative similare și în cazul manifestării altor șocuri negative cu efect global. Pandemia doar le-a pus în evidență și ne-a oferit șansa să devenim mai puternici corectându-le de o manieră durabilă.

Conjunctura globală din prezent, la care o contribuție importantă au avut-o tendințele manifestate în perioada scursă de la criza financiară globală declanșată în anul 2007 dar și în deceniul anterior, precum și extrapolarea acestora în viitor, creionează așteptări de menținere a unui risc ridicat de turbulențe sociale și economice la nivel global (ex. riscurile climatice, accentuarea inegalităților, efectul încă incert al noilor tehnologii asupra ocupării forței de muncă, fenomenul migrației etc.). Chiar dacă, deși foarte puțin probabil, am reuși să ieșim din criza actuală fără să corectăm vulnerabilitățile și deficiențele structurale amintite, aproape indiferent de natura șocurilor viitoare (inevitabile așa cum arătam mai sus), capacitatea de reacție la criză a României va fi considerabil mai redusă comparativ cu a altor state (inclusiv din zonă) ceea ce ne-ar slabi și mai mult poziția internațională, competitivitatea și atractivitatea pentru investitori.

Din perspectiva balanței externe sunt multe domenii ale economiei în care România trebuie să acționeze cu prioritate pentru ameliorarea dependenței ridicate față de importuri și stimularea exporturilor.

Pentru două dintre aceste domenii recent s-a parcurs un pas foarte important care, din păcate, în contextul reintensificării crizei sanitare, a fost trecut prea rapid în plan secundar. Este vorba de sectorul agricol și cel al industriei alimentare, pentru care, la nivelul Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială (CNSM), s-a lucrat în primele 6 luni ale acestui an într-un grup multidisciplinar de specialiști în vederea elaborării unui set de acțiuni pentru diminuarea deficitului balanței comerciale cu produse agroalimentare.

Cred că acest demers constituie unul dintre cele mai pozitive exemple recente de cooperare a factorilor relevanți ai statului și mediului privat în vederea identificării și aplicării de soluții pentru consolidarea economiei locale, iar momentul este unul extrem de favorabil pentru că permite canalizarea și fructificarea resurselor mobilizate la nivel național și european pentru depășirea crizei generate de pandemia Covid-19 către două domenii de interes strategic pentru România.

Astfel, la grupul de lucru au participat reprezentanți ai Guvernului, Băncii Naționale a României, autorităților guvernamentale de resort, instituțiilor de credit care derulează activități semnificative de creditare a companiilor din aceste domenii de activitate, Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor din România, precum și ai principalelor asociații din industria alimentară.

Așa cum chiar membrii grupului de lucru arată în analiza publicată, concentrarea atenției autorităților și o implicare mai amplă a asociațiilor de profil pentru rezolvarea deficiențelor din domeniul agroalimentar este necesară și oportună în acest moment din foarte multe motive, printre care: ponderea ridicată a sectorului primar în valoarea adăugată produsă în România (6 la sută, dublu comparativ cu nivelul pe ansamblu în Uniunea Europeana), ponderea importantă a cheltuielilor cu alimentele în totalul cheltuielilor de consum în România (aproape o treime, cea mai ridicată dintre toate țările Uniunii Europene), numeroasele deficiențe structurale ce caracterizează sectorul agroalimentar (fapt pentru care evoluțiile ciclice nu vor putea corecta dezechilibrele acumulate), dublarea în ultimii 5 ani a deficitul comercial cu produse alimentare care a ajuns la 4,3 mld euro în decembrie 2019, precum și faptul că România nu a reușit încă asigurarea securității alimentare (una din lecțiile actualei crize generate de pandemia COVID-19) deși își propusese această țintă pentru anul 2020 în cadrul Strategiei de dezvoltare a României în următorii 20 de ani (întocmită în anul 2015).

Cu toate că România are numeroase avantaje naturale/geografice și climatice pentru o performanță excelentă în practicarea agriculturii, productivitatea este scăzută prin comparație la nivel european iar diversificarea culturilor este mult prea redusă în raport cu potențialul: de exemplu în anul 2019 cerealele reprezentau 26,1% din producția agricolă totală și aproximativ 50% din exporturile de produse agroalimentare, fiind exportată aproximativ 47% din cantitatea produsă. Aceasta ilustrează orientarea producției și exporturilor, atât în agricultură cât și în industria alimentară, către culturi și produse cu valoare adăugată redusă. În schimb consumăm și inevitabil importăm o gamă largă de produse alimentare cu grad ridicat de prelucrare și valoare adăugată mare, ceea ce structural ne condamnă (în lipsa unor acțiuni corective) la permanentizarea unui deficit important al balanței comerciale pentru aceste categorii de bunuri. Așa se explică de ce, indiferent de ciclul economic și de fluctuația consumului pe timp de avânt economic sau de criză, deficitul balanței comerciale se menține semnificativ. Prin contrast, de exemplu în Polonia, aflată și ea în criza economică provocată de pandemie, în perioada ianuarie – iunie 2020 importurile au scăzut cu 11% iar exporturile cu numai 7%, pe ansamblu consemnându-se un excedent al balanței comerciale de 4,9 miliarde de euro, ceea ce arată că o structură sănătoasă a producției și consumului permite menținerea unei poziții favorabile a balanței comerciale chiar și pe timp de criză. În România, stimularea consumului suprapusă peste o ofertă internă rigidă ca structură și în multe cazuri necompetitivă prin preț sau calitate, a condus la majorarea accelerată a importurilor nete și implicit la accentuarea deficitului balanței comerciale, inclusiv (sau mai ales) în cazul comerțului cu produse agroalimentare. De exemplu, în perioada 2013-2019, in cazul cărnii, legumelor și fructele deficitele s-au majorat de 2,5 ori, în cazul preparatelor pe bază de cereale de 1,7 ori, iar în cazul băuturilor de 2,2 ori.

Rezultatul efortului participanților și instituțiilor implicate, foarte valoros în opinia mea, constă în identificarea a zece măsuri (din care opt de competența Guvernului și două de competența Băncii Naționale a României) grupate într-o recomandare adoptată de Consiliul General al CNSM și adresată celor două instituții. Măsurile sunt argumentate printr-o analiză obiectivă, complexă și detaliată a situației actuale și evoluției în timp a acestor domenii de activitate precum și a implicațiilor pe care le au asupra echilibrelor macroeconomice, care a fost de asemenea publicată integral (o sursă prețioasă de informații și date statistice pentru toți cei interesați).

Pentru punerea în aplicare a recomandării, Guvernul și BNR vor trebui să informeze CNSM cu privire la măsurile adoptate sau la motivele neadoptării lor iar acesta are obligația legală de a elabora analize periodice cu privire la modul de implementare a recomandărilor emise (pe care le publică). Toate măsurile recomandate includ un termen specific de adoptare a unui răspuns, care în majoritatea cazurilor este de 1-3 ani, ceea ce este foarte potrivit în special din perspectiva oportunității de fructificare a facilităților incluse în programele europene de sprijin financiar. BNR contribuie, alături de Guvern, la efortul de ameliorare a vulnerabilității cu potențial sistemic dată de dezechilibrul în creștere al balanței comerciale provocat de comerțul cu produse alimentare, urmărind îndeplinirea măsurilor ce i-au fost recomandate.

Cele zece măsuri rezultate din analiza grupului de experți au fost prezentate de media la momentul respectiv (cu circa o lună în urmă) și s-a insistat atunci asupra celor trei caracteristici importante ale acestora: nu presupun resurse bugetare naționale semnificative (bazându-se în mare parte pe finanțări provenind din programele europene), alinierea la agenda europeană în domeniul agroalimentar, focalizarea pe stimularea firmelor de a produce mai inovativ, la standarde mai ridicate de calitate și cu valoare adăugată mai mare (așadar axate în principal pe latura ofertei). Între acestea, alături de bugetarea cu prioritate de programe în sumă de peste 48 de miliarde de lei în cadrul financiar multianual 2021-2027 și majorarea fluxului de garanții oferite de FNGCIMM, FNGCR și Fondului Român de Contragarantare cu minim 3 miliarde de lei pentru susținerea firmelor din agricultură și cu minim 2 miliarde de lei pentru cele din sectorul industriei alimentare până în anul 2023, se regăsesc și măsuri de natură calitativă/structurală cu efect de îmbunătățire a mediului de afaceri în domeniul agroalimentar și de multiplicare în lanț, precum: revizuirea mecanismelor certificatelor de depozit, îmbunătățirea legislației privind certificarea și promovarea produselor agroalimentare, crearea unei strategii pentru promovarea produselor alimentare de calitate, întărirea rolului statului de control a siguranței alimentelor (prin ANSVSA), reducerea birocrației, creșterea disponibilității datelor statistice privind firmele din domeniul agroalimentar pentru a îmbunătăți accesul acestora la finanțare.

Dintre măsurile de natura calitativă recomandate de CNSM, în opinia mea o importanță aparte o are cea privind punctarea sensibil suplimentară în orice schemă de sprijin oferită de autorități (ajutoare de stat, garanții provenind de la fondurile de garantare a creditelor, finanțări prin fonduri europene, promovare investiții, exporturi etc.) a firmelor care creează lanțuri alimentare, generează clustere locale, produc bunuri care se află în top 10 importuri de produse alimentare ale României, adoptă pe scară largă tehnologii digitale sau contribuie la realizarea agendei schimbărilor climatice în agricultură. Lista criteriilor este mai largă în textul recomandării, am făcut doar o selecție a celor pe care le consider cu adevărat de importate din punct de vedere strategic și ca efect benefic în economie. Am văzut necesară sublinierea importanței acestei măsuri în contextul resurselor limitate de care dispunem și al nevoii de a canaliza toate eforturile către acele companii viabile (potențiali campioni naționali cum sunt denumite în textul recomandării) ce pot avea un rol determinant nu doar în reglarea dezechilibrelor existente ci și în modernizarea economiei locale și creșterea competitivității acesteia pe plan extern.

Suplimentar celor zece măsuri principale incluse în recomandare, grupul interdisciplinar și interinstituțional de experți a căzut de acord asupra a peste 45 de alte măsuri punctuale (incluse și argumentate în cadrul analizei publicate), circumscrise celor șapte domeniile concrete de acțiune identificate, privind reforme structurale, stimularea exporturilor, creșterea valorii adăugate, inovație, calitate, diseminarea datelor statistice, finanțare. Deși propunerile adiționale nu au același caracter instituțional precum cele zece măsuri incluse în recomandare, punerea lor în aplicare ar aduce o consolidare a sectoarelor respective și ar avea beneficii pentru economie în ansamblul său.

Cred că valoarea și utilitatea deosebită a tuturor acțiunilor propuse de grupul de lucru, atât a celor incluse în Recomandarea R/6/2020 cât și a celor complementare, provine din mecanismul prin care ele au fost identificate și fundamentate iar ulterior susținute prin vot în cadrul CNSM, respectiv dialog, conlucrare și consens între reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor relevante ale statului, mediului privat și profesional.

Faptul că deopotrivă specialiștii din mediul privat și decidenții în domeniile respective au căzut de acord, prin consens, să susțină aceste propuneri, înseamnă nu doar că ele sunt oportune ci și că putem avea un nivel ridicat al așteptărilor privind implementarea lor eficientă și în termenul stabilit. Ar fi nu doar un meci câștigat pentru reducerea unei deficiențe și vulnerabilități structurale care se agravează gradual de multă vreme (dezechilibrul balanței comerciale), ci și un bun exemplu de urmat și un pas în abordarea similară a unor strategii și programe de dezvoltare mai complexe și mai de anvergură, precum Planul Național Strategic 2021-2027, Planul Național de adoptare a monedei euro etc. Succesul acestor demersuri este mai vital acum decât oricând în epoca post-comunistă, dată fiind viteza amețitoare cu care evoluează noile tendințele în plan global și riscul tot mai ridicat de rămânere în urmă (cu efectele negative știute: creșterea decalajului de bunăstare individuală, accentuarea insecurității și instabilității, migrația forței de muncă etc.)