În România, în primele zece luni din acest an, producția de autoturisme a crescut cu 27,7%

44

Producția de autoturisme, din ţara noastră,  a crescut cu 27,7% în primele zece luni ale anului 2022. Asociaţia Constructorilor de Automobile din România a anunțat că producția a ajuns până la 425.423 de unităţi anul acesta.

Astfel, producţia naţională de autoturisme a crescut cu 27,7%, faţă de aceași perioadă a anului trecut. Producția a ajuns până la 425.423 de unităţi, conform datelor prezentate de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), care au fost publicate, marți, 15 noiembrie.

În contextul statisticii, în luna octombrie 2022, în România, au fost produse 43.452 de autoturisme, dintre care 28.941 de unităţi la Uzina Dacia de la Mioveni, iar 14.511 unităţi la Uzina Ford de la Craiova.

Comparativ cu anul 2020, creşterea producţiei auto naţionale a făcut un salt de 19,35%

În perioada ianuarie – octombrie, producţia de autoturisme a atins, la nivel naţional, un volum de 425.423 de unităţi, respectiv 258.569 modele Dacia şi 166.404 modele Ford. Numărul de autoturisme produse este în creştere cu 27,7% faţă de perioada similară din 2021, când au fost consemnate 333.179 de exemplare.

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2020, creşterea producţiei auto naţionale a făcut un salt de 19,35%, în timp ce, faţă de primele zece luni ale anului 2019, majorarea este de 4,3%. Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) este membru asociat al Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

România se numără printre țările UE cu cea mai redusă creștere a producției industriale

În analiza sa, Eurostat a prezentat clasamentul țărilor membre UE care au înregistrat cea mai mare creștere a producției industriale în luna septembrie la nivel european. Iar România se numără printre țările UE cu cea mai mică creștere a acestui indicator.

Producţia industrială la nivel european a crescut în luna septembrie cu 4,9% în zona euro şi cu 5,7% în Uniunea Europeană, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Așadar, România se numără printre ţările membre UE cu cel mai mic avans al producţiei industriale în ritm anual, au arătat datele publicate, luni, 14 noiembrie, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Cel mai modest avans al producţiei industriale a fost înregistrat de către Luxemburg şi România

În contextul auto, statele membre cu cel mai avansat ritm de creştere a producţiei industriale au fost după cum urmează: Irlanda (31%), Danemarca (19%) şi Malta (14,2%). În mod analog, cel mai modest avans al producţiei industriale a fost înregistrat de către Luxemburg (0,5%) şi România.

În țara noastră producţia industrială a crescut cu 0,6% în luna septembrie, după o contracţie de 1,6% luna trecută. Cel mai mare declin în acest sens l-a înregistrat în Estonia (minus 7,5%), Letonia (minus 3,7%) şi Slovacia (minus 1,9%).

Creșterea producţiei industriale în Uniunea Europeană a fost declanșată, în mod special, de o creștere cu 14,3% a producţiei de bunuri de capital, cu 8,4% a producţiei de bunuri de folosinţă imediată, cu 1,8% a producţiei de bunuri de folosinţă îndelungată. În același timp, producţia de energie a scăzut cu 2,8%, a mai relatat sursa citată.

În luna septembrie, comparativ cu luna precedentă, producţia industrială a crescut cu 0,9% în zona euro şi în Uniunea Europeană. Acest lucru s-a întâmplat după ce în luna august s-a înregistrat un avans de 2% în zona euro şi de 1,5% în Uniunea Europeană, au arătat datele Eurostat.


Urmăriți FINANCIARUL.RO și pe Google News


Sursa: Capital.ro