Primăriile din întreaga ţară vor fi obligate prin lege să colecteze separat deşeurile din hârtie, metal, plastic, sticlă şi textile

48

La începutul acestui an,  o nouă lege a fost promulgată de către preşedintele României, Klaus Iohannis. Aceasta prevede sancţiuni drastice pentru depozitarea ilegală a deşeurilor sau incendierea lor, iar amenzile pot ajunge în aceste situaţii până la 70.000 de lei.

O astfel de înăsprire a legislației de mediu în ţara noastră, urmărește tendința generală din Uniunea Europeană și vine pe fondul unui fenomen nociv, întins în toată țara, respectiv depozitarea ilegală a deșeurilor pe câmpuri, lacuri sau în păduri.

Mai mult, în ultimii ani a proliferat obiceiul arderii deșeurilor, ceea ce duce la o poluare rapidă a aerului, notează Rador.

Concret, noua legislaţie acordă primăriilor din România un termen de şase luni. În acest timp, administraţiile locale trebuie să asigure colectarea separată, cel puțin pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă, iar apoi, până la 1 ianuarie 2025, și pentru textile, din deșeurile municipale.

Maşinile folosite la aruncarea deşeurilor în locuri nepermise pot fi confiscate

O altă prevedere importantă din noua lege stabileşte că primăriile sunt obligate să stabilească dacă gestionarea acestor deșeuri se face în cadrul unui singur contract de delegare a serviciului de salubrizare sau pe mai multe tipuri și să organizeze atribuirea conform deciziei luate.

Aşadar, abandonarea, aruncarea, precum și ascunderea deșeurilor sunt interzise, se arată în noua lege ce a fost promulgată de şeful statului. La fel, eliminarea, deținerea sau păstrarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate în acest scop este complet interzisă.

În contextul financiao-legal, amenzile pentru aruncarea deșeurilor sau incendierea lor au crescut semnificativ prin noul act normativ intrat în vigoare în România.

Astfel, persoanele fizice pot fi sancționate cu amenzi cuprinse între 5000 și 20.000 de lei. În cazul persoanelor juridice, cuantumul amenzii poate ajunge la 70.000 de lei.

Totodată, nu se vorbeşte doar de sancţiuni financiare. Noua lege mai indică faptul că autovehiculele folosite la aruncarea deșeurilor în locuri nepermise pot fi confiscate de către oamenii legii.


Urmăriți FINANCIARUL.RO și pe Google News


Sursa: Capital.ro