Unul dintre principalele fonduri de investiţii din Emiratele Arabe Unite va investi o sumă considerabilă în Romelectro

Foto: economica.net
88

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat că Emiratele Arabe Unite vor realiza o investiţie majoră în România, într-o companie cu o experienţă de peste cinci decenii pe piaţa locală şi internaţională.

În urma vizitei din zilele de 20 şi 21 iunie, prim-ministrul României s-a întâlnit cu președintele acestui stat, șeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan.

De altfel, Emiratele Arabe Unite (EAU) au efectuat deja o serie de investiţii în agricultura din ţara noastră, însă acum s-a decis şi o investiţie majoră într-unul dintre cei mai mari jucători din domeniul energiei din România.

Mai exact, unul dintre principalele fonduri de investiţii din EAU va investi o sumă considerabilă în Romelectro, cel mai mare contractor din România pentru proiecte energetice de anvergură.

Negocierile dintre România şi EAU pe marginea respectivei investiţii sunt începute de ceva timp, însă vizita premierului Nicolae Ciucă la Abu Dhabi a pecetluit această importantă afacere între cele două părţi.

În opinia sa, „Tranzacţia este în fază de finalizare şi multumită vizitei premierului Nicolae Ciucă ritmul procedurilor se va accelera”, afirmă Andrei Nicolescu, reprezentant al companiei Romelectro, potrivit Economica.net.

Compania Romelectro a fost înfiinţată în 1971

În România, compania Romelectro este fosta întreprindere de comerț exterior a Ministerului Energiei, înfiinţată în anul 1971.

La acel moment, compania era menită să execute lucrări de construcții pentru obiective energetice în ţări străine precum Irak, Iran, Iordania, Egipt, Liban, Filipine sau Thailanda.

După Revoluţie, Romelectro a fost privatizată în anul 1994, prin distribuirea de acțiuni salariaților.

În acest moment, compania este unul dintre cei mai mari contractori EPC (Engineering, procurement, and construction – contracte de inginerie, achiziții și construcții) din România, acoperind prin intermediul proiectelor sale întregul lanţ al energiei: de la producerea la transportul, distribuţia şi furnizarea de energie electrică.

Ce alte subiecte au mai fost discutate în cadrul vizitei premierului Nicolae Ciucă?

În cadrul vizitei de lucru a premierului României cu președintele Emiratelor Arabe Unite au vorbit şi despre diversificarea resurselor de aprovizionare cu petrol și gaze, având în vedere embargoul impus de către Uniunea Europeană față de livrările de petrol și produse petroliere din Federaţia Rusă.

În plus, au fost abordate teme importante și prioritare pentru Emiratele Arabe Unite și pentru România, precum și subiecte de interes regional și internațional.

Principalele teme au vizat proiecte în domeniul energiei, infrastructurii portuare, agriculturii și IT.

În plus, cele două părţi au mai abordat și oportunitățile de investiții în România în domeniul energiei regenerabile, atât off-shore, cât și on-shore.

Sursa: Capital.ro