Retailerul românesc de produse optice, Lensa, inaugurează 10 ani de activitate, cu o cifră de afaceri cumulată de peste 317 milioane de lei în perioada mai 2013 – decembrie 2022. În 2022, Lensa a înregistrat o creștere de 70% a cifrei de afaceri față de cea din 2021, ajungând la venituri totale de peste 134 milioane de lei.

Cu un magazin online și o rețea de 48 de showroom-uri în 25 de orașe din țară, Lensa se poziționează astăzi printre cei mai mari retaileri optici din România. Investițiile în dezvoltarea rețelei de magazine au ajuns în prezent la aproximativ 5,5 milioane de euro. În ultimul an, Lensa a adoptat o strategie de expansiune accelerată, astfel că între ianuarie 2022 și aprilie 2023 compania a deschis un număr record de 33 de unități.

„La aniversarea a 10 ani de Lensa, privim în urmă cu bucurie, pentru că știm că am reușit să schimbăm în bine viața a sute de mii de români. Bilanțul aniversar arată că am reușit să ne îndeplinim cu succes obiectivul cu care ne-am propus la început, acela de a oferi 1 milion de consultații gratuite românilor. Lensa a înregistrat o creștere spectaculoasă în ultimii ani în România. În 2022, cifra de afaceri a depășit cu mult așteptările noastre, ceea ce se datorează profesionalismului și agilității echipei Lensa. Ne dorim să menținem ritmul de creștere și să oferim cele mai bune servicii și produse tuturor persoanelor care au nevoie să își îmbunătățească performanța vizuală”, a declarat Daniel Crăciun, CEO și fondator Lensa.

În cei 10 ani de existență, Lensa a oferit românilor peste 1,1 milioane de consultații optometrice gratuite și a înregistrat 1,5 milioane de comenzi, deservind aproximativ 750.000 de clienți. În perioada 2 mai – 6 iunie, Lensa sărbătorește 10 ani de existență printr-o amplă campanie de reduceri de până la 90%, la toate categoriile de produse, disponibile atât pe Lensa.ro, cât și în magazine.

Sursa – www.romaniajournal.ro

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
activitate Lensa