Retailerul german Lidl a bugetat investiții de 285 de milioane de euro pentru expansiunea din România în anul financiar curent, care se încheie pe 28 februarie 2027. Suma, cu 56% mai mare față de anul precedent, vizează deschiderea a peste 40 de magazine noi și crearea a aproximativ 1.000 de locuri de muncă. Planurile sunt, fără discuție, ambițioase.

Un buget record pentru expansiune

Investiția masivă marchează o accelerare a dezvoltării rețelei Lidl în țara noastră. Compania țintește să ajungă la peste 430 de unități la nivel național, consolidându-și prezența atât în marile orașe, cât și în zonele periurbane sau în localități mai mici. Iar obiectivul pe termen lung este și mai curajos: deschiderea a 200 de magazine noi până în 2030, luând ca an de referință 2024. Numai în ultimii doi ani (perioada 1 martie 2024 – 28 februarie 2026), rețeaua s-a extins deja cu 41 de magazine, ajungând la un total de 392.

„Prin accelerarea expansiunii, Lidl România își va consolida prezența atât în marile orașe, cât și în zonele periurbane și localitățile mai mici. Expansiunea aduce beneficii directe clienților, dar și un impact pozitiv asupra economiei locale, prin crearea a circa 1.000 de noi locuri de muncă în România și creșterea volumelor de produse achiziționate de la furnizorii români”, transmite compania.

CEO-ul Lidl explică strategia

Alberto Chueca, CEO Lidl România, a oferit mai multe detalii despre raționamentul din spatele acestei decizii financiare. Potrivit acestuia, miza este încrederea în piața locală. „Faptul că planul nostru de expansiune pentru anul 2026 are un buget cu 56% mai mare ca cel de anul trecut reflectă încrederea pe care Lidl o are în potențialul pieței locale și angajamentul nostru de a le oferi românilor produse de înaltă calitate la prețuri imbatabile. Continuăm să investim în relația cu clienții noștri, păstrându-ne relevanța și venind și mai aproape de ei și de nevoile lor. Suntem și vom rămâne un magazin prezent în viața de zi cu zi a oamenilor, nu numai prin produsele noastre pe care le găsim pe mesele și în frigiderele a milioane de români, ci și prin valoarea adăugată pe care o oferim în comunități. Inaugurarea celor peste 40 de magazine noi va contribui la economia locală și la dezvoltarea întregului lanț de aprovizionare, prin crearea de noi locuri de muncă directe și indirecte.”

O declarație de încredere.

Magazine mai mari și mai sustenabile

Noile unități, inclusiv cele care vor rezulta din proiecte de demolare și reconstrucție, vor fi construite la standarde înalte de eficiență energetică. Dar ce înseamnă, pe bune, un magazin nou Lidl? Ei bine, planurile includ atât unități de mari dimensiuni, cu suprafețe de vânzare între 1.400 și 1.700 de metri pătrați, cât și formate mai compacte, de aproximativ 1.100 mp. Asta în condițiile în care un magazin standard are în prezent circa 1.300 mp.

Irina Mușan, Chief Real Estate și membru în Consiliul de Conducere Lidl România, a subliniat angajamentul pentru calitate. „Mizăm pe tehnologii actuale de construcție, integrăm principii de sustenabilitate și construim la standardele noastre ridicate de calitate, pentru că dorim să oferim în continuare o experiență de cumpărături pentru care clienții știu că merită să ne aleagă”, a declarat aceasta.

Impactul în economia locală

Dincolo de prezența pe rafturi, impactul retailerului în economie este măsurabil. O analiză realizată de KPMG în 2024 arată că activitatea Lidl în România a contribuit direct, indirect și indus cu 2,31 miliarde de euro la valoarea adăugată brută a economiei, echivalentul a circa 0,65% din PIB-ul național. Mai mult, fiecare loc de muncă din cadrul companiei susține indirect alte șase locuri de muncă, contribuind la menținerea a aproape 90.000 de joburi la nivel național.

Și colaborarea cu furnizorii locali este un pilon important. Compania lucrează cu peste 500 de furnizori români, iar cheltuielile cu aceștia au depășit 2,16 miliarde de euro în 2024.

Lidl, parte a grupului Schwarz, are în prezent peste 14.000 de angajați în România, unde operează peste 390 de magazine și 6 centre logistice. La nivel global, compania germană deține aproximativ 12.600 de magazine și peste 230 de centre logistice în 31 de țări, cu o echipă totală de peste 382.400 de angajați.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
expansiune lidl investitii lidl Lidl magazine lidl retail alimentar