Lanțul de restaurante Springtime, o emblemă a anilor 2000, a redeschis localul din zona Universitate de pe strada Academiei, după o pauză de mai mulți ani. Revenirea marchează un moment important pentru un brand care a intrat într-un con de umbră, în timp ce datele financiare arată că afacerile au atins cel mai redus nivel de după 2020.
O revenire după consolidări seismice
Motivul absenței îndelungate a fost unul serios. Oficialii companiei au confirmat că unitatea a fost închisă timp „de mulți ani” din cauza necesității consolidării clădirii, care fusese încadrată în categoria celor cu risc seismic. E drept că problemele nu sunt noi, încă din 2016 se scria despre includerea imobilului (ce datează din 1906) pe lista clădirilor considerate pericol public în caz de cutremur. Astăzi, restaurantul de la parter și-a reluat activitatea, deși încă nu figurează pe site-ul oficial al rețelei, unde apar listate nouă unități – șapte în București și două pe litoral.
Ce a însemnat Springtime pentru anii 2000?
V-ați gândit vreodată cum arăta piața fast-food acum două decenii? era mult mai goală. În anii 2000, Springtime era un nume de referință, unul dintre puținii jucători importanți. Între timp, industria s-a aglomerat cu zeci de nume locale și internaționale, de la giganți globali la afaceri de cartier.
Iar Springtime a intrat, inevitabil, într-un con de umbră.
„Da, mai există Springtime”
Percepția publicului pare să fie o provocare reală pentru companie, care nu de puține ori primește mesaje precum „Mai există Springtime?” sau „Mai mănâncă cineva la voi?”. Răspunsul a venit chiar de pe pagina oficială de Facebook a companiei, acum un an, sub forma unei postări sincere și directe: „Da dragii nostrii, mai există Springtime”. O recunoaștere a faptului că brandul nu mai are vizibilitatea de altădată.
Afacere de familie cu vânzări în scădere
Bazele Springtime au fost puse încă din 1992 de familia de origine libaneză Murad, afacerea fiind pornită de doi frați, ambii medici de profesie. Ei au vrut să aducă pe o piață dominată de restaurante tradiționale românești un concept nou, cel în care se poate mânca rapid. Până la urmă, au reușit și au creat un brand.
Numai că, dincolo de nostalgie, cifrele arată o realitate mai dură. Firma care operează rețeaua, Spring Prod Com SRL, a raportat în 2024 afaceri de 25 de milioane de lei, cel mai redus nivel de după 2020. În vremurile de „glorie”, în anii 2008-2009, vânzările erau duble sau aproape duble față de nivelul actual.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
BravonetPărinții Irinei Rimes se mută la București. Artista locuiește deja lângă fratele ei, Vitali
LylaMai mulți pași sunt asociați cu o stare mintală mai bună la adolescenți, dar nu sunt tratament
Revista IoanaBuretele Magic Eraser poate mătui inoxul, ecranele și blaturile din piatră
News24Rusia a atacat încă un pod din Kiev. Traficul peste Nipru este afectat pentru a doua zi
Dolce SportMax Verstappen obține primul pole din 2026 pentru cursa Bahrainului, mutată în Malaysia
GetPonyMașinile Non-Euro ar avea acces restricționat în centrul Bucureștiului din 1 noiembrie 2027


