Rata anuală a inflației a coborât ușor în ianuarie 2026, dar veștile bune se opresc aici. Economiștii avertizează că presiunea pe prețuri rămâne ridicată, iar buzunarele românilor vor continua să resimtă scumpirile în lunile următoare.

Datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS) arată o inflație de 9,6% în ianuarie, în scădere de la 9,7% în decembrie 2025. Cu toate acestea, specialiștii consultați de Digi24 susțin că o reducere vizibilă a ritmului de creștere a prețurilor ar putea apărea abia în a doua jumătate a anului.

De ce nu vom simți curând ieftiniri

Profesorul de economie mondială Christian Năsulea explică de ce prognoza BNR, care vizează o inflație de 4% la final de an, este un obiectiv greu de atins mai devreme. Motivul principal este baza mare de raportare, cauzată de scumpirile accelerate de anul trecut.

„Avem o inflație de bază foarte mare, care înseamnă că am avut niște creșteri importante la care ne raportăm, care s-au desfășurat până destul de târziu în anul trecut. Ceea ce înseamnă că ceea ce spun cei de la BNR, cu prognoza aceea de 4%, e un obiectiv pe care îl putem atinge abia la finalul anului”, a declarat Năsulea.

Acesta estimează că românii vor mai avea de suportat prețuri mari pentru o perioadă. „Vom avea o rată mare de inflație pentru următoarele câteva luni și abia după iulie-august încolo vom începe să vedem o rată de inflație care să fie ajustată semnificativ”, a adăugat economistul.

Energia, scumpire de 59%. Ce trage prețurile în sus

Datele INS confirmă presiunea resimțită de consumatori. Serviciile s-au scumpit cel mai mult într-un an, cu 11,59%, în timp ce mărfurile nealimentare au înregistrat o creștere de aproape 10%. Mărfurile alimentare s-au scumpit cu 7,86%, cele mai mari creșteri fiind la cacao și cafea. Cartofii, în schimb, au fost mai ieftini.

Principalul factor care a împins inflația în sus rămâne energia electrică, cu o creștere anuală de peste 59%.

Christian Năsulea spune că liberalizarea pieței din 2025 și factorii externi, precum condițiile meteo sau blocajele din transportul de gaz, au întârziat o scădere a prețurilor la energie. „Am sperat la niște prețuri mai mici la mijlocul lui 2026, însă factorii externi și condițiile din piață au făcut ca lucrul acesta să nu se întâmple încă. Din păcate, cred că va mai dura până când prețul la energie electrică să ajungă mai jos”, a spus acesta. Economistul a criticat și schema de plafonare a prețurilor la gaz, considerând că a produs mai degrabă efecte negative.

Peste jumătate din venituri, pe mâncare și facturi

Impactul inflației de aproape 10% este direct și dureros pentru consumatori. „Exact asta înseamnă să ai inflație care este aproape de 10%. Prețurile cresc cu aproape 10% de la un an la altul, iar efectul este simțit foarte puternic de consumatori, indiferent dacă veniturile cresc sau nu. Lucru care nici măcar nu mai este adevărat la medie în momentul acesta”, a explicat Năsulea. El a arătat că, în practică, unele produse se pot scumpi și cu 30-40%, chiar dacă media generală este mai mică.

Economistul Adrian Negrescu a subliniat, la Digi24, că puterea de cumpărare a populației este serios afectată. „Această creștere de prețuri se vede în potențialul populației de a cumpăra. Mai mult de jumătate din banii pe care românii câștigă au ajuns să îi dea, din păcate, pe mâncare și pe aceste servicii utilitare de bază: factura la energie, factura la gaze, factura la întreținere. Din această perspectivă, provocările sunt în continuare foarte mari, mai ales că salariile și pensiile au fost înghețate în acest an”, a spus Negrescu.

O inflație mai mică nu înseamnă prețuri mai mici

Adrian Negrescu estimează că o temperare a scumpirilor va veni în a doua parte a anului, când efectul creșterii spectaculoase a prețului la energie nu va mai fi inclus în calculul anual.

„Din a doua parte a anului, în iulie-august-septembrie, vom vedea o scădere semnificativă a inflației pentru că nu va mai fi luată în calcul creșterea spectaculoasă a prețului la energie. E un efect de bază care va duce inflația undeva spre 5-5,5%, urmând ca, în funcție de modul în care vom trata problema gazelor și liberalizarea prețului pentru agenții economici, să vedem o traiectorie pozitivă, în sensul scăderii spre 4% sau, dimpotrivă, noi scumpiri”, a explicat economistul.

El a ținut să clarifice un aspect esențial: o inflație mai mică nu înseamnă o ieftinire, ci doar o creștere mai lentă a prețurilor. „Probabil din a doua parte a anului lucrurile vor arăta mai bine, dar asta nu înseamnă că prețurile vor scădea”, a punctat acesta, avertizând că economia traversează o perioadă de ajustare a cheltuielilor atât pentru populație, cât și pentru companii.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
Adrian Negrescu Christian Nasulea