România ar putea încasa peste 3 miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) printr-o plată unică, după ce Comisia Europeană ar putea analiza împreună cererile 3 și 4. Anunțul a fost făcut de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, care a subliniat că s-au înregistrat progrese importante în îndeplinirea reformelor asumate.
Potrivit publicației Capital, cererea de plată numărul 4, în valoare de 2,62 miliarde de euro, este foarte aproape de a primi aprobarea preliminară. Ministrul estimează că suma va fi primită integral, iar alături de fondurile aferente cererii 3, totalul ar depăși pragul de 3 miliarde de euro.
Ce a deblocat negocierile pentru fondurile PNRR
Progresele recente au fost posibile după ce Guvernul a adoptat două decizii esențiale care închid jaloane importante din PNRR. Este vorba despre o hotărâre de guvern legată de Romsilva, care închide jalonul 24, și o alta referitoare la procesul de decarbonizare, care finalizează jalonul 119. Aceste măsuri, alături de adoptarea bugetului, elimină ultimele neclarități pentru cererea de plată 4.
„Astăzi este o zi bună pentru România, este o zi în care coaliţia arată că poate livra reformele necesare. Discutăm de două decizii importante, una este legată de Romsilva şi această hotărâre de guvern închide jalonul 24 şi cealaltă este legată de decarbonizare şi închide jalonul 119. Este important de înţeles că, cu aceste două reforme pe care guvernul iată le împinge mai departe şi cu adoptarea bugetului pe care o avem acum în lucru, închidem ultimile necesităţi de clarificare pe cererea de plată 4 şi ţinta noastră este ca la sfârşitul lunii martie să avem totul clarificat pentru aprobarea preliminară a Comisiei Europene, atât pentru cererea de plată 4 cât şi pentru cererea de plată 3. Estimarea, evident, este de a avea peste 3 miliarde de euro care să fie aprobate pentru România şi este important să înţelegem că e un pas semnificativ în implementarea PNRR”, a explicat Dragoș Pîslaru.
Plată unică pentru cererile 3 și 4
Oficialul a detaliat că există posibilitatea ca cele două cereri de plată să fie cumulate, ceea ce ar conduce la o singură tranșă de bani venită de la Comisia Europeană. Cererea de plată 4 are o valoare fixă de 2,62 miliarde de euro, iar diferența până la peste 3 miliarde provine din fondurile blocate aferente cererii 3.
„Cererea de plată 4 este de valoare de 2,62 miliarde şi consideră că o vom primi integral, în timp ce diferenţa de sumă este legată de cererea de plată 3. Probabil că cele două se vor cupla şi vom avea o plată unică din partea Comisiei, astfel încât am menţionat că vom depăşi suma de 3 miliarde de euro”, a afirmat ministrul.
Confirmare de la Bruxelles și calendarul următor
Deși a evitat să ofere detalii despre suma exactă care va fi încasată, Dragoș Pîslaru a menționat că Executivul a primit o confirmare de la Comisia Europeană privind o abordare constructivă a argumentelor prezentate de România. În prezent, autoritățile de la București așteaptă rezultatul analizei tehnice a instituției europene.
„În acest moment nu o să intru în detaliu cum se va forma suma pe care o vom încasa. Ce vă pot spune doar este că, aşa cum a spus şi prim-ministrul după întâlnirea de succes de săptămâna trecută, ce avem de la Comisia Europeană este o confirmare că se va uita constructiv pe argumentele pe care noi le-am pus pe masă. Evident că în acest moment aşteptăm să vedem analiza Comisiei”, a precizat demnitarul.
O estimare privind suma finală ar putea fi disponibilă spre sfârșitul lunii martie. Ministrul a adăugat că România va transmite observații suplimentare Comisiei, în urma discuțiilor recente, iar o confirmare oficială ar putea veni chiar mai rapid.
„Decizia cu privire la care va fi cuantumul acestei plăţi şi care va fi cuantumul întregii cereri de plată 3 este ceva ce urmează să aflăm după ce terminăm analiza şi evident că pe cererea de plată 3 avem şi noi câteva observaţii pe care le mai transmitem Comisiei în urma discuţiei de luni. (..) Vom avea cel mai probabil o posibilă estimare spre sfârşitul acestei luni şi poate o confirmare chiar mai rapidă cu privire la cererea de plată 3”, a încheiat Dragoș Pîslaru.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24Susținătorii lui Călin Georgescu au primit 50 de amenzi, de 51.800 de lei, la protestele din București
Dolce SportRomânia a pierdut cu 0-6 contra Poloniei. BeSoccer pune eșecul pe seama fazei din minutul 22
GetPonyA0 Nord ar putea primi trafic pe Lotul 3 în jurul datei de 20 octombrie. Tronsonul permite legătura cu A2
BravonetSora lui Ken Urker o acuză pe Gypsy Rose Blanchard că minte. Autumn spune că nu mai erau împreună
LylaPielea poate pierde aproximativ 30% din colagen în primii cinci ani de menopauză. Ce pot face tratamentele
Revista IoanaPelicula albă de pe murături poate fi drojdie Kahm. Când o îndepărtezi și când arunci borcanul




