Într-o lume unde „a fi mereu ocupat” a devenit o normalitate, echilibrul dintre viața profesională și cea personală nu mai este un moft, ci o condiție esențială pentru sănătate. Discutăm despre o stare în care responsabilitățile de la birou nu ajung să ne afecteze sănătatea fizică, psihică sau relațiile cu cei dragi. Iar lucrurile stau puțin diferit față de cum le știam.

Generația Z schimbă regulile

Față de generațiile anterioare, tinerii din Gen Z au o altă viziune asupra echilibrului muncă-viață. Ei pun un accent mult mai mare pe limite clare, pe flexibilitate și pe protejarea timpului personal. Nu-i chiar așa un moft, după cum explică Mădălina Coman, lector universitar în cadrul departamentului de Sănătate Publică de la Universitatea Babeş-Bolyai.

„Gen Z pune explicit pe masă teme pe care generaţiile anterioare le trăiau, dar le verbalizau mai puţin: flexibilitate, sănătate mintală, dreptul la deconectare şi refuzul sacrificiului nelimitat pentru carieră. sănătăţii publice, însă, echilibrul muncă-viaţă nu este „un moft al tinerilor”, ci un determinant de sănătate pentru toată lumea, indiferent de anul de naştere”, spune Mădălina Coman.

Puterea micro-pauzelor

Chiar și în timpul programului de lucru, pauzele scurte sunt vitale pentru a preveni epuizarea. Acestea ajută la reducerea stresului și la menținerea concentrării. Dar ce spune știința despre asta?

„Studiile despre micro‑pauze arată că pauzele scurte în timpul programului reduc oboseala, cresc vigoarea şi pot chiar îmbunătăţi performanţa, mai ales în activităţi monotone sau de birou. Cercetările recente arată că atunci când oamenii iau mai multe micro‑pauze pe parcursul zilei, ajung seara mai puţin epuizaţi şi dorm mai bine”, explică Mădălina Coman.

Cele mai eficiente sunt pauzele care te deconectează mental de la muncă. Pauzele mai lungi, de 30-60 de minute, sunt și mai valoroase când sunt petrecute „offline”, dedicate unei activități relaxante precum cititul sau o plimbare. Nu degeaba se spune că o gură de aer proaspăt face minuni. „Cercetările arată că pauzele cu expunere la natură au un efect mai puternic de recuperare decât pauzele petrecute pe social media, care oferă o detaşare doar parţială.”

Cultura „hustle” un factor de risc colectiv

V-ați întrebat vreodată cum influențează dedicarea excesivă față de muncă percepția noastră? Așa-numita „hustle culture” este văzută de specialiști drept un pericol real. Pe bune, mesajele de tipul „no days off” sau glorificarea săptămânilor de lucru de 70-80 de ore au un impact negativ.

„Ca specialist în sănătate publică, privesc hustle culture ca pe un factor de risc colectiv. Mesajele de tip „no days off”, „sleep is for the weak” sau glorificarea săptămânilor de 70-80 de ore transmit ideea că valoarea noastră ca oameni se măsoară în cât muncim, nu în cât trăim. OMS a recunoscut burnout‑ul ca fenomen ocupaţional în ICD‑11 (Clasificarea Internațională a Maladiilor), legat direct de stresul profesional cronic negestionat”, afirmă Mădălina Coman.

Această cultură a muncii excesive se asociază cu stres cronic, epuizare, anxietate și depresie, inclusiv la tineri. Iar social media nu face decât să amplifice aceste mesaje, creând impresia că „toți ceilalți fac mai mult decât mine”.

Anxietatea legată de timp

Nevoia constantă de a fi productiv ascunde adesea frica de a pierde oportunități sau de a rămâne în urmă. Această teamă poartă un nume: „time anxiety”.

„Persoanele cu „time anxiety”, frica legată de trecerea timpului, tind să îşi planifice excesiv timpul, să se simtă vinovate când se odihnesc şi să aibă dificultăţi reale în a are prezent. Trăim într-o cultură în care valoarea personală este legată obsesiv de performanţă, iar social media întăreşte mesajul că „ceilalţi produc mai mult, se mişcă mai repede, bifează mai multe””, povesteşte Mădălina Coman.

Practic, un echilibru real nu înseamnă o balanţă perfectă. Înseamnă, mai degrabă, capacitatea de a trăi și munci într-un mod care ne permite să rămânem prezenți, odihniți și în control asupra propriei vieți.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
burnout echilibru munca viata personala Gen Z hustle culture Mădălina Coman