O nouă analiză a unui economist de top de la Universitatea Yale răstoarnă complet teama convențională legată de inteligența artificială și locurile de muncă. Potrivit lui Pascual Restrepo, profesor asociat de economie, majoritatea joburilor nu vor fi automatizate în era inteligenței artificiale generale (AGI). Motivul, însă, nu e deloc liniștitor: cele mai multe dintre activitățile pe care le facem pur și simplu nu sunt suficient de importante pentru a justifica efortul înlocuirii lor.

Munca esențială vs. munca suplimentară

Studiul, intitulat „We Won’t Be Missed: Work and Growth in the AGI World” (Nu ne va simți nimeni lipsa: Munca și creșterea în lumea AGI), face o distincție clară între două tipuri de muncă. Pe de o parte, avem munca de tip „bottleneck” (gâtuire), esențială pentru creșterea economică: producția de energie, mentenanța infrastructurii, progresul științific și securitatea națională. Pe de altă parte, există munca „suplimentară”, adică tot ceea ce economia poate face și fără să se extindă: arte și meșteșuguri, suport clienți, ospitalitate, design, cercetare academică și chiar munca economiștilor profesioniști.

În viziunea lui Restrepo, economia va automatiza în cele din urmă fiecare sarcină de tip „bottleneck” folosind resurse de calcul (compute). Dar munca suplimentară? AI-ul ar putea pur și simplu să o ignore.

Asta pare o veste bună pentru barmani și romancieri. Joburile din ospitalitate, spectacole live și activități cu interacțiune socială intensă ar putea supraviețui în mare parte intacte, susține Restrepo. Nu datorită vreunei magii umane speciale, ci pentru că resursele masive de calcul necesare pentru a le replica pe deplin nu ar justifica niciodată cheltuiala, atâta timp cât AI-ul are probleme mai mari de rezolvat. „Aceste domenii ar putea continua să ofere muncă familiară și plină de sens”, scrie el.

Salariile, decuplate de creșterea economică

Numai ca aici studiul aduce mesajul său cel mai sumbru. A supraviețui automatizării și a prospera din creșterea economică sunt două lucruri foarte diferite. Într-o lume AGI, arată Restrepo, salariile ar deveni decuplate de PIB. Astăzi, pe măsură ce economia crește, muncitorii tind să beneficieze de această creștere prin salarii mai mari. În economia post-AGI, această legătură se rupe.

Odată ce sistemele AI se ocupă de toate sarcinile esențiale pentru creștere, expansiunea economică este determinată exclusiv de adăugarea de resurse de calcul. Munca umană este evaluată nu prin contribuția sa la creștere, ci prin costul înlocuirii ei cu puterea de calcul. Iar acest plafon este, pe termen lung, unul foarte jos.

Cea mai dură concluzie a lucrării este că partea forței de muncă din PIB converge spre zero.

Resursele totale de calcul din economie ar putea ajunge la 10⁵⁴ de operațiuni în virgulă mobilă pe secundă (flops). Puterea de calcul a tuturor creierelor umane combinate se ridică la aproximativ 10¹⁸ flops. Într-o astfel de economie, munca umană devine marginală din punct de vedere economic. „Majoritatea veniturilor vor reveni proprietarilor de resurse de calcul”, concluzionează studiul.

Cine deține resursele de calcul?

Cine deține resursele de calcul devine, așadar, provocarea politică și economică definitorie a erei AGI. V-ați gândit vreodată la asta? Larry Fink, CEO-ul BlackRock, a avertizat în scrisoarea sa anuală că inteligența artificială „amenință să repete acest model la o scară și mai mare – concentrând bogăția în rândul companiilor și investitorilor poziționați să o captureze”. El a menționat că primii 1% dintre gospodăriile din SUA dețin acum mai multă avere decât cei 90% de la bază, iar AI-ul probabil va exacerba această discrepanță, mai ales că 40% dintre americani nu au o expunere semnificativă la piețele de capital.

Restrepo notează că într-o astfel de economie, „o abordare este redistribuirea acestor câștiguri prin venit universal. O alta este tratarea resurselor de calcul ca o resursă publică – asemănătoare pământului sau capitalului natural – și distribuirea largă a randamentelor sale”.

Tranziția bruscă și inegalitatea pe termen scurt

Studiul identifică două moduri de automatizare. Unul este „constrâns de calcul” (compute-binding), unde adoptarea AI este limitată de hardware-ul disponibil, iar ajustarea este treptată. Celălalt, care seamănă mai mult cu momentul actual, este „constrâns de algoritm” (algorithm-binding), cu progrese bruște și destabilizatoare. „Inegalitatea poate crește brusc: muncitorii ale căror sarcini nu pot fi încă automatizate se bucură de prime salariale temporare mari, în timp ce alții se confruntă cu scăderi bruște de salarii pe măsură ce ale lor sunt automatizate”, scrie Restrepo.

Cum vine asta în practică? Hai să vedem. Muncitorii din construcții la proiecte de centre de date câștigă în prezent o medie de aproximativ 81.800 de dolari anual, cu circa 32% mai mult decât cei de pe șantiere non-data center. Unii electricieni ajung să încaseze 260.000 de dolari pe an, în condițiile în care lucrările electrice reprezintă între 45% și 70% din costurile totale de construcție ale unui centru de date. SUA vor avea nevoie de aproximativ 300.000 de electricieni noi în următorul deceniu, pe lângă înlocuirea celor 200.000 care se așteaptă să se pensioneze.

„Nu ne va simți nimeni lipsa”

Titlul lucrării (împrumutat din argumentul său final) surprinde perfect pariul existențial al economiei AGI. „Istoric, munca oferea nu doar venit, ci și recunoașterea faptului că eforturile cuiva îmbunătățeau bunăstarea societății”, scrie Restrepo. „Munca le dădea oamenilor sentimentul că li s-ar simți lipsa. Într-o lume AGI, această legătură este tăiată.”

Astăzi, notează el, dacă jumătate din forța de muncă nu s-ar mai prezenta la serviciu, economia s-ar prăbuși. În lumea AGI, nu ne-ar simți nimeni lipsa.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
AGI automatizare Pascual Restrepo piata muncii social Yale University