Fostul premier Victor Ponta critică dur intenția Guvernului de a plafona prețurile la carburanți. El susține că măsura este o iluzie, în condițiile în care statul vizează un „adaos comercial” mai mic de 1 leu, ignorând taxele și accizele care reprezintă 60% din prețul final de la pompă.
O măsură care ignoră realitatea
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Victor Ponta a demontat structura prețului la combustibil. Potrivit acestuia, aproximativ 60% din prețul plătit de șoferi reprezintă taxe și accize încasate direct de stat. Peste 30 de procente sunt costuri reale, care includ petrolul, procesul de rafinare și transportul. Iar la final, rămâne mai puțin de 1 leu, așa-numitul „adaos comercial” pe care Executivul vrea acum să îl limiteze.
Numai ca lucrurile stau putin diferit la o analiza atenta. Ponta subliniază că acest adaos nu este profitul net al benzinăriei. Din această sumă infimă se acoperă salariile angajaților, costurile cu energia, chiriile pentru stații, logistica și, culmea, alte taxe către stat.
Riscuri majore: Penurie și falimente
Fostul premier avertizează că o astfel de intervenție guvernamentală, care amintește de practicile de dinainte de 1989, riscă să provoace o penurie de carburant pe piață. Ce se va întâmpla, pe bune, cu benzinăriile mici? Ponta consideră că acestea ar putea fi împinse direct în faliment, ceea ce ar duce la o diminuare drastică a concurenței.
Efectele ar putea fi devastatoare.
si, el a ridicat semne de întrebare cu privire la intenția de a limita exporturile către Republica Moldova și Ucraina, o politică pe care o consideră contraproductivă. Fără o ajustare a taxelor (TVA și accize), plafonarea este doar praf în ochi pentru consumatori.
Pachetul de măsuri al Guvernului
În replică, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a prezentat o serie de măsuri pe care Guvernul le are în vedere. Printre acestea se numără declararea stării de criză în domeniul combustibililor și limitarea exporturilor de motorină. Se propune și limitarea adaosului comercial la 50% din media înregistrată în anul 2025, alături de crearea unui mecanism care să prevină creșterile artificiale de preț.
O altă decizie importantă este eliminarea obligativității de a avea minimum 8% biocombustibil în benzină (o decizie care ar trebui să micșoreze prețul final). În plus, a fost propusă o schemă de sprijin prin care transportatorii ar beneficia de o bonificație de 85 de bani pe litru, iar agricultorii de o reducere de 2,6 lei pe litru din acciza pentru motorina utilizată.
Reacția integrală a lui Victor Ponta
Fostul premier nu s-a ferit de cuvinte dure în postarea sa de luni, 23 martie, acuzând Executivul de incompetență sau de rea-voință.
„Guvernul “Bolojan” fie nu înțelege absolut nimic din realitatea economică, fie ne consideră pe toți niște prosti . O a treia variantă nu există. Prețul carburantului este format, în medie, în proporție de aproximativ 60% din taxe și accize încasate de stat. Peste 30% reprezintă costurile reale – petrolul, rafinarea și transportul. Sub 1 leu este așa-numitul „adaos comercial” pe care Guvernul pretinde că îl plafonează. Dar acest „adaos” NU înseamnă profit. Din el se plătesc salariile angajaților, energia, chiriile, logistica și, atenție, tot taxe către stat. Cum poți vorbi despre economie de piață când Guvernul intervine exact ca înainte de 1989, plafonând artificial prețurile, cu riscul de a crea penurie? Parca zicea si consilierul prezidential acum 3 zile ca plafonarea e o greseala? Așadar, ce plafonează, de fapt, Guvernul? Și mai ales: la ce ajută această măsură în actuala criză? Refuză să reducă din cei 60% pe care îi încasează statul și, în schimb, intervine asupra celor aproximativ 5% care aparțin mediului privat. O abordare „foarte liberală”, nu-i așa? Dacă nu reduci TVA-ul sau accizele, orice altă măsură este doar o iluzie. Mai grav, riști să împingi în faliment benzinăriile mici și să distrugi concurența din piață. “Limităm exporturile”🥶- pai noi exportam in Moldova si Ucraina. Facem pariu ca dl Premier Bolojan o sa se razgandeasca si nu le limitează? Vrem să ajungem din nou la situații în care există prețuri „reglementate”, dar nu mai găsești produsul? Acesta este, într-adevăr, planul?”
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
LylaPeste 2 milioane de cancere într-un an au fost cauzate de infecții. Ce măsuri de prevenție recomandă medicii
Revista IoanaCe poți mânca pentru sănătatea intestinală și cum ajungi la reperul de 25-30 de grame de fibre pe zi
News24Nadia Cerva consideră anticipatele doar o temă electorală pentru USR și AUR
Dolce SportJorge Jesus îi lasă lui Cristiano Ronaldo decizia revenirii la naționala Portugaliei
GetPonyBlocarea intersecției pe verde poate aduce o amendă de 4.325 lei. Unde trebuie oprită mașina la semafor
BravonetPaula Cojocari explică de ce divorțează de Stelian Ogică după doar patru luni de căsnicie