În ţara noastră, statul are această bază pentru zona defavorizată – familii monoparentale sau dezorganizate, copii care vin pe lume în zone mai puțin dezvoltate. Șansa pentru ei la școală sau pentru a depăși condiția este să facă un liceu și să aibă o profesie care să-i apropie de oraș, de civilizație, chiar dacă vor continua să trăiască în localitatea unde s-au născut.
Însă, dincolo de acestea încep cheltuielile extracuriculare, însă diferența o face totuși faptul că astăzi ai posibilitatea, dacă ești harnic, să nu plătești taxe la școală.
„Însă înainte de război se plătea și liceul, și facultatea. Se dădeau și burse, dar nu burse sociale, de 200 de lei, nu. Erau burse consistente care acopereau taxele către școală. Aceste burse erau oferite de către școală, care avea autonomie așa cum aveau si universitățile.
Citeste si:
In afara de ministerul de resort, până târziu, in 1948-1949, a existat si Eforia Școlilor Civile care era ca un fel de ONG de azi. Eforia asta administra foarte multe proprietăți și bunuri oferite de boierii țării, aceștia făcând donații și sprijinind astfel aceste școli”, precizează Marian Majaru.
În opinia sa, Statul intervine încă din vremea lui Cuza pentru clasele 1-4 care erau absolut gratuite pentru toată lumea și acolo banii veneau de la bugetul local. Aici e o altă poveste, despre ce luptă s-a dus acolo pentru implementarea legii în teritoriu. Pe scurt, acum ai posibilitatea să nu plătești taxe, să faci școală dacă ești harnic, apoi să pleci cu o bursă Erasmus un semestru sau un an dacă ești norocos și te dezvolți….
Dar apar costurile în direcția profesiilor noi care sunt legate de platformele online care înseamnă să plătești un abonament, înseamnă să îți ajustezi tehnologia pe măsură, ca să rămâi competitiv…”.
În contextul educaţiei, din toate timpurile, Adrian Majuru a afirmat: Două lucruri:
- Primul: Carol I a fost interesat să afle după vreo 40 de ani de la implementarea reformei lui Spiru Haret, care era situația școlilor primare și a făcut o anchetă printre funcționarii care au fost delegați să facă asta. Ancheta a fost ulterior și publicată. În zonele rurale toate școlile aveau o mare problemă cu primarul și cu preotul.
Pentru că școlile erau susținute din veniturile locale ale primăriilor, iar când a apărut necesitatea finanțării școlilor, banii trebuiau împărțiți la mai mulți. Cei mai răi erau preoții. Iar primarii erau cel mai adesea impotriva școlii. Nu doar pentru că trebuiau plătiți unu sau doi profesori (în funcție de numărul de elevi), dar trebuia să construiască și școala (chiar dacă primeau fonduri pentru asta), trebuia să amenajezi teren de sport, grădina, șamd.
Curicula școlară era dezvoltată pe tipul de economie unde se afla comunitatea: colinară, de câmpie …Și asta învățau copiii, la care se mai adăuga și un pic de tâmplărie … existau multe rapoarte în care învățătorii se plângeau de preoți, care adesea la slujbele pe care le țineau, sprijineau ideea părinților că la ce bun atâta la școală, întrucât e nevoie de brațe de muncă. Cine să mai meargă la arat, cu oile ..păi dacă se duc la școală și sunt acolo 4-5 ore zilnic, ce fac cu gospodăria? Dar lucrurile erau foarte clare: plateau amendă dacă copiii nu erau școlarizați. Și amenzile nu erau deloc mici!
Pentru a reduce decalajul de civilizație și a nu deveni o colonie economică, trebuie să oferi fiecărei generații dreptul de a se apropia de nivelul generațiilor care trăiesc în alte civilizații
Iar în vacanțe elevii de liceu veneau acasa și își ajutau părinții la muncile câmpului. Veneau chiar și cu colegi care nu văzuseră în viața lor cum se lucrează pământul. Pentru a reduce decalajul de civilizație și a nu deveni o colonie economica, așa cum există riscul în continuare, trebuie să oferi fiecărei generații dreptul de a se apropia de nivelul generațiilor care trăiesc în alte civilizații și culturi europene, în sens mai restrâns. Într-un fel e cea anglo-saxonă și neo-protestantă, în alt fel e cea catolică sau cea ortodoxă din punct de vedere al atitudinii față de viață sau cu privire la toleranță/intoleranță…
- Iar al doilea lucru care m-a mirat e legat de faptul că, prin anii 50, dacă aveai “origini sănătoase”, nu plăteai taxe de școlarizare. Dar, dacă aveai părinți intelectuali, erai bun de plată. Chiar dacă cel cu origini sănătoase era mai slab la învățătură iar tu aveai medii mai bune decât el. Iar în perioada stalinistă, taxele de facultate erau ridicate. Cel cu “origini sănătoase” primea cartele pe baza cărora iși lua pantofi sau stofă sau palton, alimentele uzuale, pe când cel cu “origini nesănătoase”, nu avea dreptul la cartel, chiar dacă învățau mai bine.
Multe din ele se păstrează și le întâlnim și în codul lui AI Cuza. Și se regăsesc și azi în Codul Civil. Nu neapărat ca obligație- pe atunci primeai amenzi dacă nu le respectai…
Da, pe atunci din câștigurile tale trebuia sa-ti intretii parintii aflati la batranete sau neputinta, pentru că și el te-a ținut pe tine în școală.
Era o școală privată, fără a fi singura, destinată copiilor dintr-o anumită comunitate confesională, sprijinită de comunitate. Era o școală pentru copii provenind din părinți care nu aveau posibilități de a-și trimite copiii la școli alese. Și se reducea decalajul în interiorul comunității prin aceste materii complementare. Dar aceste materii erau necesare chiar și la o școală profesională, pentru că indiferent de profesia pe care o ai, interacționezi cu oamenii și trebuie să le vorbești într-un anume fel, să lași o bună impresie etc.
Aceste materii ar putea fi foarte bine incluse într-o programă actuală. E vorba de o de o coerență a mesajului, cum îl transmiți, când, si ce conținut să aibe? E o chestiune a bunei cuviințe și pentru asta trebuiesc cuvinte care să fie introduse într-un limbaj adecvat…
La noi, în mijlocul secolului 19, a apărut posibilitatea vaccinării. Se făcea în spitale, pentru diferite boli sau pentru a reduce o infecție și nu exista nici o discuție contra vaccinării, așa cum nu existau asemenea discuții nici în anii 80 sau 90.
Dar amintiți-vă că mijlocul secolululi 19 era o perioadă cu mortalitate foarte înaltă a copiilor. De aceea familiile făceau și mulți copii- circa 7 în medie, pentru că jumătate din ei nu supraviețuiau primilor ani. Iar când au apărut vaccinurile, adică posibilitatea să-i salvezi, cum să stai pe gânduri sau să refuzi salvarea lor?
Fenomenul se dezvoltă, iar atunci când Victor Babeș alege Bucureștiul și România și nu o altă țară ca să se dezvolte profesional, înființează institutul care îi poartă numele. Domnul Cantacuzino la rândul lui, aflat în competiție cu Babeș, înființează și el un institut și apare astfel propria noastră piață, de mare succes chiar și în perioada comunistă, când se făcea muncă de cercetare foarte serioasă acolo.
Căt despre releţia copil-părinte, Relația dintre copil și părinte este fundamentală. Umanitatea a fost posibilă tocmai datorită acestui raport dintre părinte și copii. La nivel de istorie îndepărtată, avem o particularitate față de alte primate. La un moment dat natura a ales să existe un timp mai îndelungat de creștere a copilului de om față de copilul altor primate, care la doi ani umblă prin junglă.
Copilul de om are nevoie de mai mult timp pentru dezvoltarea capacităților cerebrale . Iar acest timp mai îndelungat de creștere trebuie ocupat cu foarte multe lucruri pe care le învață alături de părinți. În fiecare cultură sau generație, indiferent de angrenajele formate, această relație s-a păstrat. Cu mai multe sau mai puține malformații sociale sau culturale.
Astăzi se poate replica dar legiferat. Școala avea un regulament de ordine interioară, un statut, care prevedea aceste lucruri.
Azi asistăm la un recul al administrației civile, pe care îl întâlnim peste tot, până și în penitenciare, unde gardianului îi e teamă de interlopul din celulă pentru că acesta l-ar putea vizita după ispășirea pedepsei.
Este practic o precarizare a raporturilor sociale și prin această precarizare apar niște breșe unde cel puternic și șmecher își face loc și își consolidează poziția. Sunt reacții ale unor persoane adulte care așa au fost invățate: șă te impui prin propria forță, că nu te vede nimeni sau te alegi în cel mai rău caz cu o amendă.
Iar acestă precarizare poate fi remodelată de generațiile tinere care în interiorul generațiilor lor nu vor mai accepta astfel de de atitudini și de raport social. Și e posibil să se întâmple asta…, conchide Marian Majuru.
Aşadar, Adrian Majuru (n. 1968) este licențiat în istorie al Universității din București, unde a obținut și un doctorat în geografie umană (2004). Între anii 2011 și 2012, a urmat cursurile școlii postdoctorale în specialitatea antropologie la Institutul de Antropologie „Francisc Rainer” (al Academiei Române), sub coordonarea prof. Cristiana Glavce.
Ca rezultat al acestui stagiu a publicat lucrarea Inter-disciplinaritatea ca principiu integrator al universalității la Francisc Josif Rainer (2012).
Coordonează Revista de Antropologie Urbană din 2012 și predă antropologie urbană pentru cursurile de master și doctorat la Universitatea de Arhitectura și Urbanism „Ion Mincu”.
Începând din 2014, este manager al Muzeului Municipiului București.
