Un aspect esențial de
care trebuie să se țină cont în cadrul unei investigații judiciare este principiul fundamental al egalității în fața legii. În sălile de judecată, se afirmă clar: „Legea este aceeași pentru toți”. Totuși, acest principiu devine greu de reținut atunci când un act criminal provoacă repulsie și inculpații evocă cele mai profunde temeri ale societății italiene: sunt percepuți ca fiind agresivi, violenți și străini.
Percepția publicului asupra acestor indivizi diferiți generează o
stare de anxietate. Cu toate acestea, gradul de civilizație al unei națiuni se măsoară tocmai în aceste momente critice, când prejudecățile pot eclipsa drepturile fundamentale. Aceasta este opinia exprimată într-un editorial recent al ziarului italian La Stampa, care a abordat cazul celor doi români acuzați de viol în parcul Caffarella într-o ediție din 11 martie 2009.
Investigațiile legate de incidentul din parcul Caffarella au urmat un tipar familiar: proceduri accelerate pentru identificarea rapidă a vinovaților, mărturisiri imediate și recunoașteri din partea victimelor și martorilor, precum și prelevarea probelor ADN. Aceste etape sunt frecvent întâlnite în procesele penale.
Retragerea declarațiilor apare adesea; persoanele implicate își schimbă mărturiile date poliției sau procurorului. Judecătorii trebuie să evalueze credibilitatea acestor retractări. De o parte stau profesionalismul instituțional iar de cealaltă parte afirmațiile inculpaților care pot avea motive evidente să mintă – aceasta este dilema cu care se confruntă justiția italiană.
Cine ar trebui crezut?, întreabă La Stampa retoric. Există cazuri când cineva recunoaște o infracțiune doar pentru ca ulterior dovezile clare să demonstreze nevinovătatea sa. Aceasta ridică întrebări despre motivele recunoașterii inițiale; poate că individul a fost amenințat sau intimidat? Aici lucrurile devin complicate.
Autoacuzarea pentru o infracțiune pe care nu ai comis-o constituie autocalomnie; la fel cum acuzația falsificată împotriva altcuiva reprezintă calomnie. Totuși, dovada intenției rele este esențială pentru a demonstra că aceste declarații sunt false.
Dar ce se întâmplă dacă ești constrâns să te autoaccuzi? Dacă ești supus amenințărilor sau violenței până cedezi? Conform articolului 46 din Codul Penal italian, sub astfel de circumstanțe nu poți fi tras la răspundere penal deoarece „responsabilitatea revine celui care exercită violența”.
Detalii despre procesul referitor la violul din parc rămân limitate; Tribunalul de Reexaminare a anulat ordinul preventiv emis împotriva lui Alexandru Iszoitka Loyos și Karol Racz considerându-i nevinovați. Motivele raționamentului judecătorilor nu sunt clare însă s-ar putea deduce că proba ADN a fost considerată mai concludent decât mărturisirile făcute.
Experiența sugerează că recunoștințele adesea nu oferă liniște sufletească; Loyos s-a confruntat cu noi acuzații privind calomnia după ce s-a autoacuzat fals și l-a acuzat pe Racz fără dovezi suficiente conform deciziei tribunalului.
Ceea ce rămâne neclar este motivul pentru care procurorii au considerat comportamentul lui Loyos ca fiind voluntar sau motivările lor privind lipsa credibilității explicației sale – „am fost bătut”, „nu am avut puterea să rezist” etc.
Dacă aceste aspecte rămân obscure atunci judecățile premature ar trebui evitate deoarece sistemul judiciar italian merită respect și încredere; există probabil motive solide pentru menținerea lui Loyos și Racz (cel din urmă având alte acuzații) sub arest preventiv concluzionează La Stampa.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
