Cum spionează regimul de la Teheran societatea civilă

După protestele ce au urmat scrutinului din 12 iunie 2009, controlul poliţienesc asupra societăţii civile de la Teheran a devenit implacabil. Internetul, celularele, librăriile şi pieţele, birourile şi centrele comerciale – nimic nu scapă pasdaranilor lui Ahmadinejad, scrie La Repubblica.

Guvernul iranian refuză vizele de intrare presei mondiale după scrutinul din 2009. Dictatura instalată la Teheran după eşecul populaţiei de a ieşi în stradă, în luna februarie 2010, la aniversarea revoluţiei, nu este bătătoare la ochi, dar a fost extrem de eficientă în ultimele 11 luni. Regimul controlează Internetul şi telefoanele celulare, iar site-urile web sunt filtrate.

Zilele acestea a fost blocat accesul la site-ul ziarului La Repubblica, la fel ca şi cel al BBC şi New York Times. „Pe baza legii privind criminalitatea, accesul la site-ul cerut nu este posibiľ’, este avertismentul ce se poate citi de câteva zile pe monitorul celor care încearcă să se conecteze la versiunea web a ziarului italian folosind computere din reţeaua iraniană.

Autorităţile de la Teheran restricţionează accesul la informaţia care nu este a regimului. Aceasta pentru că, în zilele fierbinţi ale manifestaţiilor de după scrutin, site-ul Repubblica.it a putut fi tot timpul accesat. Noi fermenţi de contestare s-au înregistrat în ultimele zile la Universitatea Beheshti din Teheran, care par să semnaleze posibilitatea unui nou val masiv de proteste.

Aşa cum releva The New York Times, lumea a putut cunoaşte incidentele declanşate la universitate de o vizită a lui Ahmadinejad numai datorită ştirilor de pe pagina îngrijită de liderul opoziţiei reformatoare, Hossein Mussavi, pe Facebook, în timp ce imaginile ciocnirilor au fost exclusiv redate în filmele inserate de studenţi pe Youtube.

În titlul unei cărţi, „Cultură, democraţie şi dezvoltare”, pentru „democraţie” autorul a folosit cuvântul tradiţional „mardom salari” (puterea poporului) în locul celui mai uzual „democrasi”, care suna prea filooccidental. Alte cuvinte total dispărute din lexicul iranian sunt „hokumať’, sau „qanun”, invocarea guvernării legii şi a statului de drept, care se aflau în toate ziarele şi pe care Khatami le pronunţa continuu.

Liderul iranian nu tolerează minima obiecţie, spune Faezeh Hashemi, fiica lui Rafsanjani, odată omul cel mai puternic din Iran. Şi ea a fost arestată, dar numai câteva zile. Tatăl ei are încă un as în mânecă. Este imposibil de prevăzut, spune Faezeh, unde va duce această militarizare a Republicii islamice. Eforturile de mediere ale lui Rafsanjani, care a cerut eliberarea din închisoare a tuturor prizonierilor politici şi republicarea unor ziare, au fost zadarnice.

Televiziunea iraniană este gata să dovedească că Occidentul minte şi că Iranul nu este izolat. 24 de ore din 24 le arată iranienilor o lume virtuală în care Ahmadinejad este mereu protagonistul, în rolul de pionier al dezarmării nucleare şi inaugurator de noi întreprinderi de înaltă tehnologie.
Astfel, milioane de persoane nemulţumite de guvern ar trebui să se convingă că regimul vrea cu adevărat numai energie nucleară în scopuri civile şi că noile sancţiuni sunt o nouă stratagemă a „Marelui Satana”, „cheytané bozorg”, America.

Acest show suprarealist este un indiciu de slăbiciune a regimului, dar totuşi reuşeşte şi să aibă priză. Antiamericanismul este atât de înrădăcinat, mai ales în Orientul Mijlociu, încât Ahmadinejad nu numai că a devenit un erou în ochii populaţiilor şiite din ţări ca Libanul, dar inspiră simpatie chiar şi unor „tudehi, supravieţuitori ai masacrelor lui Khomeini.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata