După reunificarea cu Estul, solidaritate cu Sudul

Germania a plătit un preţ mare pentru reunificarea economică, cam 1.300 de miliarde de euro. Dar prosperitatea nu se naşte dintr-o politică de redistribuire. În sectorul privat, PIB-ul pe locuitor din fosta Germanie de Est stagnează la 66% din nivelul Germaniei de Vest, potrivit lui Hans-Werner Sinn, de la Institutul IFO.

Nivelul de viaţă este mai ridicat decât în Slovenia şi Republica Cehă. Creşterea nu a fost mai rapidă decât în Vest. Banii au fost cheltuiţi pe transferuri sociale, infrastructură şi posturi publice. Rezultatul: şomajul este de două ori mai mare decât cel din Vest, scrie ziarul elveţian Le Temps. După dificila ratificare a planului de salvare a Greciei de către Bundestag, Angela Merkel şi guvernul se lansează acum într-o nouă operaţiune de solidaritate destul de riscantă.

După Est, este rândul Sudului. Iniţial, factura pentru acest nou transfer este de cel mult 170 de miliarde de euro, dar nu se ştie dacă se va opri la atât. ‘Pentru Parlament, un NU operaţiunii de protejare a euro nu a fost niciodată considerat o opţiune. Decizia fundamentală fusese luată de mult la Bruxelles’, potrivit ziarului Neue Zürcher Zeitung (NZZ).

Această pierdere de autoritate a Germaniei este un motiv logic de îngrijorare pentru Elveţ ia. Peste două treimi din bilanţul BNS sunt formate din devize străine. Angela Merkel nu a ezitat să susţină impozitarea tranzacţiilor financiare. Cancelarul a făcut totul pentru ca opoziţia de stânga să fie alături de ea în acţiunea de solidaritate cu Sudul, dar strategia sa a eşuat: SPD şi Verzii s-au abţinut de la vot, iar mai mulţi membri ai coaliţiei au zis NU planului.

A uitat oare Germania că o economie puternică se bazează pe o politică monetară stabilă şi independentă? A uitat ea hiperinflaţia din timpul Republicii de la Weimar, din 1923? BCE a acceptat să cumpere obligaţiunile speculative (‘junk bonds’) originare din Grecia în numele solidarităţii cu UE. Decizia nu a fost luată în unanimitate, dar nimeni nu ştie de fapt cine s-a opus.

Experţii cred că este vorba de Axel Weber, de Jürgen Stark şi de preşedintele Băncii centrale a Olandei, Nout Wellink. Potrivit ziarului NZZ, ‘Elveţia speră ca Germania să redevină locomotiva economică a Europei. Ziarul vorbeşte de o Germanie care ‘deraiază’, de o coaliţie cu FDP ‘care nu a schimbat nimic’, critică impactul taxelor sociale asupra veniturilor (40%), lipsa de flexibilitate a salariilor.

Unii se consolează cu scăderea euro îndreptându-şi privirea spre capacitatea crescută a întreprinderilor exportatoare şi spre efectul de relansare. Dar toţi ştiu că raţionamentul nu este valabil multă vreme, experienţele elveţiană şi germană din ultimii douăzeci de ani fiind dovada acestui lucru. De altfel în 2010, nici Germania nici Europa nu sunt locomotiva creşterii. Potrivit economiştilor, creşterea PIB-ului va fi de 3,3% în Statele Unite, faţă de 1,1% în zona euro, 8,7% în ţările BRIC.

Berlinul este într-un echilibru din ce în ce mai instabil, cu un deficit bugetar de 5% din PIB şi o datorie publică de 75% din PIB. La început s-a spus că Grecia nu reprezenta decât 2,5% din zona euro, că un credit de 50 de miliarde de euro ar fi suficient pentru a calma spiritele. Câteva luni mai târziu, planul de salvare a urcat la 150 de miliarde de euro, apoi la 750 miliarde euro. Şi se vorbeşte de un pachet necesar de 2.000 miliarde de euro pentru a susţine atacurile împotriva euro.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata