Europa la răscruce: renunţarea la cărbune, un puternic semnal politic pentru o nouă politică energetică

3

Uniunea Europeană a transmis un semnal controversat privind minele de cărbune, unul dintre sectoarele cele mai vechi ale economiei industriale, aproape o „icoană” a primei industrializări, comentează La Stampa în ediţia de joi.

Cărbunele este „mama” Europei moderne şi aceasta nu numai pentru că primul război mondial s-a purtat în jurul minelor de cărbune şi de fier din Alsacia şi Lorena ci şi pentru că, tocmai pentru a depăşi istoricul contrast ce opunea dur Franţa şi Germania, a fost constituită în 1951 Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO).
Era prima cărămidă pusă acelei construcţii economico¬politice care astăzi se numeşte UE. Primele trenuri care au traversat frontierele comunitare fără plata taxelor au fost lungile convoaie care transportau cărbune şi fier între cele şase ţări ale înţelegerii europene iniţiale.

Comisia Europeană (CE), prin vocea comisarului pentru concurenţă, Joaquín Almúnia, a propus, în opinia La Stampa, un gen de „matriciď. Almúnia vrea să elimine subvenţiile pentru mine în termen de patru ani şi în această perioadă consideră că ele trebuie acordate numai minelor care au decis deja să se închidă, „însoţindu-le” astfel spre momentul terminal al activităţii lor.

Aceasta înseamnă practic să se spună adio extracţiei cărbunelui, piatra de temelie istorică a înţelegerii originare franco-germane, pentru că aproape toate minele europene stau pe picioare cu bani publici. Europa nu va renunţa automat la cărbune pentru nevoile sale energetice, dar va primi un puternic semnal politic pentru instituirea unei noi politici energetice.

Cărbunele, pe care va continua să-l importe, va costa mai puţin decât cel care nu se va mai produce şi este de sperat ca resursele astfel economisite să fie destinate economiei energetice şi relocării minerilor.
Dacă această propunere va avea o urmare cu adevărat, atunci la următoarele conferinţe mondiale pe tema reducerii poluării, Europa se va afla pe o poziţie mai puternică decât în trecut.

Potrivit La Stampa, ani de zile, printr-o mare ipocrizie, UE a încercat cu o mână să construiască, iar cu alta să demoleze: a pretins ca întreprinderile să reducă poluarea – prin introducerea taxei pe carbon, printre altele – iar cu altă mână a finanţat, prin subvenţii, cele mai rele surse de poluare energetică, minele de cărbune.
Europa nu a fost singura care a procedat aşa: diferite forme de protecţie există în aproape toate ţările bogate iar stopul pus de Almúnia va permite Europei să pună la index ipocrizia celorlaţi.

Încetarea subvenţiilor va lovi dur economiile Poloniei şi României, pentru care exporturile de cărbune şi oţel au reprezentat un gen de „plămân” prin care să finanţeze propria transformare industrială. Cu toate acestea, primele reacţii negative au venit din partea a două ţări în care cărbunele are o pondere mult mai mică, dar în care organizaţiile sindicale ale minerilor cântăresc mult mai greu – Spania şi Germania.

Germania mai ales îşi va vedea pusă la încercare „respectabilitatea pieţei” în numele căreia salută libera concurenţă şi priveşte cu oroare subvenţiile celorlalţi. Acum că intersele sale sunt direct atinse se va vedea ce va putea face cu adevărat guvernul de la Berlin pe calea concurenţei. Născută odată cu comerţul liber al cărbunelui, UE va transmite un puternic semnal de vitalitate dacă va şti să renunţe treptat la cărbune.

În cursa generală a europenilor pentru a se refugia în localism, una dintre puţinele excepţii este reprezentată de interesul unificator pentru apărarea mediului. „Partidului cărbunelui”, care în următoarele luni va încerca să blocheze demersul CE, i se opune „partidul mediului”. Rezultatul acestei ciocniri va fi foarte relevant pentru viitorul european.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata