Expoziţie de obiecte etnografice vechi din satele româneşti din Serbia

O expoziție cu obiecte etnografice românești din satele cu populație majoritar românească din Voivodina (Serbia) s-a deschis joi, 19 martie, la Muzeul memorial românesc din Uzdin.

Directorul acestui așezământ de cultură, Vasile Barbu, a declaratcă evenimentul este unic în istoria acestui spațiu, întrucât datorită lui s-a reușit colecționarea tuturor obiectelor utilizate în vechime în gospodării la preparatul hranei, la țesutul covoarelor și la muncile agricole.

„Avem un inventar de peste 400 de piese. Multe dintre ele au vârste de peste 200 de ani”, a afirmat Barbu. El a ținut să remarce că „dacă generația de azi a minorității române din Uzdin nu le-ar fi salvat, multe meșteșuguri ar fi fost uitate, pierdute definitiv”.

„Printre aceste obiecte avem o căruță sculptată, bine conservată, un război de țesut dimie, câteva lăzi de zestre, un storcător pentru prepararea bulionului, un cazan cu capac din lemn pentru răchie. Astăzi ele nu se mai întâlnesc niciunde, au dispărut”, a precizat Vasile Barbu.

Potrivit sursei citate, în cadrul Muzeului memorial românesc din Uzdin se vor desfășura cursuri pentru revitalizarea meșteșugurilor străvechi. „Nu dorim să ne întoarcem în timp, dar este bine să ne respectăm trecutul. Dacă nu vom face asta, identitatea noastră românească va avea de suferit”, a încheiat directorul Muzeului memorial românesc din Uzdin.

La manifestare au participat sute de români veniți din județele situate în sud-vestul României și din majoritatea localităților din Voivodina, care au rămas impresionați de obiectele etnografice expuse despre a căror existență sau utilitate nu aveau informații. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata