Facebook se confruntă cu un control crescând din partea Congresului SUA

Facebook l-a angajat pe fostul preşedinte republican al Comisiei Federale pentru Comerţ (FTC), Tim Muris, pentru a apăra practicile sale legate de confidenţialitate, deoarece se confruntă cu un control crescând din partea Congresului american şi al agenţiei federale de reglementare care răspunde de protecţia consumatorilor, informează Financial Times.

Tim Muris, în prezent avocat la firma de avocatura O’Melveny & Myers, a fost angajat într-un moment în care FTC examinează cu atenţie reclamaţiile împotriva companiei de Internet de reţele sociale, care au fost depuse de către avocaţii specializaţi pe probleme de confidenţialitate, conform unor persoane din anturajul problemei, citate de ziarul britanic.

În contextul în care Facebook devine tot mai influent în viaţa celor 400 de milioane de utilizatori ai săi, guvernele din intreaga lume se confruntă cu întrebări legate de faptul dacă este cazul şi cum să se reglementeze fenomenul de Internet. Facebook a răspuns. Atunci când compania a început să-şi crească prezenţa la Washington, anul trecut, ea l-a angajat pe Tim Sparapani, ulterior senior consultant pentru Civil American Liberties Union, care are legături strânse cu grupuri similare, cele mai critice faţă de Facebook.

Muris, căruia i s-a atribuit un premiu pentru intreaga carieră la FTC, este un avocat de altă natură. La începutul acestui an, el a apărut în faţa Comisiei din Senat pentru comerţ pentru a depune mărturie împotriva unei propuneri legislative care ar acorda FTC o autoritate mult mai mare pentru a aproba reglementări, inclusiv legat de probleme de cofidenţialitate.

Această măsură, care se bucură de sprijinul unor comisari ai FTC, a trecut deja în Camera Reprezentanţilor iar unii avocaţi pentru drepturile consumatorilor fac presiuni pentru ca proiectul de lege să fie adăugat în revizuirea reglementării financiare, în dezbatere în Senat. Muris a refuzat să comenteze cu privire la chestiuni legate de Facebook, dar a spus că punctele de vedere exprimate în mărturia sa, în care el nu a dezvăluit numele clienţilor, au fost poziţii pe care le-a susţinut în ultimii 35 de ani.

Săptămâna trecută, Electronic Privacy Information Center (EPIC), un grup de lobby de la Washington, a solicitat FTC să investigheze recentele schimbări efectuate de Facebook, care face publice mai multe informaţii în mod implicit şi împărtăşeşte automat mai multe informaţii cu alte website-uri.
„Aceste modificări încalcă aşteptările utilizatorilor, diminuează intimitatea lor şi contrazic reprezentările proprii Facebook”, a declarat EPIC, în plângerea sa. Facebook a susţinut că oferă utilizatorilor mai mult control asupra vieţii private a acestora, ca răspuns la plângerile FTC.

Facebook se confruntă cu probleme şi în Congres. Luna trecută, legislatorii au cerut companiei să pună capăt împărtăşirii informaţiilor utilizatorilor cu website-uri ale unor terţe părţi şi să-şi raţionalizeze politica de confidenţialitate. Conduşi de senatorul democrat de New York, Chuck Schume, ei au spus că utilizatorii Facebook ar trebui să-şi exprime permisiunea pentru acorduri de împărtăşire a datelor, mai degrabă decât să fie forţaţi să o facă dacă nu doresc să participe.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata