Fondatorii Samsung vând din acțiuni din cauza creditelor. Situație tensionată în familia care controlează unul dintre cele mai valoroase conglomerate tehnologice din lume. Mama și cele două surori ale președintelui Samsung Electronics, Jay Y. Lee, au anunțat că intenționează să vândă acțiuni în valoare de aproximativ 1,73 trilioane de woni (1,22 miliarde de dolari), conform unui document publicat la bursă, transmite Reuters. Notificarea oficială privind tranzacția a fost deja depusă.
Fondatorii Samsung vând din acțiuni din cauza creditelor
Vânzarea implică 17,7 milioane de acţiuni, reprezentând 0,3% din capitalul Samsung Electronics, iar scopul principal îl constituie acoperirea obligaţiilor fiscale și rambursarea unor împrumuturi, potrivit documentului citat de Mediafax. Analiștii consideră că decizia este legată de necesitatea familiei Lee de a obţine lichidităţi pentru plata impozitului pe moştenire, estimat la circa 12 trilioane de woni (8,5 miliarde de dolari), după decesul patriarhului Lee Kun-hee în 2020.
Tranzacția va fi gestionată de Shinhan Bank printr-un contract de încredințare și este programată să se finalizeze până în aprilie 2026. În acelaşi timp, acţiunile Samsung au înregistrat o creştere de peste 48% de la momentul anunţării contractului de furnizare de cipuri către Tesla, în luna iulie, iar compania a încheiat acorduri și cu alţi giganţi ai industriei tehnologice, inclusiv OpenAI. Există, de asemenea, aşteptări ca Samsung să livreze noile cipuri de memorie de înaltă performanţă (HBM) către Nvidia.
Titlurile companiei au urcat cu peste 84%
Pe ansamblu, titlurile companiei au urcat cu peste 84% de la începutul anului, ajungând vineri la 97.900 de woni. „Planul de răscumpărare de acţiuni de 10 trilioane de woni al Samsung, lansat anul trecut, a avut rolul de a susţine valoarea acţiunilor şi de a ajuta familia să îşi asigure fonduri pentru plata impozitelor pe moştenire”, a explicat Park Ju-gun, directorul firmei de analiză Leaders Index.
El a mai subliniat că, deşi momentul vânzării poate descuraja investitorii individuali, familia Lee este probabil motivată să finalizeze plata integrală a taxelor de moştenire, profitând de preţul actual ridicat al acţiunilor. În prezent, aproximativ 5 milioane de acţionari individuali dețin titluri Samsung Electronics, considerate în Coreea de Sud drept o veritabilă „acţiune naţională”.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
LylaCum îți citești grupa de sânge și Rh-ul pe analize și de ce contează rezultatul la transfuzie sau în sarcină
Revista IoanaCum îți amenajezi grădina lângă nucul negru, ca să eviți ofilirea legumelor și să alegi plante tolerante
News24Cristian Pîrvulescu îi dă lui Luca Niculescu șanse sporite să formeze guvernul
Dolce SportJorge Jesus îi lasă lui Cristiano Ronaldo decizia revenirii la naționala Portugaliei
GetPonyBlocarea intersecției pe verde poate aduce o amendă de 4.325 lei. Unde trebuie oprită mașina la semafor
BravonetPaula Cojocari explică de ce divorțează de Stelian Ogică după doar patru luni de căsnicie