O generație întreagă, în pericol de a fi ștearsă. Pur și simplu. Condamnați la o viață din ajutoare sociale pentru anxietate și depresie, afecțiuni considerate „normale”. Un fost oficial de rang înalt avertizează că viitorul tinerilor britanici este sumbru.

Numele lui este Alan Milburn, fost parlamentar laburist. El vorbește despre o „generație pierdută” în Marea Britanie. Avertismentul său, preluat de Dailymail, se bazează pe cifre care arată o realitate cruntă. Aproape un milion de tineri. Vârste între 16 și 24 de ani. Nu sunt la școală, nu lucrează, nu se pregătesc pentru nimic. O analiză comandată chiar de Milburn arată că, practic, unul din opt tineri britanici este în această situație.

De ce s-a ajuns aici? „O criză morală, socială și economică”

Milburn nu se ferește de cuvinte și arată cu degetul spre guvernele anterioare. Acuză decizii greșite. Banii s-au dus spre cei în vârstă, prin politici precum indexarea triplă a pensiilor de stat, în timp ce investițiile în tineri au fost ignorate. Rezultatul? Ceea ce el numește „o criză morală, socială și economică”.

Și mai e ceva. Poate surprinzător. Fostul oficial crede că problemele de sănătate mintală, deși reale, nu ar trebui să fie un capăt de drum. El insistă că anxietatea și depresia sunt afecțiuni „normale”.

„Așa că oamenii pot avea anxietate sau depresie, dar asta nu înseamnă că ar trebui să fie scoși din calcul, incapabili să muncească”, a declarat el pentru The Times. Mesajul său este brutal de clar: societatea îi abandonează mult prea ușor.

Drumul direct de la școală la ajutor social: „Vrem o viață din beneficii pentru tineri?”

Milburn crede că problema începe mult mai devreme. Chiar în școli. Datele sunt șocante: unuia din cinci copii i se pune un diagnostic de Nevoi Educaționale Speciale (SEND). Traseul de aici pare bătut în cuie. „Marea majoritate a acestora alunecă apoi în sistemul de beneficii, pentru că primesc alocația pentru copil cu dizabilități”, explică fostul ministru.

Tranziția este aproape automată, un mecanism bine uns. „Marea majoritate a celor care primesc alocația pentru copil cu dizabilități se califică pentru PIP-ul de adult [un beneficiu pentru dizabilități]. Și apoi ai intrat într-o lume a beneficiilor.”

Vine apoi întrebarea care ar trebui să zguduie orice guvern: „Sincer, aceasta este aspirația pe care ar trebui să o avem ca societate, pentru o întreagă generație de tineri? O viață din beneficii?”

Cei 66.000 de tineri „invizibili” și eșecul politicilor de reformă

O categorie anume îl îngrijorează pe Milburn în mod special: 66.000 de tineri între 16 și 18 ani. Ei nu sunt în școli. Nu sunt în programe de pregătire. Sunt pur și simplu „invizibili” pentru sistem.

Criticile lui Milburn lovesc într-un punct sensibil: eșecurile politice. Doar anul trecut, liderul laburist Sir Keir Starmer a fost nevoit să bată în retragere. A renunțat la planurile de reformă a ajutoarelor sociale ca să evite o înfrângere umilitoare în Parlament, orchestrată chiar de colegii săi de partid. Atât de toxic este subiectul.

„Capitulare totală” sau șansa ratată? Miza uriașă a reformei

Retragerea lui Starmer a fost imediat taxată de adversari. Kemi Badenoch, o voce importantă a conservatorilor, a numit-o o „capitulare totală”. A susținut că asta arată că „Starmer nu poate guverna” nici măcar cu o majoritate zdrobitoare.

Badenoch a avertizat că fără reformă, sistemul de asistență socială va „îngropa următoarea generație sub un munte de împrumuturi și datorii”. În final, Alan Milburn crede că totul ține de perspectivă. Cât timp tăierile de ajutoare sunt văzute ca o pedeapsă, nu ca o șansă, nimic nu se va schimba.

Un cerc vicios. O generație captivă. Și un viitor incert.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
ajutoare sociale Alan Milburn criza sociala