Geopolitica limbilor: SUA au renunţat la strategia lingvistică privind Europa

Geopolitica este o limbă străină. Este mai util să citeşti ce se întâmplă cu şcolile din SUA decât să urmăreşti 10 summituri internaţionale.

SUA au abandonat ideea de a avea o strategie privind Europa şi s-au concentrat definitiv asupra Asiei. În şcolile americane nu se mai ţin cursuri de franceză şi germană ci astăzi toţi vor să înveţe numai să înţeleagă noul “inamic”, China, notează cotidianul italian Il Giornale. Cazul Google ascunde interese mai ample, este adevărat, dar el este un panou care obstrucţionează realitatea.

Şcoala nu face acest lucru, ci o dezvăluie. Ziarul american The New York Times a scris: America nu mai predă limbi străine la şcoală, cu excepţia uneia, chineza. Cursurile au crescut de ordinul a 4 la sută. SUA trebuie să-şi înţeleagă inamicul viitorului, care a sosit deja.
La sfârşitul anilor 1990 şi începutul anilor 2000 s-a întâmplat la fel cu araba, pentru a înţelege lumea, ideile şi limba islamicilor. Astăzi nu numai băiatul care duce lapte în fiecare dimineaţă în zonele rezidenţiale din orăşelele din Midwest poate citi în arabă, ci există destui americani capabili să facă acest lucru.

În lumea relaţiilor diplomatice, a securităţii, în cercurile serviciilor de informaţii există acum suficiente cunoştinţe pentru ca acestea să nu se simtă descoperite în faţa unei probleme. Dar nu şi privind chineza. Aceasta este frontiera care nu a fost încă trecută. Este utilă astăzi şi va fi utilă şi mâine, având în vedere că lumea se pregăteşte pentru hegemonia a două superputeri, chino-americană, pentru un nou război rece mai mult economic decât nuclear şi totuşi mai înşelător, mai complicat şi mai subtil. Aparenţa prieteniei ascunde realitatea rivalităţii.

Comunicarea este însă necesară şi aici intervine şcoala, care creează posibilitatea pentru americani de a se trezi mai puţin nepregătiţi în faţa unor tratative cu chinezii. Astăzi, în SUA există 1.600 de şcoli publice care predau chineza, cu alte cuvinte cu 500% mai mult comparativ cu acum zece ani. Businessul şi politica trântesc uşa în nasul Europei: într-un an, 18% din şcoli au renunţat la cursurile de franceză şi 11% la cele de germană, spaniola rezistând totuşi pentru că procentul de latinos americani creşte în fiecare lună.

Problema este că dispare un întreg continent, în inutilitatea sa politico- diplomatică, pe care şi cutremurul din Haiti a arătat-o lumii întregi. Europa nu contează, Europa de dincolo de Atlantic nu există. Există restul, prin urmare China, cu alte cuvinte adversarul pe care America îl va trage după sine pe o perioadă nelimitată şi nedefinită, potrivit Il Giornale. Un adversar necunoscut, banalizat şi închis în vreun stereotip al trecutului, care nu are nicio legătură cu ţara care astăzi a depăşit Japonia ca PIB, productivitate şi producţie industrială.

În 2006, Departamentul de Stat al SUA a efectuat un sondaj privind cunoaşterea limbilor străine de către angajaţii săi. 30% dintre diplomaţii mai mult sau mai puţin de carieră nu cunoşteau decât engleza. Este ca şi cum ai spune că un profesor de matematică de liceu ştie să facă numai adunări. A izbucnit un adevărat haos iar secretarul de stat de atunci, Condoleezza Rice, a fost nevoită să se justifice în faţa Comisiei pentru cheltuieli publice din Congres, care a criticat-o fără milă. “Fără a vorbi limba unei ţări nu este posibil nici să înţelegi nici să influenţezi politica locală a ei”.

Drama a fost că în China procentul celor pierduţi fără un translator urca la 40%. Aşa s-au organizat cursuri intensive, s-a finanţat studierea limbilor străine, s-au înfiinţat departamente specializate în limbile orientale în cele mai prestigioase facultăţi din SUA. Aceasta în urmă cu trei ani şi jumătate. Astăzi nici acest lucru nu mai este suficient. Provocarea SUA-China a accelerat cerinţele şi a schimbat programele.

La ce mai servesc franceza şi germana? La nimic. Afară cu profesorii care predau aceste limbi şi înăuntru cu cei care predau chineza. Problema este că, în proporţie de 90% din cazuri, aceştia sunt chinezi, şi adesea plătiţi de Beijing, prin urmare chiar de “inamic”, potrivit Il Giornale. Cu cât va creşte numărul orelor de predat cu atât va creşte şi cererea de profesori. Este paradoxal, dar nu există alternativă, încheie ziarul italian.