Ministrul ungar de externe, Janos Martonyi, a acordat luni un interviu postului de televiziune Duna TV, în care a vorbit despre întreruperea negocierilor cu FMI şi relaţiile Ungariei cu vecinii, declarând cu această ocazie că relaţiile româno-ungare nu au mai fost de multă vreme aşa de bune ca acum, scrie ziarul ungar Magyar Nemzet, în ediţia de marţi.
Relaţiile cu vecinii se află sub semnul unor vremuri noi. Martonyi a făcut referire în cursul interviului la relaţia ungaro-română şi ungaro-sârbă, despre care afirma că ‘de foarte multă vreme nu au mai fost aşa de bune’. Întărirea construirii de relaţii cu Europa de Sud-Est este una din direcţiile importante ale politicii externe ungare actuale, arăta şeful diplomaţiei ungare.
‘Atât vizita de la Belgrad cât şi cea de la Bucureşti m-au convins că între cele două ţări şi guverne există un fel de înţelegere, încredere, dependenţă reciprocă şi recunoaşterea acestui lucru, precum şi interese comune în numeroase domenii; aceasta este o ocazie istorică pentru o politică central-europeană lărgită şi întărită’, afirma Martonyi.
Totodată, anul 2011 va fi un fel de an central-european în cadrul UE, dat fiind că în prima jumătate a anului preşedinţia UE va fi asigurată de Ungaria iar în a doua jumătate a anului de Polonia. Martonyi arăta că speră ca negocierile pentru aderarea Croaţiei să se încheie încă în perioada preşedinţiei ungare, eventual ca documentul de aderare să fie semnat în perioada acestei preşedinţii.
Referitor la întâlnirea grupului de la Visegrad, ce va avea loc săptămâna aceasta, Martonyi releva că în condiţiile actuale vor exista discuţii scurte bilaterale între partea ungară şi cea slovacă, de la care însă guvernul ungar nu aşteaptă discutarea unor subiecte concrete şi nici acorduri concrete. Ce se aşteaptă însă este ca ambele părţi să-şi exprime voinţa politică de a iniţia un proces amplu de negociere, potrivit ministrului ungar de externe.
În ceea ce priveşte FMI, Martonyi a explicat în interviu că au mai existat întreruperi ale negocierilor cu instituţia financiară, de exemplu în cazul negocierilor cu România, cu toate acestea ajungându-se la un acord. Legat de disputa cu Fondul, ministrul ungar a ţinut să precizeze că obiectivele părţii ungare sunt clare, dorindu-se menţinerea deficitului bugetar la 3,8 la sută anul acesta.
Partenerii de discuţie, spunea ministrul, au obiectat în ce priveşte taxa bancară şi dimensiunile ei şi anume faptul că guvernul doreşte să impună această taxă şi în 2011. El adăuga că atmosfera a mai fost tulburată şi de dispute periferice, care au cauzat întreruperea şi amânarea discuţiilor.
Martonyi a apreciat că îl miră puţin faptul că FMI a procedat ca şi cum ar fi luat partea băncilor ungare cu capital străin în ce priveşte chestiunea taxei bancare. Per total, el este de părere că reprezentanţii FMI ar fi trebuit să arate o mai mare înţelegere vizavi de politica economică ungară şi taxa bancară, considerând că nu este o mare tragedie înteruperea negocierilor, acestea urmând să fie reluate. Ministrul adăuga că nu există actualmente probleme deosebite, starea financiară externă a ţării este stabilă, ţara este finanţabilă iar el personal recomandă să nu se intre în panică.
În ce priveşte disputa legată de schimbarea de personal la reprezentanţele diplomatice, Martonyi opina că este vorba despre o dispută de ordin politic, deloc nouă. ‘Atunci când se întâmplă să ajungă la putere în Ungaria un guvern civic şi se ajunge la anumite schimbări de personal, să spunem în rândul ambasadorilor, opoziţia critică totdeauna cât se poate de dur acest lucru’, arăta el. Ministrul de externe declara că nu doreşte să se implice în această dispută de natură politică, însă un lucru este sigur şi anume că, pentru crearea unui nou mod de abordare, este nevoie de schimbări de personal şi la Ministerul de Externe.