Kremlinul a anunțat joi că nu a primit nicio cerere de ajutor din partea Iranului, în contextul în care aliatul său se confruntă cu atacuri lansate de Statele Unite și Israel. Reacția Moscovei vine pe fondul acuzațiilor că își abandonează partenerii strategici într-un moment critic, în timp ce conflictul din Orientul Mijlociu continuă să se extindă.

Poziția oficială a fost clarificată de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Potrivit publicației Adevarul, care citează The Moscow Times, declarațiile subliniază o abordare prudentă a Moscovei în această criză internațională.

„Nu au existat solicitări din partea Iranului”

Întrebat direct despre un posibil sprijin militar pentru Teheran, Peskov a fost categoric și a transmis un mesaj clar. „În acest caz, nu au existat solicitări din partea Iranului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului. El a insistat că politica externă a Rusiei în această privință nu s-a modificat, în ciuda escaladării tensiunilor. „Poziția noastră este consecventă și cunoscută de toată lumea și nu au existat schimbări”, a adăugat Peskov în fața jurnaliștilor.

Ce prevede pactul strategic dintre Moscova și Teheran

Moscova este considerată unul dintre cei mai apropiați parteneri ai Teheranului, iar cele două țări au semnat în 2025 un acord de parteneriat strategic. Documentul include prevederi privind contracararea amenințărilor comune. Cu toate acestea, oficialii ruși subliniază o diferență majoră față de alte alianțe. Pactul cu Iranul nu conține obligații de apărare reciprocă, spre deosebire de acordul de securitate pe care Rusia l-a încheiat cu Coreea de Nord.

Panică la Moscova și temeri strategice

În spatele declarațiilor oficiale, analiștii ruși avertizează asupra riscurilor. Menținerea unui Iran stabil și independent are o dimensiune strategică pentru Rusia, fiind un actor-cheie în vecinătatea sudică a spațiului postsovietic. O eventuală schimbare de regim la Teheran sau o perioadă lungă de instabilitate ar putea genera un arc de insecuritate periculos în apropierea Caucazului și Asiei Centrale. Presa internațională relatează că în interiorul Kremlinului există presiuni tot mai mari, iar elitele războinice cer ca Rusia să se alăture conflictului Iranului cu America „prin toate mijloacele posibile”. Aceste cereri sunt alimentate de o panică tot mai mare la Moscova, unde există temerea că regimul ar putea deveni următoarea țintă a președintelui american Donald Trump.

Impactul economic, minimizat de Kremlin

Pe lângă aspectele militare și strategice, Dmitri Peskov a abordat și posibilele consecințe economice ale conflictului. El a dat asigurări că războiul din Orientul Mijlociu „nu poate și nu ar trebui” să afecteze prețurile benzinei pe piața internă din Rusia. Purtătorul de cuvânt a precizat că autoritățile antitrust ale țării monitorizează atent situația pentru a preveni orice fel de speculații.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
Dmitri Peskov Iran Kremlin Orientul Mijlociu Rusia