Antrenorul român Mircea Lucescu se afla în stațiunea turcă Belek, în momentul în care țara a fost lovită de cutremurele devastatoare. Astfel, antrenorul spune că a simțit tot, iar situația a fost de-a dreptul îngrozitoare.
Antrenorul Dinamo Kiev a spus că a fost de-a dreptul surprins atunci când s-a trezit la 4:30, într-o clădire care se mișcă.
Astfel, „Am simțit tot, a fost o situație mai delicată să te trezești pe la 4:30, într-o clădire care se mișcă. Nu e simplu, dar pentru noi nu a fost nimic, pentru cei de acolo cred că a fost îngrozitor. Nu m-am panicat, dar mă gândesc cu groază la ce poate fi acolo, am văzut câteva imagini și mi-am adus aminte de Bucureștiul din ’77”, a spus Mircea Lucescu, conform gsp.ro
În acelaşi sens, antrenorul Gigi Mulțescu a urmărit îndeaproape situația din Turcia.
În afirmaţiile sale,„Sunt cu ochii la televizor. Mi se strânge sufletul, văd zone unde am muncit. Așa e viața, imprevizibilă, iar viața alternează cu moartea. Nu știu ce gânduri aș putea emite eu acum despre greu-încercatul popor turc. Cuvintele nu sunt de ajuns pentru a descrie tragedia oamenilor”, a spus Gigi Mulțescu.
Doliu naţional în Turcia, timp de şapte zile
Având în vedere situaţia absolut tragică din Turcia, zguduită de două cutremure de peste 7,5 grade şi alte foarte replici, preşedintele Recep Tayyip Erdogan a decretat doliu naţional timp de o săptămână.
Bilanţul comun provizoriu vorbeşte de peste 2.600 de morţi, însă totul ar putea creşte de la oră la oră.
Luni seară, preşedintele Recep Tayyip Erdogan a decretat doliu naţional timp de 7 zile în Turcia.
Drapelele vor fi coborâte în bernă în Turcia până la apusul soarelui, duminică, 12 februarie, se arată în acest decret.
Mii de persoane și-au pierdut viața în Turcia
În urma cutremurelor de luni, în Turcia au murit 1.651 de persoane şi cel puţin 11.159 sunt rănite, arată ultimul bilanţ prezentat de ministrul Sănătăţii, Fahrettin Koca. Mai mult, 3.471 de clădiri s-au prăbuşit în urma seismelor extrem de puternice.
Din punct de vedere geografic, cele mai mari pagube au fost înregistrate în apropiere de epicentrul cutremurului, între Kahramanmaras şi Gaziantep, unde blocuri întregi de locuinţe se află în ruine sub zăpadă.
În plus, Agenţia de presă AFP transmite că seismele care au zguduit Turcia şi Siria au fost resimţite şi în Liban, Cipru, dar şi în Kurdistanul irakian.