Scenariul grec ar putea fi reeditat în Portugalia

În timp ce liderii Uniunii Europene (UE) discută cum să protejeze de faliment Grecia, cuprinsă de mitinguri de protest, într-o situaţie asemănătoare s-ar putea pomeni o altă ţară din UE – Portugalia.

Experţii o includ, alături de aceeaşi Grecie, precum şi de Irlanda şi Spania, în categoria statelor europene care suportă cel mai rău criza economică. Prin urmare, acţiunile de protest ar putea cuprinde în viitorul apropiat şi Lissabona.
În opinia expertului rus Ivan Rodionov, la baza evoluţiei evenimentelor din Portugalia s-ar afla aceleaşi motive ca şi în cazul Greciei. ‘Economia Portugaliei nu corespunde înaltelor standarde de viaţă, între care şi cele privind asigurarea socială, stabilite în general în UE.

La baza acestui lucru s-au aflat inclusiv hibele din sistemul fiscal al ţării, mulţi portughezi fiind evazionişti. Iar acum, pe vreme de criză, toate acestea au avut consecinţe grave’, explică Radionov pentru cotidianul rus Pravda. În ultimii ani, Portugalia era considerată una dintre cele mai sărace ţări ale UE. Potrivit Eurostat, venitul pe cap de locuitor era aici de numai 75% comparativ cu cel mediu în UE, Porugalia fiind devansată la acest capitol de două foste ţări socialiste, Cehia şi Slovenia.

Portughezii au minunate plaje, vinuri şi sardine. Cu toate acestea, subliniază Pravda, veniturile provenite din turism şi din exportul de produse tradiţionale nu permiteau Portugaliei nici în vremurile bune să se descurce fără subvenţii din partea UE.
Situaţia existentă astăzi în sud-vestul Europei este apropiată de cea critică. Datoria de stat a Portugaliei este de circa 90 la sută din PIB, inflaţia s-a ridicat în 2009 la 9,3%, în pofida faptului că pentru ţările din zona euro acest indice nu trebuie să depăşească 3 procente.

La 8 martie, dorind să preîntâmpine reeditarea scenariul grecesc, guvernul Portugaliei, în frunte cu Jose Socrates, a elaborat ‘Programul pentru stabilizare şi creştere’. Acesta prevede diminuarea inflaţiei până la 2,8 procente înainte de 2013 şi menţinerea datoriei de stat la actualul nivel. Este adevărat că acest lucru ar putea fi obţinut doar prin diminuarea drastică a cheltuielilor bugetare, ceea ce echivalează cu revolte în masă ale cetăţenilor.

În mod concret, statul portughez propune îngheţarea salariilor şi pensiilor (ceea ce va lovi aproape fiecare al doilea cetăţean al ţării), anularea preferinţelor la plata impozitelor (fapt ce va stârni nemulţumirea oamenilor de afaceri), vânzarea cotelor de participare deţinute de stat în cadrul marilor companii (aceasta va presupune plasarea răspunderii pe umerii întreprinzătorilor, fapt ce este interpretat în mod neunitar).

Soarta acestui program trebuie să fie decisă la 25 martie, de parlamentul ţării. Între timp, sindicatele portugheze şi-au exprimat deja nemulţumirea extremă în legătură cu acest program, pe care îl consideră ‘total dezechilibrať, propunerile sociale pe care le conţine acesta demonstrând că pentru consecinţele crizei vor trebui să plătească oamenii simpli.

Liderii de sindicat au atenţionat că transpunerea în realitate a respectivului program va duce la proteste asemănătoare celor din Grecia. În pofida posibilei acutizări a situaţiei sociale din ţară, şeful Comisiei Europene, fostul premier al Portugaliei, José Manuel Durao Barroso, şi-a exprimat sprijinul pentru programul anticriză al guvernului Socrates. ‘O primă analiză arată că este vorba despre un document ce inspiră încredere.

Aşteptăm ca la transpunerea ei să se manifeste fermitate şi să se înregistreze un consens ceva mai larg’, a sus Barroso la 15 martie. Analizând modul în care Portugalia ar putea depăşi criza şi modul în care situaţia din această ţară s-ar putea răsfrânge asupra UE, analistul Rodionov consideră că soluţia este una singură: diminuarea substanţială a fostelor garanţii sociale.

‘Grecia, Portugalia şi posibil alte ţări din UE vor trebui să treacă la un regim de economie drastică, ceea ce va provoca, desigur, nemulţumirea celor pe care acest lucru îi va viza. În ţările din UE sindicatele sunt destul de puternice şi ele îşi vor spune cuvântuľ, consideră expertul. În ceea ce priveşte UE, actuala situaţie are şi unele avantaje pentru economie, în opinia lui Rodionov.
‘Euro slăbeşte în raport cu dolarul, iar acest lucru are un efect pozitiv în ceea ce priveşte caracterul concurenţial al mărfurilor europene în raport cu aceleaşi mărfuri americane’, explică expertul, citat în final de ziarul rus.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata